November 28

Parfumul, istoria şi chimia unei emoţii

De când mă ştiu am fost o persoană cu o sensibilitate olfactivă aparte şi sunt şi acum mirosuri pe care le asociez cu anumite stări, oameni, momente sau gusturi. De pildă, un anumit parfum for men poate echivala cu un sprint de câteva sute de metri fiindcă ambele au acelaşi efect de moment: îmi accelerează pulsul şi îmi taie respiraţia. Iar cartea lui Suskind şi ecranizarea ei se află în topul preferinţelor personale.

Mai mult, felul în care miroase cineva mă conduce – vreau, nu vreau – să-mi întregesc o primă impresie despre persoana respectivă şi aproape că mă jenam în sinea mea de aşa prejudecată… chimică şi chiar un pic snoabă, însă am aflat că, de fapt, nu e chiar o prejudecată.

Aşa cum v-am spus, pe blogul meu, campania “Obiceiuri sănătoase de la Activia” îşi propune să vă aducă  informaţii inedite şi utile ce ţin de minte, inimă şi literatură. În acest context, dar şi pentru că mă pasionează subiectul şi niciodată nu ai învăţat prea multe, sâmbătă am fost la conferinţa despre parfumuri organizată de Fundaţia “Calea Victoriei”. Aşa am aflat că totul a început cu diverse soluţii de parfumare a locurilor antice de rugăciune pentru a induce o stare de linişte, în special prin arderea unor răşini, scoarţă ori amestecuri florale.

Istoria unei emoţii

De altfel, toate civilizaţiile antice au încercat să păstreze cât mai mult aromele din jur, iar în secolul al IX-lea apare şi o lucrare cu peste 100 de metode de preparare a parfumurilor. Totuşi abia în secolul al XI-lea, medicul şi filosoful arab Avicenna descoperă metoda distilării, cea care se foloseşte chiar şi azi… în cazul parfumurilor naturale.

Sigur că nici Europa nu avea să rămână indiferentă la parfumuri cu atâtea curţi regale, filfizoni şi demoazele. În Franţa, în special, industria parfumeriei înfloreşte şi face profituri importante, iar Revoluţia din 1789 nu reuşeşte să oprească această modă a parfumurilor decât vremelnic. De altfel, ca fapt divers, a existat chiar şi un parfum numit Guillotine!

Din secolul al XIX-lea, industria s-a dezvoltat atât de mult şi atât de repede şi au apărut atât de multe parfumerii celebre, încât mi-ar trebui un post pentru fiecare dintre ele, aşa că vom “sări” direct la partea care confirmă “prejudecata” de care scriam mai devreme, şi anume legătura între personalitatea cuiva şi parfumul pe care îl poartă.

Chimia unei emoţii: cum să-ţi alegi parfumul

În speţă, cu cât te cunoşti mai bine, cu atât poţi alege un parfum care să te completeze şi care să prelungească… “starea de tine” în percepţia celorlalţi. Sigur, cu marketingul agresiv făcut de industrie, e greu să alegi. Sunt mii şi mii de parfumuri, apar câteva în fiecare zi, e o fugă nesfârşită după client şi e greu să rezişti tentaţiei de a fi perceput aşa cum îţi promit marketerii. Totuşi, nu cumpăraţi parfumuri care promit, ci parfumul care vă place vouă şi, foarte important!, cel care se potriveşte cu mirosul vostru natural şi cu PH-ul pielii voastre.

Ţineţi cont, de asemenea, de starea pe care o aveţi când încercaţi un parfum fiindcă trăirile emoţionale ne influenţează PH-ul şi, în consecinţă, felul în care miroase dar şi felul în care percepem un parfum. Nu încercaţi parfumurile altfel decât pe piele, la încheietura mâinii, preferabil, şi nu încercaţi mai mult de două în acelaşi timp. Nu frecaţi locul ci pur şi simplu lăsaţi-l să respire şi nu mirosiţi imediat ci peste 20-30 de minute.

