Anul ăsta am avut parte de un TIFF diferit. Nu mi-am propus asta, fiindcă edițiile anterioare au fost grozave!, dar așa s-a nimerit. Pentru că am vrut să văd competiția, nu mi-a mai rămas prea mult timp pentru evenimentele conexe, pentru hoinărit prin oraș, cafea sau limonadă zilnică la Casa TIFF sau măcar văzut toți prietenii de acolo pe care aș fi vrut să-i văd… Posibil să mai fie o șansă pentru asta, chiar mai curând decât îmi bugetasem eu timpul până la finele acestei luni. Dar nu la TIFF.
Cu toate astea, a fost o ediție plină, cu filme mișto, mai multe decât văd de obicei, cu o mână de prieteni, un pic de chill, petreceri și zâmbete și râsete. A fost doar ceva mai puțin răgaz pentru așezarea lor, atât în timpul TIFF cât, mai ales, după.
Iar acum, că au mai trecut câteva zile de când s-a terminat, încep să apară momente și imagini care mă fac să zâmbesc. Și, care, da, sunt de neprețuit. După cum urmează, într-o ordine complet alandala:
M., copil bun, văzut exclusiv în pozele maică-sii până acum, dar în realitate mult mai frumușel, cu zambet cald și gene lungi, și cu mult bun simț! O să facă furori!
Dansatorii de tango de la deschidere, fiindcă mi-a plăcut mult ideea de dansat (și nu neapărat de către profesioniști) în centrul orașului.
Toate cele trei sau patru cupluri trecute de prima sau a doua tinerețe și care se țineau de mână pe lângă care am trecut.
Cei trei puști care plănuiau să se apropie de ecranul mare, gonflabil, din Piața Unirii, și să-și facă un filmuleț care să fie ???direct pe ecran???, însă nu se puteau decide cine ce rol să joace (toți voiau să împuște pe cineva)
F., care, în ultima seara, alături de câțiva prieteni, nota perlele pe care le-am comis comentând finala Ligii Campionilor (cred că asta era!), în condițiile în care cred că n-am mai văzut un meci cap-coadă de câțiva ani, probabil. Printre altele, ???Normal că e fault! I-a rănit sentimentele!???
Mica discuție cu selecționerul TIFF despre filmele din competiție. Priceless, și pentru unghiurile lui, mult mai avizate, dar și pentru că, în fine, le-am văzut și eu pe toate și știam despre ce vorbim!
Cordeluțele cu pampoane atașate și cravatele de pionier de la HBO Party. CC Catch și alte hituri din vremea aia.
Din aceeași poveste, nostalgiile de la vizionarea ???Chuck Norris vs comunism???.
Apusul de la Bonțida.
Copiii care făceau și spărgeau baloane de săpun. Unii veniți cu școala în excursie, care stăteau claie peste grămadă pe o bancă, pe Eroilor, și mâncau înghețată la cornet!
Prosecco la ora amiezii.
M-am oprit la zece (plus unul), că festivalul are tot atâtea zile, dar momente de neprețuit au fost mai multe. Iar dacă vă plac filmele, chiar dacă asta e doar o mică parte din ceea ce înseamnă, de fapt, TIFF, veniți și voi la Cluj editia viitoare! Și urmăriți caravana TIFF de anul ăsta, poate ajunge și la voi în oraș!
NB Acest text este inspirat de celebrul slogan al celor de la MasterCard, parteneri tradiționali la TIFF, lucru care, după cum vă puteți imagina, este și el de neprețuit! Cred, cu mâna pe inimă, că încă sunt prea puține companii care înțeleg că, sprijinind evenimente culturale (și educația) sprijină, de fapt, creșterea și bunăstarea comunităților. Iar asta nu are cum să fie decât ceva benefic, inclusiv pentru companii!!!
Leave a Comment