Săptămâna trecută am fost la o lansare de alcool. Nu sunt mare consumatoare, dar aflasem că Winter Jack ăsta de se lansa e mai slab, e parfumat cu şcorţişoară, apoi amestecat cu suc de mere şi, în fine, se bea fierbinte. Ei, asta e o băutură pe care am fost curioasă s-o încerc! Şi bine am făcut! Totuşi, mai mult decât Winter Jack mi-a stârnit curiozitatea prezenţa în România a nepoatei lui, stră-strănepoata, de fapt, Lynne Tolley, o americancă foarte foarte simpatică şi care are un job pentru care o invidiază toată lumea: e degustătoare de Jack Daniel’s!
Cei de la Wunderman, care s-au ocupat să fie bine şi Jack fierbinte la eveniment, au făcut un hocus-pocus şi am obţinut vreo zece minute în exclusivitate cu Lynne!
– Ai o specializare în nutriţie, aşa că primul lucru pe care te-aş ruga să mi-l spui e câte calorii are Jack Daniel’s.
– Oh! Obişnuiam să ştiu asta. Zău, chiar ştiam! Cred că… Nu ştiu! Oh! Cred că sunt 186 de calorii pentru un jigger (44ml). Nu sunt sigură, dar cred că totuşi aşa e.
(conform unor info de pe net, totuşi, ar fi în jur de 100 de calorii la un jigger)
– N-aş mai întreba şi despre Winter Jack că e prea bun şi intrăm în depresii! Cred că are mai mult, sigur are mai mult!
– A, da. Are. Că are sucul de fructe.
– E reţeta ta?
– Da. Ei, e reţeta bunicii. E reţeta originală.
– Adică nu s-a intervenit?
– Foarte puţin, aproape nesemnificativ, aş spune. Ea nu punea prea mult Jack în amestec, tocmai ca să fie uşor de băut.
– Oh, este! E aşa, mai de fete.
– Nu neapărat! Să ştii că mulţi bărbaţi apreciază băuturile dulci.
– Ei, da, unii apreciază dulcegăriile de-a binelea!
Lynne râde cu poftă.
– Am vrut să te întreb o chestie, e mai mult de interes personal, aşa: era odată la Jack Daniel’s un whiskey cu miere, Tennessee Honey. Mai există?
– Daaa, sigur. Dar nu se găseşte în Europa.
– Păcat! Mie îmi place Drambuie, sunt sigură că mi-ar plăcea şi ăsta.
– Da, sunt sigură că ţi-ar plăcea la nebunie. A apărut acum doi ani, dar nu e în Europa, deşi toată lumea întreabă de el.
– Şi cum de nu e?
– Păi întâi am testat piaţa din SUA, şi are un succes nebun. Eu nu sunt la marketing, aşa că nu eu decid ce produs e distribuit unde, dar… o să le spun că europenilor le-ar plăcea, oricum mă întreabă lumea de asta! Dada, le spun imediat ce ajung acasă.
– Ai avut şansa să guşti vreo băutură alcoolică românească?
– Nu. Am auzit, aud în fiecare zi de “tsuka”, dar nu am ajuns să şi gust.
– Nu se poate. Trebuie să încerci, măcar!
– Ei, asta e, maine plec. Şi nu poţi intra cu alcool în State, aşa că probabil o să rămână pentru o dată viitoare. Şi mie îmi pare rău, fiindcă îmi place să gust mâncarea şi băutura locurilor în care ajung.
– Da, până la urmă e jobul tău. Eşti degustătoare!
– Exact!
O întrebasem pe Denissa de la Wunderman câţi ani are Lynne, n-a putut să-mi spună, se pare că nu vrea să i şe ştie vârsta. Lynne arată bine, e îngrijită, e fardată atent, nici prea mult, nici prea puţin, are un ruj curajos, şi e mărunţică. Ar putea avea oricât între 50 şi 65, probabil, aşa că am întrebat-o.
– Aaaah, sunt bătrână. Nici eu nu mai ştiu câţi ani am!
– C’mon, nu arăţi deloc bătână!
– Da. În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, pun câteva picături de Jack pe palme, uite aşa (şi face gestul), apoi mă stropesc pe faţă cu el (şi arată cum, acopeindu-şi faţa, dar cu atenţie, să nu-şi strice fardul).
N-o cred, aşa că încep să râd. Râde şi ea!
– NU! Îţi dai seama că nu fac asta!
– Dar care e secretul tău?
– Nu ştiu. Nu am secrete. Cred că îmi place ce fac.
– Poate şi pentru că lucrezi în afacerea care a aparţinut familiei.
– Sigur, poate şi asta, îmi place ce fac. Şi am o familie frumoasă!
– Mai sunt femei la Jack Daniel’s care fac munca ta?
– Da, sunt. Unele care gustă mai la început, altele pe la mijlocul procesului. În mod fericit, eu fac parte din ultimul grup, ceea ce e bine, pentru că gustul e cel mai bun când e gata! Sunt în ju de 30 de femei la degustare. De fapt, eu cred că femeile sunt mai bune pentru meseria asta.
– De ce?
– Pentru că au mirosul mai dezvoltat. Trebuie să-l “mişti” un pic în pahar, lichidul, apoi să-ţi bagi nasul acolo, exact ca la vin. Suntem mai bune. Chiar cred asta.
– Ai trei cărţi de gătit, cu reţete legate cumva de Jack Daniel’s A mai rămas ceva neîncercat?
– O, da. Mereu încercăm chestii noi, avem mereu planuri. Şi avem lucruri noi, dar nimic din ceea ce aş putea anunţa. De altfel, acum, pe 11 decembrie, îmi apare a patra carte.
– Deci Jack Daniel’s în bucătărie!
– O, da! Face ca totul să fie mai bun! Şi nu doar în bucătărie!
Am rugat-o pe Lynne să-mi permită o poză. Eu am vrut una cu ea, ca să am ce pune la interviu, Lynne a vrut una cu mine (Am avut feedback bun! Mersi, Denissa, că mi-ai zis asta!) dar cum nu sunt genul care face poze “iocu” sau “iola”, voila, Lynne Tolley.
Aş mai fi povestit cu ea, e o persoană foarte plăcută, însă era seara, târziu, şi n-am vrut s-o mai reţin “la muncă”, aşa că i-am mulţumit frumos, ne-am pupat şi am ieşit cu gândul că personalităţile puternice se moştenesc în familia bătrânului Jack! Bineînţeles, însă, că mi-am uitat geanta, ia când m-am întors mi-am adus aminte că uitasem s-o întreb ceva:
– Lynne, cum te tratezi de mahmureală după Jack?
– Nu există mahmureală dacă bei Jack Daniel’s simplu. N-are cum! Iar dacă îl amesteci cu diverse băuturi, ei, a doua zi să nu-ţi faci program dimineaţa!
Winter Jack e ediţie limitată şi se găseşte doar în patru ţări: România, Slovacia, Austria şi Germania.
Acum ştiţi tot!