Oscar 2016: Favoriții și favoritele

Pre(a)ocupată săptămâna asta ca să mai am vreme și de scris detalii de Oscar, din păcate. Nu că n-aș fi avut – reiterez faptul că departamentul media relations al Academiei face o treabă mai mult decât admirabilă, de la ce alege să trimită în comunicate și până la felul în care acestea sunt scrise și rapiditatea cu care primești răspunsuri la orice întrebare.

Dar am văzut toate filmele, fiindcă povestea asta n-are haz dacă n-ai niște favoriți. Și nu așa, doar că-ți place cutare sau cutare în general ci pentru că ai văzut ce brânză face în filmul pentru care e nominalizat – apropo, lista completă a nominalizaților acestei ediții cu numărul 88 e aici.

Prin urmare, am niște favoriți, după cum urmează, în ordinea numerelor de pe tricou…
Actor în rol principal

Nu. Nu e Leo. În nici un caz Leo, deși la ce campanie s-a dus ca sa plece Leo cu statuia probabil că o să câștige. Culmea, imho, pe nedrept de data asta, după ce în alte câteva rânduri a avut ghinionul unor roluri în care a dat pe deplin măsura talentului său actoricesc, dar a picat pe lista scurtă alături de unii care au avut roluri mai bune, așa cum a fost acum doi ani, când Matthew McConaughey pur și simplu nu avea cum să nu ia premiul.

Și nici Eddie Redmayne, favoritul celor care nu-l au ca favorit pe-Al Caprei. Nu că ar fi fost un rol rău, nu c-ar fi jucat prost, dar nu m-a sedus pe mine, ce vreți?! Poate dacă-l nominalizau la Best Actress mai discutam. Dar nu e cazul, deci nu mai discutăm.

Michael Fassbender a făcut un joc curățel în Steve Jobs, dar la cât material didactic a avut pentru asta, cred că până și Țociu sau Palade s-ar fi descurcat onorabil. În lista mea e pe locul 4 și e acolo doar pentru că, all în one, The Revenant nu doar că nu mi-a plăcut ci chiar mi-a displăcut, în timp ce Steve Jobs doar m-a lăsat rece. Ar fi chiar ușor jenant să câștige.

În fine, deși Matt Damon a jucat chiar bine, iar lui The Martian (cronică aici) nu prea ai multe să-i reproșezi pentru o reclamă de două ore la programul spațial american, pur și simplu nu mi se pare că ar putea avea pretenții la Oscar. PR, PR, dar nici chiar așa!

În fine, am și un favorit, the underdog, e vorba, desigur, de Bryan Cranston, care mi se pare foaarte bun în rolul (din) Trumbo și cred că, în comparație cu ceilalți, ar merita să câștige Oscarul pentru cum a jucat, nu pentru cum e filmul, scenariul, ursul, garderoba sau vremea pe Marte.

Actriță în rol principal

Și aici se pare că există cineva care pleacă din pole position, e vorba despre Cate Blanchett, dar care, mie, una, mi se pare că a făcut, more or less, același rol de bogătancă afectată din Blue Jasmine. Sigur, atunci era afectată de sărăcie, acuma e afectată de preferințe sexuale discutabile în epocă, dar afectarea e tot aia, de tip ???doamna Maia cu mâna la tâmple??? – și-as vrea să nu se termine nicicând! Lăsați!
Plus, sunt supărată pe ea că i-a luat Oscarul de sub nas lui Judi Dench acum doi ani.

Dacă n-o fi Cate, lumea zice că ar trebui să fie Brie Larson pentru rolul mamei din Room, și ar putea să fie, dacă ne limităm la prima parte din scenariu, aia în care lucrurile se întâmplă în The Room. După aia pe mine nu prea m-a mai convins. Oricum, e mai bine dacă o să plece ea cu statuia, nu Cate.

Jennifer Lawrence mi-a plăcut în Joy. Nu mi se pare o partitură demnă de Oscar, dar mi-e clar, încă o dată, că fata poate și stie. Plus că mi-e simpatică și sigur o să aibă un speech mișto dacă o să câștige. Dar parcă nu e cazul să dai cuiva Oscarul doar ca să vezi ce zice pe scenă când ia statuia, nu?

Saoirse Ronan, de care uitasem cu totul de la Atonement și până când am văzut Brooklyn (e și în Grand Budapest Hotel, apropo, dar acum nu-mi amintesc de ea deloc acolo!), e simpatică în rolul imigrantei care vrea să trăiască Marele Vis American. Peste măsură de străină în America, și străină și acasă, mai târziu, își găsește locul și rostul mânată de amor și cu ceva Vis American on top, ca să fie treaba treabă. Îmi pare rău, poate e mai bună de-atât, dar nu pentru statuia de anul ăsta.

Desigur, presupun că v-ați prins, favorita mea de anul ăsta e Charlotte Rampling. Mi se pare absolut desăvârșită în 45 Years, mi se pare că ea e filmul cu totul, și, probabil chiar e, că dacă ea nu juca așa cum joacă, n-aș fi avut răbdarea și bunăvoința să-l urmăresc până la generic. Dar Charlotte, oameni buni!, Charlotte e absolut minunată în rolul femeii care aniversează 45 de ani de căsătorie în plină criză a mariajului, cu tot sufletul și mintea la vedere, chiar și atunci când personajul ei nu le expune vădit. Aș putea să mai scriu o grămadă despre ea, rol, personaj, dar sper că e destul de clar de ce Charlotte Rampling e favorita mea și de ce mă oftic, deja, pentru că știu că Academia n-o să-i dea ei Oscarul.

