Mâine şi poimâine sunt la Braşov, la Şcoala de PR organizată de Chelgate în colaborare cu Facultatea de Sociologie şi Comunicare a Universităţii Transilvania. Voi vorbi în cadrul workshop-ului de comunicare online, alături de Camelia Enăchioiu de la Chelgate, şi, dacă mă întrebaţi acum, nu ştiu încă ce voi spune, deşi mi-e clar care sunt punctele esenţiale pe care trebuie să nu le las nespuse! Vom vedea şi veţi vedea, dragi cursanţi! Dar nu despre ce o să vorbesc mâine am vrut să scriu ci despre aşteptările mele de la cei care vor participa! Ta daaaa!

Primele două cărţi de care îmi pot aminti sunt Căpriorul Biţă şi Motănaşul Tumbă, nu mai ştiu care dintre ele a supravieţuit încercărilor mele artistice, dar ştiu că tata îmi citea, cu seriozitate maximă, următorul text, scris, chipurile, pe coperta 4: Cine va rupe şi va măzgăli această cărticică va primi o maaaare bătăiţăăăă – îmi amintesc perfect uimirea mea la aşa ameninţare serioasă din partea autorilor. Chiar va primi?, întrebam eu şi, desigur, tata mă asigura că da! Acum pot să vă spun că i-am lungit semnificativ mustăţile lui Tumbă şi n-am primit nici o bătăiţă, na!

(La mulţi ani, tata, că-i ziua numelui tău, apropo!)

Nu prea ştiam ce-s ăia bloggeri prin 2006, când m-am apucat eu de scris, şi nici acum cred că ideea mea nu se suprapune peste mulţi din cei care îşi pun în piept titulatura cu pricina, însă asta e altă poveste! În 2008, cred, când încă eram pseudo(ano)nima Ilinca Dima pe blogspot şi începusem să aflu şi eu că bloggerii români, unii dintre ei, în orice caz, se întâlnesc, se distrează, se cunosc, m-am dus la un eveniment anunţat cu surle şi trâmbiţe, un karaoke pentru bloggeri în Coyote Cafe! Nu-i cunoştem decât pe foarte puţini după nume, iar personal doar pe cei care aveau legătură cu presa ori PR-ul. În rest…

Dragă Moş Nicolae STOP Aş fi vrut să-ţi scriu o scrisoare adevărată STOP Nu a fost vreme, dar sper să primeşti aceste rânduri la timp STOP Mărturisesc onest că nu prea am fost cuminte STOP Tu cred că ştii la ce mă refer şi nu repet, că nu e nevoie să afle şi oamenii de la oficiul poştal STOP Cuminte nu, dar am muncit STOP Mult, deci ceva-ceva tot merit! STOP Cred… STOP ăăăă … Sper! STOP Deci eu te rog să ai grijă de tata mai bine decât o face el însuşi! STOP Îl cheamă tot Nicolae şi nici el nu e prea cuminte! STOP Du-i nişte energie, vitamine, vezi tu! STOP Iar mamei ciocolată multă STOP Eu vreau doar un pic de răbdare şi un strop de inspiraţie STOP Gata! STOP

În primii ani din propriul apartament m-am străduit cu voioşie să decorez casa de Crăciun cu ce idei mai faine mi-au trecut prin minte, cu accent pe străduit şi voioşie! Cu timpul, voioşia a ajuns la cote invers proporţionale cu nebunia care se declanşează în preajma Crăciunului, din ce în ce mai devreme parcă, prin magazine, pe Internet, peste tot! Până pe 25 decembrie eram deja sătulă şi tot ce-mi doream era să dorm!

Şi cu toate astea, deşi am încercat, parol!, să nu mai ţin cont decât de tradiţia cadourilor, n-am reuşit!

Niciodată n-am priceput resorturile care ne împing pe noi, femeile, să ne cumpărăm muuuuulte perechi de pantofi! Şi cizme, şi botine, şi tenişi, sandale, papuci, în fine, de toate felurile şi de toate modelele! Personal, am încetat să mai fac inventarul acum câţiva ani când, într-o frenezie m-am trezit că duc acasă opt perechi de sandale şi pantofi! Erau reduceri, dar chiar şi aşa! Opt perechi! Până şi prietenele mele, care-mi ştiu năravul, s-au uitat atunci ciudat la mine!

