Cu multă, multă bucurie vă anunţ că Cirque du Soleil revine în România, între 5 şi 8 septembrie 2013, pentru cinci reprezentaţii ale spectacolului Alegria, unul dintre cele mai faine pe care trupa le are în repertoiu şi, nu întâmplător, unul dintre cele mai populare: de la premiera sa, în 1994, a fost jucat de peste 5000 de ori şi aplaudat de peste zece milioane de spectatori din 65 de oraşe din toată lumea!

Tot nu mă umplu de veselie iarna şi zăpada, însă cumva, în seara asta, când în Bucureşti ninge viscolit, siberian, şi după ce am fost nevoită să ies un pic pe vremea asta, mi-am amintit cât de bine e să te întorci acasă din frig şi nămeţi, acasă e unde e cald şi bine şi miroase a coji de portocală şi scorţişoară, unde totul e familiar şi prietenos şi ai loc să visezi! Fiindcă “dacă nu visăm, vom muri”.

Daca nu visăm, vom muri
De alb, daca visăm
Vom muri de plecări.
Acum vine prietenul
Cu braţele terminate în vâsle,
Acum vine femeia
Cu stelele terminate-n priviri.
(…)

Mie nu-mi place prea tare muzica de clubăreală, prefer cântece, vorba aia!, dar la White Sensation m-am dus, cu toate riscurile auditive, fiindcă mi se pare mişto ideea de party în spaţiu atât de mare şi de oameni îmbrăcaţi toţi în alb! Nu mă aşteptam chiar să mă distrez, dar aşa a fost, am dansat, am pozat, am cântat şi mi-a plăcut!

E de la sine inţeles, deci, că mă bucur să aud că White Sensation revine în România, de data asta cu cel mai nou show, The Source of Light, pe 6 aprilie 2013, tot la Romexpo, by Events.  Incepand de miercuri, 12 decembrie, ora 10, biletele vor fi disponibile pe Sensation.com si in reteaua nationala Eventim din magazinele Germanos, Orange, Vodafone, librariile Carturesti si Humanitas si pe www.eventim.ro şi există şi un presale, de la 260 la 190 de lei.

Dance4Life

Cu ocazia asta am aflat că există şi o fundaţie Sensation, se cheamă Dance4Life, care luptă împotriva SIDA, aşa că o parte din banii plătiţi pe fiecare bilet se duc la această fundaţie, dublaţi de organizator. Sunt nişte statitici cam triste acolo, n-ar strica să vă uitaţi niţel.

A fost o săptămână complicată dar frumoasă, asta cu darurile pentru voi, dar, pentru că meritaţi, iaca, am făcut-o! Aniverarea a doi ani de printreranduri a adus, zilnic, cadouri şi provocări pentru cititori, şi tot ce pot să vă spun că e nu sunt ultimele concursuri aici, pe blog, de anul ăsta, mai urmează cel puţin două! Dar să nu anticipăm! Deocamdată, pentru cei care au aterizat mai târziu pe blog, facem o recapitulare, fiindcă mai puteţi încă să câştigaţi darurile săptămânii aniversare, până duminică, 16 decembrie, inclusiv, după cum urmează:

Într-o noapte ca asta, pe când încă locuiam cu ai mei, m-aş fi căţărat pe pervazul din camera mea, aş fi savurat o cană mare cu ceai, multă miere şi multă lămâie, o ţigară (total interzisă!), muzică în surdină, şi aş fi scris în jurnal ce fericită sunt de prima ninsoare! Era o bucurie simplă, copilărească şi autentică, una pe care, bag seama, în iarna asta am pierdut-o!

În noaptea asta, la prima ninsoare, m-am zbârlit toată, fiindcă zăpada albă şi frumoasă îmi pare nepotrivită urban, şi sunt supărată pe ea c-a venit noaptea, ca un hoţ, pe tăcute, să n-o pot vedea decât în lumina reflectoarelor şi în paşii rătăciţi pe stradă. Şi, da, ascult muzică în surdină, beau nişte vin, fumez o ţigară, ba, mai mult, mi-am aprins şi o lumânare cu miros de scoţişoară, doar doar intru în mood-ul bucurie de iarnă. Ce-i drept, nu văd ninsoarea de aici, de pe canapea, dar ştiu că ninge, am verificat mai devreme, chiar s-a pus zăpada, şi e la fel de pustie strada ca odinioară, în vremea liceului!