Actor în rol secundar

Cred că e categoria în care îmi e cel mai greu să aleg fiindcă toți cei cinci au fost buni, ca să nu mai spun că ar fi trebuit să mai existe cel puțin o nominalizare pentru oricare din cei șapte domni care au jucat în H8ful8.

Sylvester Stallone își face bine treaba de Rocky și poate ar merita să ia un Oscar pentru rolul ăsta, acum, fiindcă în ’77 nu l-a luat. Dar, dincolo de istorie și niște ghinion de a fi fost, atunci, demult, nominalizat alături de niște alți domni care meritau statuia cel puțin la fel de mult ca el, e, până la urmă, (doar) un Stallone îmbătrânit, care joacă un Rocky îmbătrânit. Cu toții știm că nimeni n-avea cum să joace rolul ăsta mai bine ca el. E ca și cum în noul Star Wars l-ar fi jucat de Niro pe Han Solo. Putea? Sigur că putea. Dar nu era el! :)

Și Tom Hardy ar merita statuia, poate chiar mai pe drept decât Leo, dar admit că aici sunt subiectivă și pentru că mi-a displăcut The Revenant, bye-bye Tom Hardy!
Sunt subiectivă, zic, dar nu chiar la extrem, așa că o să spun că, deși îmi place Mark Ruffalo oricum și oricând, admit că rolul lui în Spotlight nu e mai bun decât al altora. Deși e foarte bun, nu e excepțional.

Christian Bale – hai, că, de fapt, poate sunt chiar obiectivă, hm! – nu-mi place. Nu mi-a plăcut niciodată. Dar în The Big Short e foarte bun, hai s-o zic pe aia dreaptă. Și merită nominalizarea, e pe bune, e pe drept, și nu m-as supăra să câștige. El, sau Mark Rylance pentru toate replicile și privirile calme exersate îndelung în The Bridge of Spies, un film în care a furat audiența mai mult decât a făcut-o Tom Hanks, ceea ce nu are cum să fie ușor. Ei bine, Mark Rylance a făcut-o aparent fără nici un efort: ???Would it help???? – cine a văzut filmul știe ce zic.
Mi-e aproape imposibil să aleg un favorit între cei doi, dar parcă, totuși, Mr. Abel…

Actriță în rol secundar

Rachel McAdams în Spotlight e, fără discuții, foarte bună. Dar, din nou, avem una bucată intepretare construită după îndelungi discuții cu chiar persoana al cărei rol este jucat. E firesc să fie credibilă în rolul ăla, și, pentru ea e o bună actriță, e firesc să fie bună.

Rooney Mara în Carol iar nu, dar sunt subiectivă, că nu mi-a plăcut Carol, nu-mi place Cate și faptul că, probabil, o să câștige, și nu pot să fiu nici eu chiar așa de generoasă. N-a jucat rău. Dar nu.

Kate Winslet, însă, mi se pare că ar putea merita Oscarul pentru rolul ăsta. Nu pot să spun clar de ce mi-a plăcut, poate și pentru că au construit-o ca pe femeia aflată în spatele bărbatului de succes, poate și pentru că abia revăzusem Mildred Pierce înainte să văd Steve Jobs, naiba știe, dar du-te, fata, ia statuia, dacă ți-o dau, e ok!

Alicia Vidanker mi-a plăcut mai mult decât Eddie Redmayne în The Danish Girl, și m-aș simți un pic mai bine dacă ea ar lua premiul și Eddie nu. Alte motive, însă, n-am!

Dar, de fapt, aș vrea ca Oscarul să meargă la Jennifer Jason Leigh, pentru că e singurul actor nominalizat din distribuția de la H8ful8 (citiți o cronică aici), ceea ce e chiar urât din partea Academiei. Cred că-l merită mai degrabă Kate, dar aș vrea să-l ia Jennifer. Nu că nu l-ar și merita!

Cel mai bun regizor

Și la regie, dacă îl scoatem din discuție pe Innaritu, care o să și câștige, probabil, pentru că filmul a avut un PR deșănțat, e greu de ales. Lenny Abrahamson construiește un univers întreg dintr-o cameră mică și-un copil (foarte talentat, dar un copil, totuși, nu cred că se lucrează ușor cu copiii), iar Tom McCarthy a făcut un film pe care oricine lucrează alăturea cu jurnalismul, oricât de puțin, o să-l vadă și revadă, iar și iar, pentru plăcerea aproape orgasmică de a asista la ce înseamnă meseria astă făcută cu etică și responsabilitate și că mai sunt unii care știu ce trebuie ales între anchetă și presiuni, exclusivitate și schimbarea sistemului.

Totuși, cred că, dacă dăm la o parte subiectul sau PR-ul, rămân și doi regizori care ar merita să câștige Oscarul chiar și în mica (adică limitata) mea generozitate cinefilă: George Miller pentru Mad Max, sau Adam McKay pentru The Big Short.

Cel mai bun film dintre cele nominalizate e, după mine, The Big Short. Cu mențiunea că nu mă supăr dacă o să câștige Mad Max. O să mă supăr, totuși, pentru că o să câștige The Revenant.

***

Și cam asta e! Mâine am treabă, și încă de dimineață, așa că nu cred că o să pierd noaptea cu premiile, dar vă puteți aștepta să găsiți printrerânduri, ca de obicei, lista câștigătorilor, discursurile de Oscar, dacă voi considera că există unele care să merite publicate, și interviurile din culise ale câștigătorilor. Plus niște bârfe de Red Carpet, că de-aia se gătesc toți prună, ca să-i bârfim!