Un alt secret: dacă nu persistă pe pielea voastră măcar câteva ore (cu cât mai multe, cu atât mai bine!), înseamnă că nu e potrivit pentru voi. Şi, pentru că vorbim de obiceiuri sănătoase, insist să vă spun că, şi în ceea ce priveşte parfumul, less is more: dacă e bun şi se potriveşte cu voi, persistă fără să vă daţi cu o jumătate de sticlă de fiecare dată! :)

Eu folosesc, de peste 15 ani, Magie Noire. Il iubesc, ma reprezintă, mi se potriveşte. Îl “traduc”, din când în când, cu Bulgari ori alte parfumuri de la Lancome şi, din când în când, Fahrenheit deşi, da, ştiu, e de domni. Totuşi, MN rămâne amprenta mea olfactivă. Preferatul vostru care e?

(o să mai scriu pe tema asta, apropo, există nişte studii foarte interesante)

November 23

Cât de mult îţi pasă de tine, de fapt?!

Ieri pe seară am fost la salonul de la parterul blocului întru executarea unei pedichiuri. De obicei, dacă n-am chef de conversaţie, găsesc ceva interesant pe la TV şi sunt atentă acolo în timp ce tălpile mele sunt răsfăţate cu masaj, gomaj şi alte rime. Ieri, însă, am ciulit urechile când am auzit, din camera alăturată, unde e coaforul, o discuţie despre diabet.

Nu aveam cum să văd protagonistele, dar am putut auzi ce zicea o doamnă despre diabet, cum că e o boală ereditară şi că primele semne sunt că îţi e din ce în ce mai sete, foarte mult, foarte des. Interlocutoarea ei i-a spus că şi dacă mănânci mult zahăr o să faci această boală, dar ea nu mănâncă zahăr mult, aşa că e safe.

Ei bine, acesta e un mit. După cum am aflat saptămâna trecută, la Medas, alimentaţia bogată în zahăr nu e, cu siguranţă, de trecut la “obiceiuri sănătoase”, dar nici nu “garantează” apariţia diabetului. “Safe”, însă, cum zicea doamna de aseară, nu e nimeni. Şi, din perspectiva asta, deşi statisticile o arată clar, mie tot mi se pare o nebunie că aproximativ jumătate din cei care au această boală nu ştiu de ea pentru că nu verifică!

Nu pot pricepe în ruptul capului cum să-ţi baţi joc în felul ăsta de propria sănătate şi să nu mergi, măcar odată pe an, să-ţi faci nişte banale analize de sânge pentru a vedea dacă organismul tău funcţionează cum trebuie sau dacă nu cumva dă nişte semnale de alarmă prin valori ieşite din grafice.

Ne plângem că sistemul sanitar e aşa şi pe dincolo, dar omitem să ne gândim că ajungem să consumăm resurse importante doar pentru că ne-a fost lene ori frică să ne ducem să facem nişte analize. Chiar aşa, de curiozitate, cât timp a trecut de când nu v-aţi făcut analizele?!

Concursul care vă oferă un set gratuit de analize + o consultaţie, de asemenea, gratuită, cu un medic diabetolog/nutriţionist se apropie de sfârşit. Şi, paradoxal, doar o singură persoană s-a înscris pentru a câştiga. Desigur, mă bucur că voi ştiţi sigur că sunteţi sănătoşi! :)

November 21

Jurnalism sau recepţie marfă?!

Pe vremea când jurnalismul se făcea “pe bune” în ţara românească, iar investigaţia şi reportajul nu erau specii jurnalistice pe cale de dispariţie, şcoala de profil, exemplele de bună practică de afară, situaţia economică şi bunul simţ al fiecăruia au impus nişte reguli, respectate, pe atunci, de majoritatea prestatorilor în domeniu.

Ieri am văzut la Anca un exemplu de cum, întocmai precum ziarele şi calitatea lor au murit puţin câte puţin, regulile de care spuneam sunt ignorate cu o infatuare demnă de cauze mai bune!

Pe scurt, un domn jurnalist doreşte să scrie despre componenţa şi, atenţie!, competenţa juriului Internetics. Zis şi făcut: intră pe site-ul Internetics, click pe Juriu, se uită, citeşte şi scrie o opinie despre acest juriu. Nu comentez aici dacă opinia domnului despre subiect ne interesează ori ba, în nici un caz, şi nici demersul ca atare, ci argumentele şi regulile de bun simţ în jurnalism, reguli de care domnul, îmi pare, a făcut niţel abstracţie.

