Am fost la două din cele trei Social Media Camp organizate de Marta Uşurelu şi echipa ei de la Revista BIZ până acum şi nu mi-a părut rău câtuşi de puţin, ba dimpotrivă, chiar!, cu excepţia faptului că n-am putut să mă împart în două astă vară, ca să merg la trei din trei! Dincolo de componenta de distrat, cântat, dansat şi aşa mai departe, la tabăra de social media de la Pârâul Rece se spun lucruri de care, dacă vrei să te implici – blogger sau companie! – în această (nici nu mai ştiu cum să-i spun) activitate, trebuie să le ştii dar, mai ales, trebuie să le faci!

Mă amuză uneori când aud “Ah, nu se spun lucruri noi!” – mai ales când aud asta de la oamenii care nu prea respectă recomandările celor cu experienţă. Da, sigur, mereu se vor spune nişte chestii care par basics, dar asta e pentru că ele continuă să nu fie respectate de mulţi. Pe de-o parte companiile şi agenţiile  încă mai au de învăţat, iar despre bloggeri, unii dintre ei, cel puţin, lista de To learn e încă lungă şi deschisă!

Mi se pare foarte util, aşa cum scriam şi aseară, ca atunci când mergi la evenimente din astea să ştii clar care sunt aşteptările şi, mai important, să le ştii şi pe ale celorlalţi, astfel încât, ca blogger oficial al evenimentului din 13-16 decembrie, am rugat câţiva oameni să răspundă cu privire la aşteptările lor de la Social Media Snow Camp! Luaţi notiţe! :)

De un an si mai bine nu mai sunt blogger “serios”. Ma ocup mai putin si mai putin focusat de blogging din doua motive: nu simt ca blogosfera a dezvoltat  – cu cateva exemple notabile, o traditie de credibilitate in vreun domeniu in afara de cel extrem de generic de “productie de content” si, bine inteles, pentru ca sunt acum de luat in considerare si lucruri legate de jobul meu. Dar as vrea sa inteleg care mai este relatia intre blogosfera si companii. Mi-e clar ca sunt cateva companii care sunt “prietene”, insa daca ar fi sa fac un elevator pitch ptr blogosfera astazi, unui client cu un buget mare de marketing, nu stiu sigur daca as avea toate argumentele necesare. Vreau sa merg la SMS Camp ca sa ma reindragostesc de blogosfera.

Bogdna Butnar, blogger, speaker

Avand in vedere ca e al doilea Social Media Camp pentru mine, mi-as dori sa gasesc comunitatea aia de bloggeri pe care-i citeam cu atat drag acum vreo doi ani. Mi-ar placea sa ramanem toti in salile de conferinte si dupa conferinte, la masa, si sa vorbim despre clienti si sa generam idei si sa ne cunoastem un pic mai mult noi ca oameni si noi ca profesionisti in comunicare. Mi-ar placea sa stiu ce hobby-uri pe care nu le-a povestit niciodata pe blog are Manafu, ce carti citeste Zoso, care este trupa preferata a lui Groparu. Mi-ar placea sa invatam unii de la altii din povesti.

Raluca Duta, Digital Community Manager, GolinHarris Bucuresti

E din nou acea perioadă a anului… Ah, nu, nu mă refeream la Crăciun! De doi ani deja, lunile decembrie şi iulie sunt echivalente cu SMS Camp-urile organizate de echipa talentată şi muncitoare a revistei BIZ. Săptămâna viitoare voi merge la a patra ediţie a SMS Camp, unde ştiu că voi avea parte de trei zile pline de prezentări care vor fi puncte de plecare pentru o mulţime de dezbateri interesante.
În plus, cred că e unul dintre puţinele evenimente unde se face cu adevărat networking. De altfel, stând câteva zile între aceiaşi oameni e imposibil să nu ajungi să interacţionezi cu majoritatea dintre ei. Şi e un sentiment tare frumos când ajungi să vezi că oamenii cu ale căror texte îţi începi ziua sunt nu numai talentaţi, dar şi foarte prietenoşi. E un eveniment în care accentul cade pe socializare şi în cadrul căruia discuţiile sunt aşa cum ar trebui să fie – deschise şi oneste. Exact cum îi stă bine unui eveniment despre social media.

Sonia Nalba, Consultant, Premium Communication

Ma astept sa ma intorc de la Social Media Snow Camp cu un caiet plin de notite. Obisnuiesc sa notez informatii relevante, noutati, exemple de buna practica si chiar date pe care as vrea sa le aprofundez asa ca un caiet plin cu notite inseamna pentru mine timp utilizat eficient si un eveniment reusit.

Cristian Clita, PR Responsible, IKEA România

Cateva dintre motivele pentru care mi se pare utila participarea la Snow Camp sunt in primul rand legate de o intelegere mai buna a impactului pe care il are Social Media asupra modului in care ne desfasuram activitatea profesionala, dar si modul in care perceptia asupra noastra poate fi afectata de ceea ce devine vizibil despre noi, prin intermediul Social Media. In plus, oportuniatea de a discuta intr-o maniera mai putin formala cu oameni care activeaza de mult timp in acest domeniu, cu antreprenori din zona online, managerii din mediul corporate, cred ca poate genera dialoguri utile si poate chiar idei de parteneriate.

Mădălina Uceanu, Portal HR, speaker

Cand m-a intrebat Ruxa daca eu am fost la toate Social Media Camp-urile organizate de simpaticii de la Revista Biz, mi-am dat seama ca asa este, am fost la toate. Dar cand Ruxa m-a intrebat de ce am fost la toate, am avut un moment de oaresce uluiala. Pentru ca, desi rar mi se intampla sa nu am vorbele la mine, intrebarea ei m-a luat prin surprindere. Si m-a facut sama gandesc de ce – dincolo de excelenta distractie pe care o bifam in aceste ocazii – imi place atat de mult sa particip la Camp-urile Biz. 

Ce fac eu in social media se numeste business. Unul mic, cat sa imi aduca o paine pe masa, dar business. Asa ca din perspectiva asta va spun ca dupa Camp-urile la care am fost am ramas cu 4 relatii excelente cu oameni din companii. Si cand zic excelente ma refer la faptul ca am semnat niste contracte si am avut niste avantaje reciproce in urma colaborarii. 
Am cunoscut (in sensul cum gandesc si daca am putea avea o anumite chimie) oameni din agentii, cu care colaborez pe alte principii de atunci (stiti voi, una este”buna ziua, numele meu este…” şi altceva “salutare, chinezule, ce mai faci, bre?”).
Am reusit sa inteleg cu aceste ocazii mai bine bloggeeri. Problemele cu care se confrunta, ce ar vrea ei sa se intample in continuare. Caci este foarte bun statul la bere alaturi de agentii si companii, altfel se leaga discutia.

In mare cam asta este. Desi as putea scrie un mic roman despre fiecare segment in parte…

Cristian China-Birta, chinezu.eu & Blogal Initiative

Mulţumesc frumos pentru răspunsuri! :)

(va urma)

Share: