February 24

Oare cum ne vom iubi peste mii de ani?

La finele săptămânii trecute m-am apucat să citesc o carte SF publicată în 1936 de către autorul român Felix Aderca, recenzată, printre alții, de Ion Hobana și George Călinescu, cel care nota așa: “Ceea ce încântă în acest roman este sinteza fantastică, darul de a face enorme jucării… Se adaugă un humor fără cute de zâmbet, englezesc, făcut din enormități și fantezii”.
În prologul romanului Orașe scufundate, pentru că ăsta e titlul cărții, Aderca îi pune cei doi eroi, Ioan și Ri, soț și soție, să discute despre citadela viitorului, iar discuția are loc în Bucureștiul anului 5000!

coperta aderca
Am selectat un pasaj generos legat de dragoste pentru că m-a intrigat felul în care autorul își imaginează transformarea acestui sentiment, pentru că azi e Dragobetele și pentru că mi-ar plăcea să vă provoc să vă gândiți și voi cum o să evolueze iubirea peste mii de ani…
Cele mai faine comentarii vor fi premiate cu câte un exemplar din carte, prin amabilitatea editurii Nemira, dar până atunci citiți cum se gândea un scriitor din 1936 că o să fie dragostea peste câteva milenii!
Continue reading


February 6

Pilobolus’ Shadowland, faimosul dans al umbrelor la Bucureşti

Mereu am găsit că e ceva fascinant la umbre şi formele pe care acestea le iau, atât de diferite, uneori, faţă de obiectele cărora le aparţin, iar spectacolele cu umbre pe perete m-au cucerit cu orice ocazie. Combinaţia între umbre, poveste şi dans, însă, îmi pare desăvârşită, cel puţin în interpretarea americanilor de la Pilobolus.

Şi tocmai de-asta mă bucur mult că îi avem în România pe 23 şi 24 februarie, în două spectacole eveniment la Sala Palatului, iar eu am ocazia să vă ofer o invitaţie dublă.

Continue reading


December 10

Mergeţi mâine la Morcheeba? Poate vă conving!

I-am văzut în concert acum trei ani, concertul lor de revenire în şi la formula iniţială: Skye Edwards şi cei doi fraţi Godfrey, Ross şi Paul, după lansarea Blood Like Lemonade. Un fel de Morcheeba aşa cum îi ştiam, inconfundabili dar cu sound un pic diferit, nebulos, dacă e să mă iau după descrierea lui Ross.

Suficient de ironic (viaţa bate filmul, nu?) la scurt timp după lansarea albumului Blood Like Lemonade, Paul a aflat că are diabet, lucru care s-a dovedit aproape salutar: i-a schimbat regimul de viaţă şi l-a ajutat să devină mai responsabil şi mai încrezător. Ross a renunţat la o carieră de compozitor pentru muzică de film şi a revenit la Londra, dedicat proiectelor trupei, şi, de astă primăvară, a aflat, din proprie experienţă, cum e rolul de tată. Şi Skye are copii, mari deja, şi experienţa a trei albume solo. Noile responsabilităţi apărute în viaţa fiecăruia au dus la cea una dintre cele mai bune colaborări, cea din care a rezultat albumul Head Up High.
Continue reading


December 6

Daruri pentru cititori: De ce iubim pisicile

portret dl sony

Guest post by Domnul Sony, adică eu, motanul!

Eu nu am primit nici un cadou de Mos Nicolae ăsta, fiindcă nu am ghetuţe! Nici măcar o nuia nu am primit, că poate era bună şi aia să ne jucăm un pic, poate avea o fundă de care să trag, pe care să o stric, în care să mă împachetez! Deşi, în principiu, cred că am fost destul de cuminte, pot să spun. Adică, ce năzbâţii mari poate face o pisică?! (nu e nevoie să răspundeţi la întrebarea asta!!!)

Mă rog, nu cred că trebuia să încep cu asta, dar abia am pus labele pe tastatură, şi am considerat că e potrivit să profit de acest aspect. Oricum, eu trebuie să scriu despre premiul pentru cititori, ultimul din seria de anul ăsta, adică de acum, când blogul nostru a făcut trei ani, şi zic “al nostru”, fiindcă şi eu am partea mea de trafic aici. Mai avem cadouri şi luni, marţi, miercuri, ba chiar şi joi, adică ieri.

Continue reading


December 5

Daruri pentru cititori: pachet complet pentru seara perfectă!

Nu ştiu cum, dar vorba aia cu “Ies la bere” o au doar băieţii, de parcă noi, fetele, nu facem asta niciodată. Şi e greşit! Mă rog, nu ştiu voi, dar prietenele mele şi cu mine mai ieşim din când în când la bere. Bere de fetiţe, cum îi zicem noi. E… terapeutic, fiindcă e mult mai uşor să vorbeşti relaxat cu prietenele despre întâmplări sau oameni care-ţi fac viaţa mai complicată. Inevitabil, când le povesteşti altora nu mai par atât de grave, iar întâlnirile cu fetele sfârşesc automat cu hohote de râs.

