October 20

Comedy Cluj 2013: Un interviu și… cortina!

Aseara a avut loc Gala de închidere a Festivalului Comedy Cluj, ediția a V-a, cu un premiu de excelență oferit Oanei și lui Amza Pellea, cu un cineconcert Serge Gainsbourg, pe care încă regret că l-am ratat și, desigur, cu premiile care au răsplătit cel mai bun film, regizor, actori – ca de obicei, o misie complicată pentru juriu.

Chiar după primul film vizionat în cadrul competiției – dar nu despre el! – am stat de vorbă cu Ksenia Koltsova, membră a juriului Comedy Cluj 2013, dar și un om cu 11 ani de experiență în organizarea de festivaluri pentru copii și tineri.
Ksenia a venit din Rusia, iar festivalul pe care l-a inițiat cum doi ani, și pe care îl conduce acum, Colours Of Life, se adresează publicului format din tineri care nu au ajuns încă la vârsta majoratului.

Continue reading

October 18

Sfaturi pentru studenţii la comunicare, ep 5: Imola Zoltan, McCann PR

Dragi cititori, privitori, trecători, iată că am ajuns şi la episodul cu numărul 5 din serialul cu sfaturi şi resurse pentru studenţii de la comunicare. Pentru că socoteala din bancă nu se potiveşte cu cea din agenţie, am rugat mai mulţi managerii de agenţii de PR din România să spună cum devine treaba cu teoria şi practica şi cum se rupe cercul vicios al lipsei de experienţă care nu-ţi permite să te angajezi pentru că… n-ai experienţă!

Ieri am văzut o invitaţie care n-ar fi trebuit să ajungă niciodată la presă aşa cum a ajuns şi mi-am amintit o poveste de-acum doi ani, cred, în care o tânără absolventă de comunicare care nu făcea diferenţa între generare de articole şi plata unor advertoriale, argumentul suprem fiind că “aşa a învăţat la facultate”.  Mă îndoiesc că aşa a învăţat însă n-am nici un dubiu că în practică există o diferenţa fundamentală între a genera şi a plăti.

De asta cred că e important ca studenţii la comunicare să ţină cont de sfaturile şi resursele oferite de practicieni. În episodul de astăzi, invitată este Imola Zoltan, Managing Partner la McCann PR – mulţumesc frumos, Imola, pentru răspunsuri! (şi colegei Melania!)! :)
Continue reading

October 16

Sfaturi pentru studenţii la comunicare, ep. 3: Hortensia Năstase, GolinHarris România

Fac relaţii publice şi comunicare de 11 ani dar nu am terminat vreo facultate de profil. Am încercat, acum câţiva ani, am şi intrat la SNSPA, dar la unul din examene o colegă a întrebat-o în şoaptă pe vecina de bancă dacă s-au se scrie legat sau nu în nu mai ştiu ce propoziţie. Am râs, am terminat sesiunea aia şi nu m-am mai întors. Până acum, nu regret decizia. Dar caut să mă perfecţionez în fiecare zi!

Azi am mai văzut nu ştiu ce promo la nişte cursuri de succes în care celor interesaţi li se spunea “trimite-ţi un CV”. Am văzut nenumărate greşeli de scriere şi de gramatică la oameni care, chipurile, fac PR, iar ăsta e un lucru care mă scoate din minţi, alături de faimosul “Lasă, mă, că merge şi aşa!”.

Din păcate, unora le merge. Dar, dragi viitori specialişti în comunicare, dacă nu vreţi să vă râdă lumea pe la colţuri, ar fi ideal să vă perfecţionaţi scrierea şi citirea. Despre alte lucruri de perfecţionat, citiţi în serialul pe care îl public zilele astea. Astăzi, episodul 3, cu Hortensia Năstase, Managing Partner la Golin Harris România – mulţumesc mult, Ho, pentru răspunsuri!
Continue reading

August 1

Cluj City Break 2013: interviu cu Alina Crancău şi Andrei Crivăţ

Până când n-oi zice altceva, blogosfera din Cluj rămâne favorita mea. Întâi pentru că sunt acolo nişte oameni care mi-au devenit foarte dragi, şi pe urmă că mi se pare că se poate vorbi pe bune de o blogosferă clujeană, cu plusuri şi minusuri, ca în orice sumă de individualităţi, fireşte, dar care poate funcţiona la unison când şi dacă trebuie. Sau cel puţin aşa se vede de aici, din miticime :)

Taman de-aia, chiar dacă nu pot participa la fiecare eveniment la Cluj, încerc sa le susţin iniţiativele. De data asta, #clujcitybreak, patru zile în care mai mulţi bloggeri* de frunce vor merge în frumosul oraş ca să-i admire culorile, ca să vadă că şi vara poate fi ca în alte anotimpuri, chiar dacă zecile de mii de studenţi au plecat la casele lor şi oraşul poate părea cumva amorţit din pricina asta. Să vadă şi, desigur, să povestească.

I-am luat un pic la înrebări pe organizatorii 2.0., adică pe domnul Crivăţ I şi pe doamna Florica, jumătatea TVdece. Florica pe numele de scenă, dar Alina pe numele de buletin. Domnul TVdece, de asemenea parte din organizare, se înţelege, este Răzvan Dragoş aka Zicu. Şi e de acord cu ce spune Alina.

