V-am povestit acum câteva zile despre Baletul Naţional din Georgia, faimoşii dansatori din trupa Sukhishvili care sunt (un motiv de) mândrie naţională pentru georgieni. Cu mişcări preluate din dansurile populare georgiene şi mai apoi adaptate în coreografii moderne, cei de la Sukishvili au făcut furori peste tot pe unde au avut spectacole, fără excepţie.

Dincolo de mişcare, de dansul pe vârfuri şi de săriturile înalte ale bărbaţilor, care spun poveşti despre curaj, de graţia dansatoarelor, atenţia la fiecare detaliu e un ingredient al succesului de care se bucură în întreaga lume. Costumele, adevărate opere de artă, armele războinicilor-dansatori sau muzica live întregesc armonia mişcărilor unice până într-acolo încât au fost numiţi a opta minune a lumii. La faimoasa Scala din Milano, au fost chemaţi la aplauze de 14 ori – un record!

Se ştie că reclamele la maşini (alea străine!) sunt unele dintre cele mai mişto care s-au făcut în industia publicităţii, căci, da, e excelenţă şi în domeniul ăsta, oricât ne-am distra noi cu producţiile autohtone în pauzele care întrerup emisiunile sau filmele preferate. Farmacia inimii, nu? :D

Însă la Noaptea Devoratorilor de Publicitate din acest sfârşit de săptămână, 16/17 noiembrie, la cinema Patria, în Bucureşti, spoturile difuzate vor deveni filmul sau emisiunea preferată, iar în pauze o să vă distraţi cu Mihai Bobonete de la Cafe Deko si DJ&Producer Mongol, dar şi cu nişte surprize faine pregătite de maşina oficială şi partenerul evenimentului, Mercedes-Benz.

Apropo de asta, au şi o aplicaţie pe pagina lor de FB prin care, dacă votaţi unul dintre cele trei spoturi prezentate acolo, puteţi câştiga una din cele invitaţii la evenimentul de sâmbătă dar şi un test drive cu un Mercedes-Benz Clasa A.

Şi pentru că îmi plac reclamele dar şi pentru că Mercedes-Benz şi cu mine avem o pasiune comună pentru oameni deosebiţi (urmează curând încă o serie de interviuri!), vă ofer şi eu o invitaţie la evenimentul de sâmbătă, una dublă, ca să luaţi şi un pasager împreună cu voi! :)

Pentru asta aş vrea să-mi spuneţi şi mie care e cea mai mişto reclamă la Mercedes pe care o ştiţi voi, cu link către ea – şi poate fi, desigur, chiar una dintre cele trei care se regăsesc în aplicaţie. Atenţie, până diseară la ora 19! E concurs de-o zi!

PS Mie îmi place asta, mă amuză de fiecare dată când o văd:

Update: Invitaţia a fost câştigată de Lucia. Mulţam de comentarii si de reclame, mi-au placut toate, dar invitaţia e doar una!
Totuşi, mai aveţi cinci şanse în aplicaţia de care am scris! Baftă! :)

Săptămâna trecută, un text despre teatru, artişti şi valori devenea subiect de discuţii aprinse în spaţiul online şi nu numai. Am înţeles indignarea celor supăraţi dar critica pe text se face şi ea cand e cazul.  Nu te apuci să faci comentariu literar pornind de la versuri de tipul “Oh, viaţa mea” – oare ce a vrut să spună poetul, nu?  Şi cu asta, basta, că am nişte invitaţii la teatru de dat! :D

Zilele astea se întâmplă Festivalul Naţional de Teatru (FNT), cu spectacole, carte, discuţii, muzici, expo şi alte evenimente conexe – le găsiţi pe toate în program. Printre ele, şi patru dintre cele mai bune spectacole de la UnderCloud, festivalul de teatru independent de care ne bucurăm la finele fiecărei veri, tot în Bucureşti.

La aceste patru spectacole am plăcerea să vă ofer, zilnic, câte cinci invitaţii duble. Azi, pe 31 octombrie, se joacă Mă mut la mama, o comedie tristă cu o poveste veselă despre relaţia dintre doi bărbaţi adulţi şi… mama lor. Ca să nu spun mămica. Sigur fiecare are vreo poveste despre o asemenea relaţie, de obicei sunt mult prea strânse pentru binele feciorilor. Dar să nu divagăm.

Spectacolul începe la ora 18.30, la sala din incina Muzeului Ţăranului Român (zona Piaţa Victoriei) şi, ca să primiţi o invitaţie, comentaţi aici, până la ora 13, de ce ne trebuie teatru! :D

Vor mai fi bilete si în zilele următoare, la alte spectacole! :)

E cald, prea cald şi prea vineri ca să ne gândim la altceva decât la îngheţată, valuri, răcoarea unei cabane la munte o bere rece sau bălăceala într-o piscină. Cu toate astea, vă invit să faceţi un exerciţiu de imaginaţie, tocmai pentru că vine sfârşitul de săptămână cu două zile libere şi găsim răgaz să visăm cu ochii deschişi!

Deci vă provoc: ce-aţi face ca să vă schimbaţi viaţa, în mai bine, în numai 24 de ore?
Later edit: premiu şi câştigător la finalul textului.

Sunt curioasă ca o pisică. Spre deosebire de feline, însă, eu n-am nouă vieţi, aşa că mă uit destul de mult la Discovery, ca să văd cum e construită lumea. Una din emisiunile preferate e How It’s Made. Să mă uit cum se fac bomboanele de gumă, viorile sau căluţii de lemn e una dintre plăcerile mele – mai ales ca asta ar presupune o zi în care programul meu de lucru se termină pe la ora 19, când începe emisiunea.

Tocmai de-aia, orice experienţă tip How It’s Made e o adevărată încântare pentru mine… şi mai puţin una pentru gazde, fie că vorbim de Cramele Recaş, Fabrica Timişoreana, Jolidon ori Fabrica Danone, unde am fost anul trecut şi de unde am venit cu două relatări, una pe bune şi una fantastică. Şi asta pentru ca pun muuuuuulte întrebări!

Iar la Danone, cel puţin, povestea a continuat şi vă spun imediat şi cum!

Când v-am povestit, zilele trecute, despre lansările şi evenimentele de la Bookfest, v-am spus că cea mai mare bucuria a acestei ediţii vine de la editura Univers şi constă în reeditarea romanului Ai toată viaţa înainte, de Romain Gary.

M-am întâlnit cu cartea asta acum vreo zece ani când, în vizită la un prieten cu o bibliotecă respectabilă, i-am cerut ceva mişto de citit. Am parcurs-o în câteva ore, cu bucuria de a descoperi o carte pe care am ştiut c-am s-o iubesc mult, dar şi cu regretul că nu e prea groasă şi, deci, se va sfârşi prea repede. Ei bine, am avut dreptate şi, în acelaşi timp, am greşit!

În copilărie detestam caşcavalul. Mama, fată deşteaptă, a găsit, însă, o formulă să mă păcălească şi a făcut caşcaval la capac, un fel de mâncare cu care puteam să mă joc şi care a fost botezat “mâncare americană”. Întindeam brânza galbenă fierbinte şi o roteam pe furculiţă şi îi adoram gustul. Ani de zile am mâncat caşcavalul doar sub formă de “mâncare americană”, fără să ştiu secretul, până într-o zi când am descoperit procesul de fabricare. Şi de-atunci am mâncat şi  caşcaval “normal”.

Cred că dacă mi-ar fi explicat că, de fapt, caşcavalul e un fel de lapte (aveam patru ani!) şi  dacă mi-ar fi spus care e drumul laptelui, de la vacă până la mine în farfurie, m-ar fi convins mai repede. Dar pe vremea aia vacile locuiau doar la CAP şi în cărţile de colorat, iar laptele sau iaurtul erau menţiuni care îmi displăceau, fiindcă drumul lor către mine avea la final o coadă maaaaaare, fără garanţia faptului că s-ar putea să şi prinzi ceva!

Vă mai amintiţi de ele?

Însă lucrurile nu mai sunt la fel. Acum tot procesul a devenit transparent iar când acest drum al laptelui ajunge la final, dincolo de încrederea căpătată în produse, unii pot pleca acasă cu trei tablete Google Nexus 7.

În 2006, când Depeche Mode a concertat pentru prima dată în România n-am putut pleca în timp util de la birou, başca eram atât de obosită încât tot ce-mi doream era un somn bun, aşa că am dat mai departe invitaţia. Şi, desigur, auzind ecourile post concert, după aia mi-a părut foarte rau! Dar, na, după concert, mulţi doritori se arată!

De aceea, scurt pe doi, înainte de concertul din acest an, 15 mai, la Arena Naţională, vă anunţ cu drag că am pentru voi două invitaţii duble, în aşa fel încât patru fani ai britanicilor care, din diverse motive, nu au apucat bilete, să poată merge să-i vadă! Fiindcă sa-ţi vezi trupa preferată live mi se pare una dintre cele mai mişto experienţe – şi le mulţumesc mult celor de la Cosmote că-mi dau posibilitatea să-mi bucur în felul ăsta cititorii!

Dieta iubitoarelor de ciocolată este o carte despre nişte prietene bune care, ta daaaa!, iubesc ciocolata. Am luat cartea asta de la All fiindcă oricum voiam să scriu ceva în campania vALLuntar, dar şi pentru că încerc să pricep şi eu cum vine cu iubirea de ciocolată pentru că, la o adică, dacă o asemenea dietă ar exista în realitate, eu n-aş avea avea cum să mă bucur de ea!

(de fapt, poate că ar fi bine să încep o asemenea dietă: practic, n-aş mânca nimic!)

Mi-a plăcut mult provocarea cu rochia de vis şi cred că de-acum am suficient avânt pentru a porni la vânătoare de materiale întru transformarea în realitate a rochiei făcută din cer şi mare.  Sigur, poate că n-o să arate ca-n vis, că eu nu sunt designer şi nici măcar pricepută în croitorit, dar e suficient, pentru început, că ştiu cum vreau să arate şi, mai ales, cum vreau să mă simt eu în ea.

Există, totuşi, zece rochii semnate Rhea Costa şi, dacă aveţi blog, una dintre ele, pe alese, poate fi a voastră dacă povestiţi cititorilor despre ea.