Uf, au fost două zile din alea care păreau că nu se mai termină niciodată-niciodată și, cu ele, nici lista de To Do, care, oricum, nu e bifată nici pe departe pe cât mi-ar plăcea mine. Și, mai mult, uneori n-ai de ales și trebuie să prioritizezi lucurile, iar blogul a căzut pe locul doi (and counting) zilele astea. Așa că, fără voia mea, am fragmentat săptămâna asta a cadourilor mai mult decât mi-ar fi plăcut. Dar voi înțelegeți că și voi aveți liste din alea nesuferite, nu?

Iar azi, ca să ne treacă supărarea, am din nou daruri pentru voi!

Am fugit la Sibiu pentru două zile, dar asta nu înseamnă că săptămâna cadourilor pentru cititori, prilejuită, ca de obicei, de aniversarea blogului, nu continuă până miercuri! Prin urmare, azi avem un nou dar pentru un cititor norocos care o să-și aranjeze casa mai frumos de sărbători cu decorațiuni de la IKEA.

Cred că doar cine nu are computer n-a rămas, măcar o dată, blocat în fața unui ecran care dă semne de virusare a sistemului. Sau, nu știu voi cum sunteți, dar mie mi s-a întâmplat. Nu chiar visruși ci malware, niște porcării care se mai duc și pe la alții via email, de exemplu, de te-njură toată lista!

Mie mi s-a întâmplat de două ori, odată pe laptopul de serviciu, acum niște ani, și altă dată, mult mai recent, acum vreo două luni.

Din vremuri străvechi, pe când oamenii încă își serbau aniversările la ei acasă pentru că restaurantele se închideau la zece seara, iar barurile și cluburile cam lipseau de pe harta distracției, ba chiar și în vizite banale pe vremea când telefonul mobil era un vis de aur al omenirii, Bună, dragă, am trecut prin zonă și am urcat până la tine să văd ce mai faci, nimeni nu-ți călca pragul fără o atenție. Lasă că oricum și la medic, librărie, farmacie și chiar și la vânzătoarea de la alimentară, aia acră, dar care avea puterea portocalei pitită sub tejghea, nu te duceai fără o bomboană, o măslină, o atenție. Nu se făcea, mă înțelegi?

La aniversarea blogului, așa cum v-am obișnuit în fiecare an, am câteva zile cu daruri pentru cititori, ca mulțumire pentru răbdare și revenire, comentarii, recomandări și, când a fost cazul, încurajări. Și, de asemenea, este și o formă de a răsplăti agențiile și companiile care au lucrat cu mine de-a lungul acestui an pentru încrederea acordată.

Prima serie de cadouri, așa cum era de așteptat, probabil, vine de la Farmec.

Acum vreo zece zile, convinsă de Maxine Jazz, care n-are altă treabă decât să dea jos fardurile care stau cuminți (și) pe policioara din baie (mi-a făcut praf o pastilă de blush), m-am apucat să fac niște ordine printre produsele mele de îngrijire, surprinsă cumva că erau și acolo, pe policioară, și în trusa de călătorie, prin genți, în dormitor, sub oglindă… Hm!

Așa am descoperit că am vreo cinci sau șase fonduri de ten, însă nici unul nu e dintre preferatele mele. Două le am de la Londra, cumpărate anul trecut într-o repriză frenetică de shopping, unul că era la ofertă, un altul că eram plecată la nush ce festival și cel din kitul de călătorie se termina, un altul… nici nu mai știu! La fel, vreo cinci mascara, dintre care două erau uscate. O cutie de farduri de pleoape era expirată. Oricum n-o mai folosisem de cel puțin un an.

Guest-post by Maxine Jazz.
Noi, pisicile, suntem niște persoane foarte politicoase și amabile. Știu asta pentru că eu sunt excepția care confirmă regula. Sigur, acuma sunt un pui, mă rog, adolescentă, la cele aproximativ șapte luni ale mele, dar încă nu am devenit politicoasă ori amabilă. Sau ascultătoare. Sau cuminte. Cel puțin dacă e să mă iau după ea.

Dar mie îmi place să mă joc. Tot timpul. Cu orice. Și să mă cațăr. Și să dărâm chestii. Și să fur. Brichete. Și pixuri. Și, mai ales, șoricelul cu care se joacă ea la mașinăria asta cu taste.

Aducerea pe lume a unui copil e o decizie importantă în viața fiecărei femei, a fiecărui cuplu. Cu toate astea, vârsta la care femeile decid să devină mame a fost împinsă tot mai mult după 30 de ani. Motivele sunt multe și de înțeles, iar cariera, condiții economice, existența unei relații stabile sunt doar câteva dintre ele. Nu în ultimul rând, suntem atât de prinse încât, de multe ori, nici nu mai auzim alarma ceasului biologic, ori poate că stresul, zgomotul și presiunile la care suntem supuși ne fac mereu să apăsăm un imaginar buton de snooze.

Doar că anii trec și, uneori, când simți că, Gata!, acum e timpul!, constați că nu mai e atât de simplu să aduci un bebeluș în viața ta. Și ce-i de făcut? Păi, în primul rând, te informezi! Și, între noi fie vorba, ar fi fost foarte bine s-o faci cu niște ani în urmă! Povestesc mai jos de ce.

Pe vremea mea muzica bună se asculta doar pe casete sau benzi de magnetofon, pentru că la televizor era doar Cântarea României. Când și când se mai strecura niste Modern Talking sau o Nana Mouskouri, dar cam asta era, oficial, muzica străină de care aveam parte.

Când MTV a început să apară în România mi s-a părut aproape cea mai tare chestie! Nu mutam postul – spre disperarea alor mei, care ar fi vrut orice altceva decât “lălăiala aia” – și mi se părea super tare să-i văd la TV pe cei ale căror chipuri îmi zâmbiseră cândva din postere.

Acum e altfel. Și e mult mai mișto!

Acum câțiva ani, să tot fie vreo opt-nouă, într-o bună zi mi s-a pus pata pe timpul irosit pentru vopsitul unghiilor cu lacuri colorate, așa că am decis să nu mai fac treaba asta decât la ocazii speciale. “Obiceiul” ăsta m-a ținut fix până când am început să descopăr noile culori de la Farmec, și faptul că, așa ca în reclama la nu mai știu ce geamuri, rezistă și rezistă. În plus, mai e și spray-ul pentru uscare rapidă, așa că toată operațiunea cu coloratul are loc mai repede și mai rar! Și uite-așa s-a întâmplat că iar am unghiile făcute tot timpul, doar că acum nu mai pierd vremea cu asta!