În primul rând, când scrii despre calitatea şi competenţa unor oameni, trebuie să ai tu însuţi o minimă pregătire în domeniul cu pricina, ca să ştim că-i judeci pertinent.  Apoi încerci să faci o minimă documentare despre oamenii ăia şi nu, LinkedIn nu e neapărat o sursă în sensul ăsta. Dacă totuşi asta e tot ce poţi în materie de documentare, LinkedIn, deşi, ca jurnalist ar trebui să poţi mai mult, aş vrea să văd şi eu unde scrie, în CV-urile celor din juriu, textual “specialist(ă) recepţie marfă”. Că dacă asta ne e sursa documentării, apăi să fim corecţi, nu?!

Oricum, dacă e să folosim acelaşi criteriu de evaluare, nu scrie nicăieri, pe profilul de LinkedIn al domnului jurnalist, despre competenţele sale în evaluarea unor experţi în comunicare digitală.

Tot de bun simţ (da, ştiu, e desuet gândul ăsta, dar rămân o optimistă, ce să zic?!), ar fi să trimiţi un mesaj organizatorilor Internetics şi celor vizaţi de articol în care să le spui că, în opinia ta, cei care sunt în juriul competiţiei nu au treabă cu Internetul şi să le ceri o reacţie înainte să publici. Nu de alta, dar 1. tu însuţi nu-ţi declini competenţa în domeniu, 2. îţi e lene să te documentezi mai mult decât cu un click pe LinkedIn, 3. aşa este etic!

Şi, în fine, tot de bun simţ e să citeşti înainte să dai publish, altfel te trezeşti cu dezacorduri în text, de parcă l-ai fi recepţionat de undeva şi l-ai fi publicat aşa cum a venit, fără să te uiţi pe el.

NB: întrucât sunt aproximativ 18 ani de când scriu şi citesc (corect!) consider că sunt suficient de competentă pentru a-mi exprima opinia cu privire la dezacordurile dintr-un text. De asemenea, deoarece nu doresc să-l acuz pe domnul jurnalist de rele intenţii, presupun că este responsabil şi, deci, îşi asumă opiniile şi greşelile odată cu publicarea, aşa că nu e cazul să-i cer părerea despre ele.

Nu în ultimul rând, nu văd nici o posibilitate de a comenta la opinia cu pricina, altfel poate nu scriam textul ăsta.

November 17

Românii sunt generoşi

Da, dom’le, românii sunt generoşi. Şi, pe lângă faptul că românii sunt generoşi, mai sunt şi buni, frumoşi, creativi, călători, deştepţi, talentaţi, toleranţi, veseli, oameni de vis, iubăreţi, haioşi, politicoşi, educaţi.

Nu cred că e nevoie să spun de ce am scris asta, făcând abstracţie de mulţi conaţionali întâlniţi în astă viaţă. ROM face o campanie care mi se pare foarte tare, în condiţiile în care imaginea României pe net e încă şi mai rea decât realitatea – nu TV.Totuşi, dacă nu ştiţi încă de campania ROM, luaţi de priviţi de ce îmi place aşa de mult:

Foarte multă lume a preluat ideea şi a scris câte ceva – vedeţi la final cine şi cum – şi sper că şi acest articol să fie un îndemn la a scrie şi, da!, şi la a arăta că românii nu sunt cum spun sugestiile lu’ nea gugăl.

Nimeni n-a scris, până acum, cel puţin, că românii sunt generoşi, dar eu ştiu că sunt. Ştiu de la campania pentru Daniel, Selena, Eva Maria, Andrei sau Marian, de la cea  cu brazii de Crăciun pentru Salvaţi Copiii, de la întâmplarea asta, ştiu fiindcă Zolty are acum casa consolidată, şi de la multe, multe alte ocazii în care această calitate a românilor mi-a fost demonstrată. Căci, da, românii ştiu să fie (şi) generoşi!

