Mă gândisem să scriu ceva mobilizator şi frumos despre România şi români. Fiindcă pot să fac asta, deprinderea de a vedea părţile bune ale… orice!, e deformaţie profesională. Dar mi s-ar părea ipocrit niţel. O fac, oricum, de fiecare dată când am ocazia, când aleg să povestesc atâtea chestii mişto care se  petrec în ţara asta şi despre oameni care au ales să facă, nu să aştepte.

Şi mi-e drag de România şi când îmi vine s-o părăsesc, nu numai azi, când văd că suferă, săraca, pentru că noi, românii, suntem atât de nepăsători când vine vorba de a schimba lucrurile, nu doar a vorbi despre schimbare pe reţelele sociale.

Haide, mă, îmi zic, să scriu şi eu de cartea lu’ Nedelea, ştiţi voi, Şoseaua Căţelu 42! Totuşi am citit-o într-o noapte pe toată! Adică aproape pe toată, că de început am început-o în altă noapte, pe la trei, da’ n-am apucat să trec de pagina 40 sau aşa ceva fiindcă mi s-au închis ochii. Normal!

Dar după aia am pus mâna pe ea, vineri, chiar înainte de ziua lansării, şi n-am mai lăsat-o până n-am trecut şi de “mulţumiri”! Şi m-am dus şi la lansare s-o cunosc pe autoare, ceea ce, vă imaginaţi, înseamnă că mi-a plăcut cartea, fiindcă, dacă nu-mi plăcea, nu băteam iar drumul până la Gaudeamus.

Când eram mică, pe la şcoala primară, cred, visul meu era ca de Revelion 2000 să fiu prinţesă la Cota 2000. Fatalitate, însă! În noapte de dinainte de anul 2000 eu nu urma să am vârsta rotundă de 20 de ani, iar ziua mea e în martie, nu pe 31 decembrie. Şi întrucât rochia mea de prinţesă (era de mireasă, desigur, dar la vremea aia nu-mi era clară diferenţa între una şi alta!) trebuia să fie diafană şi subţire, iar treaba asta nu cadra câtuşi de puţin cu peisajul arctic de la cota 2000, am renunţat de tot la această fantezie.

Săptămâna trecută am fost la Macy Gray, şi a fost un concert foarte mişto, iar Maya Sykes, parte din duetul care o însoţeşte pe Macy în concerte, e fanastică! Nimic din ceea ce v-aş putea povesti despre energia ei năucitoare sau despre vocea absolut specială nu cred că poate să vă ducă cu gândul la cum e fata asta, de fapt. Sau Macy. Sau trupa ei, The Sex Fiends, ori cele 100 de minute de show! Dar e ok, fiindcă, oricum, nici nu vreau să vorbesc despre asta ci despre altceva, tot legat de concert!

Chiar când scriu rândurile astea, la Centrul de formare Romtelecom are loc ultimul workshop PR Beta la Bucureşti cu studenţi şi cu specialişti pe care i-aş recomanda fără să clipesc, pentru că îi cunosc şi ştiu că sunt profesionişti până la virgulă!

Capitala e al treilea oraş cu asemenea workshops, după Cluj şi Timişoara, şi mai urmează Iaşi, săptămâna viitoare, din 3 până în 8 decembrie.  Cursurile sunt structurate cu o parte de teorie şi una practică, în care se dă o temă pe care studenţii trebuie s-o rezolve atunci şi acolo.

Ştiu că e greu să ai succes, că e zgomot mult, şi atenţia e furată în câteva fracţiuni de secundă de o poză mai mare, mai bună, dar nu uitaţi de sentimente şi de sufletul fanilor vostri, că au şi ei suflet, da, nu sunt nişte roboţi uşor de manipulat! (#suntironică!)

Ei au dat Like paginii voastre pentru că sunt, cu adevărat, fanii produsului nu pentru că au auzit de el la TV, îl consumă, tânjesc după el, şi fiecare vorbă pe care o postaţi pe facebook se bucură în mod natural, neforţat, de multe aprecieri. Fanii pe care îi aveţi se mândresc cu apartenenţa la comunitatea voastră. Dar să vedem cum trebuie să procedaţi pentru asta!

TVR Cultural s-a închis pentru că televiziunea publică n-a fost în stare să primească bani şi de la buget şi din taxă fără să mai facă şi datorii. Mari! Nu se cheltuia cine ştie ce cu TVR Cultural, dar l-au tăiat oricum, fiindcă, deh, dacă nu se cheltuie mult, nici nu se scurge mult! Şi, până la urmă, ce atâta cultură şi educaţie, tovarăşi?!

Că după aia TVR ar fi dat nişte bani, şi nu neapărat puţini, ca să se facă nush ce film al lui Sergiu Nicolaescu e, probabil, o mişcare strategică pe care n-o pricep eu în context, chiar dacă ea, mişcarea, e deşteaptă şi, desigur, complet justificată!

Am scris şi pe facebook, dar ce e val ca valul trece şi mă gândesc că poate v-aţi luat bilete şi n-are sens să faceţi drumul degeaba până la Sala Palatului. Deci concertul Seal din seara asta a fost anulat, artistul refuzând să cânte din pricina unor probleme tehnice care, se arată într-un comunicat al organizatorilor, n-ar fi reale.

Cerinţele cu privire la scenotehnică se trimit cu luni înainte  iar Marcel Avam nu e de ieri, de azi în business, aşa că ceva oricum nu e cum trebuie în povestea asta.

În fine! Banii pe bilete pot fi recuperaţi începând de mâine via Eventim. Şi, ca o concluzie, păcat! L-am văzut acum câţiva ani, a fost un concert la care m-am dus ca să mă duc, nefiind mare fan, dar m-am bucurat de muzică şi atmosferă mişto!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu cred că e mai greu să faci oamenii să râdă decât să-i întristezi – pe încercate! Mai ales în vremurile astea! Şi mai cred că, de prea multe ori, ne luăm artiştii “de buni”, ca şi cum am avea dreptul la ei ori talentul şi dăruirea lor ni s-ar cuveni! Şi nu e chiar aşa..

De aceea mi-a plăcut cu atât mai mult cartea despre viaţa lui Alexandru Arşinel apărută la All şi tot de asta am apreciat extrem de mult deschiderea pe care actorul a avut-o în interviul pe care mi l-a acordat, mai degrabă un fel de “stat la poveşti” decât interviu. Despre copilărie, emoţii, teatru, copii, nepoţi şi, da, şi despre Catena. Primele două părţi ale discuţiei sunt aici: 1, 2, şi, până treceţi la citit, vă spun că am o carte cu autograf pentru voi. Autograful domnului Arşinel, desigur! Acestea fiind spuse, detalii la final, iar acum Lectură plăcută!

Când am propus – iar ei au acceptat! – proiectul cu poveştile orădene celor de la Cosmote nu mă gândisem foarte clar la ce poveşti minunate o să descopăr în oraşul de pe Criş, nici nu aveam cum să-mi imaginez că există un dascăl atât de minunat ca domnul profesor Tifor sau că Oradea o are pe doamna Maricica şi cartea de onoare cu autografe de la atâţia artişti şi alţi oameni faimoşi din ţara asta! Cum aş fi putut?!

Au fost o încântare, toate, şi ar mai fi cel puţin una, de şi-o găsi răgazul să fie scrisă şi ea, cândva, fiindcă e o poveste în care se întâlnesc viaţa şi moartea, în care se vorbeşte despre un erou al timpurilor moderne. Dar să nu anticipăm…