Şi avem o grămadă de subiecte de discutat, cred că şi dacă ne-am vedea zilnic tot s-ar găsi subiecte!
Continue reading


December 4

Daruri pentru cititori: Farmecul unei femei este…

Ieri am văzut un video cu o copilă care-şi prezenta colecţia absolut impresionantă de farduri. Că are mai multe decât mine nu am nici un dubiu, însă are mai multe decât oricare dintre prietenele mele, separat sau împreună! Şi, după cum se poate vedea mai jos, le şi foloseşte:

Sigur că-mi plăceau şi mie fardurile mamei când eram copilă şi, când mă întâlneam cu ele, aveam tendinţa să le pun pe faţă cu rezultate extrem de inestetice şi caraghioase, dar nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap să mă fardez la şcoală. Prima dată când am încercat să pun nişte dermatograf la ochi eram elevă de liceu şi m-am întâlnit cu tata fix la ieşirea din bloc – vai! Oricum asta nu era printre preocupările mele curente. Nici acum nu e, cine ştie ce, deşi, dacă trebuie, sunt gata cu fardatul mai repede de cinci minute, şi o fac şi corect, nu ca asta mică din film.
Continue reading


December 3

Daruri pentru cititori: Colour – Beautiful Things

Mama mi-a păstrat cele două caiete tip din clasa 1, cele în care făceam liniuţe şi bastonaşe care, mai apoi, aveau să se lege unele de altele formând litere. Mă amuză uneori, când merg la ei, să i le cer şi să le răsfoiesc, amintindu-mi de momentele în care totul era la fel de simplu ca “Ana are mere”. Mai ţineţi minte asta?

Pe urmă Ana a crescut, la fel responsabilităţile şi aşteptările, iar lucrurile au devenit din ce în ce mai complicate, iar liniuţele şi bastonaşele de odinioară s-au transformat în notiţe de la conferinţe, şedinţe, întâlniri. Însă, alături de asta au venit şi beneficii (de exemplu, nu mai trebuie să mănânc morcovii fierţi din supă, ha!), iar caietele… Ei bine, caietele sunt frumoase! Sunt agende a căror copertă are personalitate, o poveste şi te inspiră. Aşa cum sunt cele de la Colour.

Continue reading


December 2

Daruri pentru cititori: Colecţia Reuşite Româneşti de la Petrom

Îmi place România şi nu găsesc vreun păcat în faptul că e locuită ci mai degrabă în faptul că uneori pare să ne pese mai mult de capra vecinului decât de vecin şi nu realizăm că atunci când spunem că românii sunt aşa şi aşa (nu de bine) ne includem şi pe noi în această descriere. Noi suntem ţara asta. România e atât de frumoasă şi abia dacă ar fi nelocuită ar fi păcat. Ar trebui s-o iubim mai mult, atâta tot, şi să ne susţinem declaraţiile de dragoste cu fapte.

Una dintre cele mai frumoase campanii la care am participat a fost Redescoperă România, un tur de forţă prin care Petrom şi partenerii săi, dimpreună cu mulţi bloggeri români, şi-au propus să refacă harta locurilor minunate pe care le avem în ţară. Sunt sigură că sunt încă şi mai multe decât cele surprinse de noi, dar dacă răsfoiţi paginile scrise atunci găsiţi suficiente motive să iubiţi România.

Continue reading


November 18

Ce tot cară femeile în geantă?

În perioada mea aproximativ corporatistă, căram zilnic după mine o geantă suficient de mare ca să adăpostească acolo toate cele necesare pentru supravieţuirea în sălbăticie vreo câteva zile. Cel puţin aşa presupun, că n-am experimentant niciodată treaba asta… dacă nu punem la socoteală jungla specifică unui loc de muncă. Oricum, mai toate genţile mele erau mari. Şi grele. Şi, de obicei, orice căutam în ele se găsea exact în ultimul buzunar cotrobăit!

Dar într-o zi mi-am făcut curaj şi am răsturnat tot ce era în ea!

Continue reading


November 17

Invitaţie la dans: Sukhishvili la Bucureşti!

V-am povestit acum câteva zile despre Baletul Naţional din Georgia, faimoşii dansatori din trupa Sukhishvili care sunt (un motiv de) mândrie naţională pentru georgieni. Cu mişcări preluate din dansurile populare georgiene şi mai apoi adaptate în coreografii moderne, cei de la Sukishvili au făcut furori peste tot pe unde au avut spectacole, fără excepţie.

Dincolo de mişcare, de dansul pe vârfuri şi de săriturile înalte ale bărbaţilor, care spun poveşti despre curaj, de graţia dansatoarelor, atenţia la fiecare detaliu e un ingredient al succesului de care se bucură în întreaga lume. Costumele, adevărate opere de artă, armele războinicilor-dansatori sau muzica live întregesc armonia mişcărilor unice până într-acolo încât au fost numiţi a opta minune a lumii. La faimoasa Scala din Milano, au fost chemaţi la aplauze de 14 ori – un record!

Continue reading