Au mai scris despre campania asta (până acum):

Romanii sunt destepti  (refresh.ro)
Romanii sunt oameni buni (manafu.ro),
Romanii sunt inteligenti (zoso.ro),
Romanii sunt creativi (raluxa.com)
Romanii sunt creativi (silviana.cosma.name)
Romanii sunt senzationali (imunteanu.com)
Romanians are smart (buhnici.net)
Romanii sunt creativi (mariusmatache.ro)
Romanii sunt creativi (vladgidea.ro)
Romanii sunt destepti si… (blog.bortunolteanu.ro)
Romanii sunt inovatori (smeu.ro)
Romanii sunt destepti. Hai s-o facem! (cabral.ro)
Romanii sunt haiosi (aurasmihai.ro)
Romanii sunt primii pe Google (concediaza-ti-seful.ro)
Romanii sunt inteligenti (info-delta.ro)
Romanii sunt uniti (dbogdan.com)
Romanii sunt calatori (travelgirls.ro)
Romanii sunt muncitori (blax.ro)
Romanii sunt niste oameni de vis (chinezu.ro)
Romanii sunt frumosi (claudiuciobanu.eu)
Romanii sunt toleranti (vlad.dulea.ro)

… şi sper că lista se va lungi!

Încă ceva! Intraţi pe site, la româniisuntdeştepţi.ro şi vedeţi că puteţi ajuta şi fără să scrieţi un post pe vreun blog :)

PS ia căutaţi şi româncele sunt… ! Aham! :D

November 17

Ştii sigur că n-ai diabet?!

UPDATE: au câştigat cele trei vouchere de analize de la MEDAS şi o consultaţie gratuită cu un diabetolog/nutriţionist:

Andreea Livia

Bibi

Oana

Felicitări tuturor, însă, şi nu uitaţi că, până pe 10 decembrie, la Medas, analizele pentru depistarea diabetului sunt GRATUITE! Mai bine să aflaţi decât să vă pară rău! :)

Până mai ieri, nu ştiam prea multe lucruri despre diabet în afară de faptul că există două tipuri ale bolii şi că e o chestie naşpa de care, odată instalată, nu scapi toată viaţa. Şi că nu e bine să faci excese de zahăr fiindcă te poţi trezi diabetic, dar asta, aşa cum am aflat, e un mit. În plus, am avut o colegă de şcoală care-şi făcea singură injecţiile cu insulină, lucru care mie mi se părea horror pentru că nici măcar nu-şi mai ridica cracul pantalonului ci infigea acul direct prin ţesătură. Zilnic. Brrr!

În prezent, porcăria asta de boală e topul mondial al bolilor cauzatoare de deces, afectează cam 1 din 10 persoane, dar ameninţă ca, până în 2050, să afecteze o treime din populaţie, şi asta cu toate că nu e o boală contagioasă şi nici nu se transmite, ca atare, de la mamă la copii.

Ieri dimineaţă am mers la Centrul Medas să-mi fac analizele de sânge şi alte câteva investigaţii pentru a afla dacă am ori sunt în pericol de a dezvolta boala asta. Nu sunt, ce bine!, dar ideea e că nici dacă aş fi fost, ori dacă chiar o aveam, probabil că, în primele faze, n-aş fi ştiut, pentru că diabetul e, cel puţin la început, asimptomatic. Cu alte cuvinte, nu doare. Abia când se instalează, când organismul o ia razna din pricină că insulina secretată de pancreas dispare, ei, abia atunci, pe nesimţite, începi să bei din ce în ce mai multă apă (ajungi până la 4-5 litri pe zi şi tot şi se pare că mori de sete), mănânci mai mult şi totuşi slăbeşti ori te duci mai des la toaletă. Des, adică şi de 10 ori pe zi.

Ca atare, nu se moare, la propriu, din diabet (în afară de cazurile – rare! – în care intri în comă diabetică), dar prezenţa diabetului în organism afectează aproape orice organ sau funcţie. Netratat, diabetul poate duce la orbire, infarct, accidente cerebrale, poate opri funcţionarea rinichilor (=> dializă) şi, da, poate cauza şi impotenţă!