Prea am pată de ieri pe cântecul ăsta ca să nu-l pun şi pe blog, chit că e genul pe care nu-l asculţi decât seara, târziu, la ore mici, eventual după un pahar de vin (roşu, sec), asta dacă îl asculţi desigur, ceea ce vă invit să şi faceţi:

Nu mai ştiu exact când m-am îndrăgostit de cuvinte – sigur nu când am mâncat bătaie pentru că uitasem să-mi fac tema la caligrafie, în clasa a doua! Dar lasă că şi asta mi-a prins bine, fiindcă am un scris de mână atât de ordonat de-mi circulau notiţele trase la xerox prin facultate!

Mereu mă uit la mâinile oamenilor şi, poate chiar fără să vreau, părerea pe care mi-o formez despre ei are legătură cu mâinile. Dacă sunt îngrijite, delicate, puternice, ce bijuterii aleg să poarte, dacă au lac şi ce culoare, dacă sunt roase ori nu unghiile, dacă sunt pilite… Mi se pare că poţi ghici în mâini cu o precizie mai mare decât poţi ghici în palmă şi m-am înşelat de prea puţine ori în sensul ăsta. Iar gesturile făcute cu mâinile pot trăda foarte uşor un mincinos, de exemplu.

Nu ştiu când au trecut, dar, iată, sunt doi ani de când printrerânduri.eu îmi face mie program de scris iar vouă, sper, de citit! Au trecut repede, de-acum vorbim, ne deplasăm mai mult dar şi muncim mai mult… Mult mai mult. Blogul ăsta m-a învăţat disciplina mai sever decât au făcut-o mulţi ani de muncă, parol!, fiindcă la birou poate te mai fofilezi, dar aici, dacă nu scriu, nu apare! E cu adevărat atât de simplu! :)

Anul trecut pe vremea asta făceam o retrospectivă a campaniilor importante din care fusese parte blogul meu, dar acum nu vreau să fac asta fiindcă, deşi satisfăcător ca idee, ca recunoaştere, cel mai important pentru mine rămâne conţinutul: da, şi articolele din campanii, fiindcă am muncit şi pentru ele, să fie intresante pentru voi, dar mai ales festivalurile de care v-am povestit aici, filmele văzute în avanpremieră, cărţile despre care am scris, ştirile, exclusivităţile, poveştile strânse de peste tot şi interviurile pe care le las la urmă pentru că presupun cele mai multe ore de muncă.

M-am străduit să găsiţi în fiecare zi ceva nou de citit printrerânduri şi, de obicei, să fie lucruri faine, care să vă facă să zâmbiţi ori să vă ajute în munca voastră, în special pe cei care lucrează în comunicare şi joburi adiacente, am încercat să scriu de bine, fiindcă e destul “de rău” în realitatea fiecăruia dintre noi şi pentru că eu cred că se face primăvară cu fiecare floare! :)

Totuşi, nu pot să nu mulţumesc şi companiilor care au avut încredere că aici pe blog povestea despre produsul ori campania lor poate fi scrisă în aşa fel încât, voi, cititorii, să găsiţi ceva util, ceva interesant de citit şi de aflat şi, nu în ultimul rând, concursuri. Vor mai fi, fără îndoială, iar până la următoarea aniversare îmi propun să bifez mai ales colaborări de lungă durată fiindcă mi se pare mai constructiv pentru toată lumea: cititori, proiecte, autor. Deci mai multe reportaje cu oameni faini, mai multe interviuri, festivaluri şi, da, mai multe poveşti şi concursuri.

De altfel, party-ul aniversar printrerânduri.eu o să ţină ca-n poveşti, o săptămână, şi, în fiecare zi, cu ajutorul partenerilor o să aveţi ocazia de a câştiga câte un cadou, sau mai multe, aici, pe blog. Ziua, povestea şi cadoul pentru o săptămână în care vă premiez, dragi cititori, pentru că sunteţi aici, la întâlnire, în fiecare zi, mai mulţi şi mai frumoşi. Vom avea, aşadar, cadouri frumoase pentru voi de la IKEA, Porsche România, Colour – Beautiful Things, Biblionet, Redds, alinturi de la Farmec, cărţi faine de la Univers, Nemira şi All, şi, desigur, surprize, aşa că vă aştept cu drag la petrecerea de doi ani, tot aici, printre rânduri!

printreranduri.voi! :)