Îmi plăceau maşinile de când eram mică, îmi plac şi acum, şi îmi plac campaniile de marketing pentru maşini. Sigur, bugetele nu sunt chiar mici, dar nici creativitatea nu are limite! Vedeţi aici un film în care Dr. Silke Bagschik, Marketing pentru Golf, vorbeşte despre pasiunea sa pentru maşini şi despre amenzile de viteză primite. Iar spotul cu David Gahan şi muzica celor de la Depeche Mode îmi place, de asemenea, foarte mult:

De obicei sunt cât de cât atentă la campaniile electorale, nu ca să mă decid, vorba Cetăţeanului Turmentat, “eu cu cine votez?!” ci aşa, ca să văd ce idei creţe mai au onor strategii autohtoni de campanie. În toamna, asta, însă, aproape că n-am simţit campania, cu excepţia câtorva scrisori şi felicitări de Sărbători aruncate în cutia poştală, şi nişte tineri de la USL care s-au trezit să-mi sune la uşă ca să-mi dea o plasă cu ceva.  Tot ce au avut de spus candidaţii în termeni de adertising politc a fost la fel de incitant ca o femeie gonflabilă spartă: mult fîsssss!

Mâna sus cine nu s-a gândit, măcar o singură dată!, cum ar fi şi ce-ar face cu banii dacă ar câştiga la Loto! Ce casă şi-ar cumpăra, ce maşină, ce dorinţe extravagante secrete şi-ar transforma în realitate, pe unde ar călători şi ce i-ar spune şefei ori şefului la plecare!

Eu, recunosc, m-am gândit şi, din când în când, chiar joc la loto, aşa, de control, ca să-mi aduc aminte că, de fapt, norocul ni-l facem noi, cu mâna noastră, şi nu vreo învârteală potrivită a unor bile mici, de plastic, pe care sunt scrise cele şase norocoase!

Am fost la două din cele trei Social Media Camp organizate de Marta Uşurelu şi echipa ei de la Revista BIZ până acum şi nu mi-a părut rău câtuşi de puţin, ba dimpotrivă, chiar!, cu excepţia faptului că n-am putut să mă împart în două astă vară, ca să merg la trei din trei! Dincolo de componenta de distrat, cântat, dansat şi aşa mai departe, la tabăra de social media de la Pârâul Rece se spun lucruri de care, dacă vrei să te implici – blogger sau companie! – în această (nici nu mai ştiu cum să-i spun) activitate, trebuie să le ştii dar, mai ales, trebuie să le faci!

Mă amuză uneori când aud “Ah, nu se spun lucruri noi!” – mai ales când aud asta de la oamenii care nu prea respectă recomandările celor cu experienţă. Da, sigur, mereu se vor spune nişte chestii care par basics, dar asta e pentru că ele continuă să nu fie respectate de mulţi. Pe de-o parte companiile şi agenţiile  încă mai au de învăţat, iar despre bloggeri, unii dintre ei, cel puţin, lista de To learn e încă lungă şi deschisă!

Biblioteca de cartier era aproape peste drum de blocul în care am crescut, pe Duca, se numea – încă se numeşte! – “Cezar Petrescu”, şi până şi eu ştiam că ăsta e mare scriitor, că doar pe Fram, ursul polar, cine îl inventase, dacă nu el?  La şapte ani, credeam că poţi să te duci aşa, la bibliotecă, să spui frumos Bună ziua, şi după aia să iei ce cărţi vrei tu, să ai grijă de ele şi apoi să le duci înapoi, şi am şi încercat dar, ştiţi şi voi, e mai complicat de-atât, e cu buletinul! Aşa că a venit tata cu mine şi uite că el avea abonament, ce bine! Prima carte luată de la bibliotecă a fost cu o familie de şoricei, ceva, Chiţ Chiţ, sau nu mai ştiu cum le zicea, dar am citit-o în două ore şi m-am dus înapoi că vreau alta!