PLAI 2014, jurnal de festival: Dor de PLAI

Mi-a trebuit ceva timp ca să așez frumos lucrurile trăite și simțite la PLAI, fiecare în sertărașul lui: oameni, lecții, muzică, bucurii, energie. Mai ales energie. Acum o săptămână, pe vremea asta, eram în bucătărie la Andreea, unul dintre voluntarii PLAI care m-a găzduit pe perioada festivalului, și așteptam să se facă ora la care se deschid porțile.

Pentru trei zile, am trăit PLAI, cu emoții bune și cu revederi calde. La fel ca la Ideo Ideis, festivalul ăsta e mai degrabă de trăit decât de povestit, căci poveștile și lecțiile și le știe cel mai bine fiecare pentru el. Dar mi-a plăcut toată experiența, chiar dacă aș fi vrut să dureze un pic mai mult…

În ultima zi am tras cu ochiul la Cristina care și-a croșetat cercei galbeni și am învățat să pictez pe sticlă la standul artistei plastice Angela Szabo. La drept vorbind, am avut fie noroc, fie inspirație să mă opresc la standul ei, pentru că, ulterior, la o căutare pe net, am fost realmente impresionată de ce poate face – aruncați o privire în galeria ei virtuală ca să vă convingeți cât e de talentată. Tehnica e de suprapunere de culori, dar eu mțam prins abia spre final, de fapt, cum se face, când a pus Angela mâna pe pensulă să-mi corecteze, pe ici, pe colo. De altfel, și conturul operei mele de artă tot de ea a fost făcut, fiindcă eu sunt zero barat la desen artistic! Până la urmă a ieșit o pisică destul de drăguță, una pe care am decis că o s-o dăruiesc, dimpreună cu mulțumirile mele, cuiva care merită mulțumiri! :D

(Mda, se putea și mai bine, dar pentru o primă încercare nu e chiar rău, nu?! Apropo, ieri am fost la Rembrandtul de la parter pentru prospectat culori și alte materiale!)

Și m-am tot plimbat prin muzeu, încântată să văd atâția copii aduși cu încredere de părinți, fiindcă spațiul e numai bun pentru ei, să alerge, să se joace și chiar să învețe câte ceva. De exemplu, eu am pictat alături de Paula de 11 ani și ???Ayan cu y??? de vreo șapte ani. Și mai venise un băiețel care a plecat, până la urmă, pentru că întârzia la întâlnirea cu prietena lui, Ana. I-am văzut mai târziu, se țineau de mână! :)

Pe seară a fost concertul așteptat de toată lumea: Subcarpați cu orchestra. Nu sunt o fană a trupei, dar varianta cu orchestră mi se pare un proiect de reascultat și înregistrat, că e greu să faci turneu cu 30 de oameni, chiar dacă, îmi imaginez, sunt mulți cărora le-ar plăcea să-i audă live în formula asta. Ploaia n-a avut chef să se oprească, dar asta n-a împiedicat mulțimea prezentă în fața scenei să cânte și danseze până la ultimele acorduri.

Iar pentru unii dintre noi PLAI a mai continuat câteva ceasuri, la o cântare, și, mai apoi, la cheful voluntarilor. Și cu asta, basta! La anul e ediția a zecea de PLAI dar mie îmi e deja dor de atmosfera de acolo, de echipă, de Ștefan cel mic și degrabă cântător la tobe, de echipă – știu că mă repet, dar echipa festivalului e minte, trup și suflet pentru PLAI, și le mulțumesc că sunt așa de faini – și de toate zâmbetele și gândurile bune. O parte, însă, ce bine!, m-au însoțit spre casă și le păstrez aici până la următoarea revedere!

Foto: PLAI 2014