După cum urmează:

Continue reading

July 31

Interviu cu Sting: Fiecare artist care cântă pe scenă spune o poveste

Aşa cum am promis, iată interviul cu Sting, cel care, peste doar câteva ore, o să cânte la Romexpo, în ultimul concert din turneul Back To Bass. Şi deja nu mai am răbdare, şi deja ştiu că o să mi se pare un concert mult prea scurt!

Dar să nu uităm de ce ne-am adunat aici. Interviul. E gata. Vă invit să-l citiţi pentru a descoperi un muzician care continuă să înveţe, să provoace, să se joace, chiar dacă este un obsedat de control, aşa cum singur admite. Mi-a plăcut mult.
Lectură plăcută!

Continue reading

June 3

Cum e Pastila fericirii

Nu am mărunt! Nu am să vă dau rest!
Vă sunt cunoscute replicile astea? Eventual aruncate cu un ton acuzativ, ca şi cum ar fi vina ta că vânzătoarea nu are să-ţi dea rest, ca şi cum e obligaţia ta să ai banii potriviţi atunci când vrei să cumperi ceva şi, în fine, ca şi cum ar fi jobul tău să uşurezi viaţa clienţilor care, până la urmă, îţi plătesc salariul. Iar unele dintre ele au şi atitudini princiare, ca şi cum ţi-ar face o favoare că-ţi vând ceva. Pe banii tăi.

Nu-ţi vine, la o adică, să le tragi una după ceafă, să-şi revină? Ei bine, s-a întâmplat! Am văzut eu!

Continue reading

February 25

Interviu din culisele Oscar 2013: Christoph Waltz (Django Unchained)

Q.Two Oscars out of the last three years, how does that make you feel?
A.Guess.  It was, I think, like five minutes ago, I got this, or seven.  I was on a list with greatest actors around, with Robert De Niro, with Alan Arkin, with Tommy Lee Jones with Philip Seymour Hoffman.  How do you think someone feels when all of a sudden his name is called in that context?  I can’t tell you.  I’m sorry.

Q.So, this is the second, Best Supporting Actor Oscar that you’ve gotten for work by Quentin Tarantino.  Has he talked to you about a third role in his revisionist history trilogy?
A.No.  As I said, this is about seven minutes old.  Somehow I failed to catch the moment to remind Quentin that I’m around.

Continue reading

January 17

Ducu Darie: Teatrul, o magie cu dublu sens

Mi-a plăcut mult un interviu cu Ducu Darie, realizat de Robert Raţiu şi publicat în Beau Monde, ediţia pe care o mai găsiţi preţ de vreo săptămână pe tarabe, cea cu Penelope Cruz pe copertă. Discuţia dintre cei doi domni a fost mai lungă şi vă recomand s-o citiţi pe de-a-ntregul. Eu vă ofer – cu acordul autorului! – un fragment despre construcţia unui spectacol de teatru, D’ale carnavalului, pe care Ducu Darie îl pune pe scena de la Bulandra în acest an.

Pentru un regizor există mai multe stadii atunci când vine vorba de montarea unei piese, există un moment de alegere a textului, care poate să aibă loc la ani distanţă de lecturarea acestuia și, apoi, există construcţia efectivă a piesei. Ducu Darie se află momentan în faza de investigare, în care, asemeni unui detectiv dramaturg, caută în text și în alte documente ale vremii tot felul de informaţii ascunse și lucruri noi, nedescoperite încă.

Continue reading

November 27

Alexandru Arşinel: Cine vrea să dea la Teatru se înhamă la o muncă de Sisif!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu cred că e mai greu să faci oamenii să râdă decât să-i întristezi – pe încercate! Mai ales în vremurile astea! Şi mai cred că, de prea multe ori, ne luăm artiştii “de buni”, ca şi cum am avea dreptul la ei ori talentul şi dăruirea lor ni s-ar cuveni! Şi nu e chiar aşa..

De aceea mi-a plăcut cu atât mai mult cartea despre viaţa lui Alexandru Arşinel apărută la All şi tot de asta am apreciat extrem de mult deschiderea pe care actorul a avut-o în interviul pe care mi l-a acordat, mai degrabă un fel de “stat la poveşti” decât interviu. Despre copilărie, emoţii, teatru, copii, nepoţi şi, da, şi despre Catena. Primele două părţi ale discuţiei sunt aici: 1, 2, şi, până treceţi la citit, vă spun că am o carte cu autograf pentru voi. Autograful domnului Arşinel, desigur! Acestea fiind spuse, detalii la final, iar acum Lectură plăcută! Continue reading

November 19

Faţă în faţă cu Alexandru Arşinel: Pe Calea Victoriei, între dramă şi comedie

Am citit cartea despre Alexandru Arşinel de la Editura ALL în câteva ore, într-o noapte, fiindcă nu am avut încotro: a doua zi dimineaţă aveam interviu cu maestrul şi nu m-aş fi putut duce cu lecţiile nefăcute. Dincolo de asta, însă, lectura s-a dovedit a nu fi câtuşi de puţin vreo corvoadă, ba chiar din contră, a fost o plăcere.
Un stil alert şi foarte onest te face să nu simţi cele câteva ceasuri în care parcurgi amintirile lui Arşinel, printre poznele copilăriei, când adulţii i se tot adresau „Neluţu”, şi încercările vieţii de adult, de artist, de director, partener de viaţă şi scenă, soţ, părinte, tot atâtea roluri pentru care nimeni nu i-a scris textele…

Continue reading