După analize, pe seară, am avut parte de o foarte interesantă discuţie cu doamna doctor Andreea Gagiu, diabetolog, şi cu domna doctor Gabriela Chiţac, directoarea clinicii Medas din Unirea. Împreună cu alţi domni şi doamne de prin blogosferă* am aflat cum stăm cu analizele dar, dincolo de asta, ne-am făcut o idee despre ce este şi ce afectează diabetul (şi nu numai, vă mai povestesc eu), dar şi cât de mult contează depistarea sa la timp. E bine să ştiţi că diabetul nu se vindecă, nu, niciodată, dar poate fi ţinut sub control în aşa fel încât consecinţele prezenţei lui în organism să fie minime şi să nu afecteze viaţa pacientului.

Din păcate, însă, foarte mulţi oameni ignoră această ameninţare şi se presupune că aproape jumătate din diabeticii din România nu ştiu că au această boală. Tocmai de aceea, Centrul Medas trage un semnal de alarmă asupra acestei boli şi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Diabetului (14 noiembrie), oferă tuturor celor interesaţi de sănătatea lor un set de analize şi investigaţii pentru depistarea şi evaluarea diabetului. GRATUIT! Campania se desfăşoară timp de o lună, până pe 10 decembrie – pe site găsiţi mai multe detalii despre campanie, dar vi se răspunde prompt şi pe Facebook ori pe Twitter.

În plus, Centrul Medas oferă, pentru trei dintre cititorii mei, câte un set de analize şi o consultaţie, de asemenea gratuită, cu un diabetolog/nutriţionist care să vă ghideze spre un stil de viaţă mai bun. Aşadar, la control cu voi!

Ca să câştigaţi acest premiu pentru sănătatea voastră, vreau să-mi spuneţi trei mituri despre diabet. Dacă mai mulţi răspundeţi corect (şi sper asta, pentru că înseamnă că ştiţi ce e bine pentru voi), se lasă cu tragere la sorţi. Iau în calcul răspunsurile ce vin până pe 24 noiembrie, inclusiv. Succes şi… sănătate!

* Auraş, Marie Jeanne, Ştefan, Pietricel, Alina şi Andreea

November 5

Cum să te laşi de fumat (4)

Sunt la un seminar antifumat după metoda Easy Way a lui Allen Carr şi vă povestesc şi vouă ce şi cum, este una dintre experienţele prin care mi-am propus să trec şi despre care să scriu în cadrul campaniei “Obiceiuri sănătoase” de la Activia. Nu sunt, mărturisesc onest, suficient de motivată pentru a mă lăsa, mie îmi place să fumez. Dar pentru că mi-a fost oferită această experienţă, sunt gata să ascult şi, de ce nu, să fiu convinsă să nu mai fumez. Primele părţi ale acestei experienţe sunt aici 1, aici 2 şi aici 3, apropo, iar acum continuăm… după a treia a pauză de ţigară.

Reîncepem prin a vorbi despre ţigările speciale, ţigara de dimineaţă, cea de după… diverse, prima ţigară după ce te dai jos din avion sau după ce ieşi dintr-un loc în care n-ai putut fuma. Sunt mai satisfăcătoare decât altele, nu? Dar asta se întâmplă pentru că am fost, o perioadă, fără nicotină. Aşa-zisa plăcere e dată de satisfacerea nevoii chimice, nu e o plăcere în sine.

Poate cel mai important argument împotriva fumatului este satisfacţia de a te simţi bine fără ca acest lucru să presupună fumat: cum ar fi o masă foarte bună te care te poţi bucura pur şi simplu, fără ţigara de după.

Ţigara electronică, plasturii şi guma cu nicotină sunt, apropo, o prostie, fiindcă nu poţi învinge adicţia de nicotină cu… nicotină! Sigur, nu mai sunt cele peste 250 de substanţe chimice otrăvitoare, între care şi poloniu, dar nicotina nu e nici ea prea simpatică. În fapt, e un insecticid, e acea substanţă pe care a “inventat-o” planta de tutun pentru a se apăra de puricii de plante. Apropo, azi am aflat de snus, un fel de mini pliculeţe de ceai pline cu tutun, care se pun între buză şi gingie, în aşa fel încât organismul să aibă parte de nicotină tot timpul. Ştiu că poate sună ipocrit venind de la un fumător, dar e scârbos tare!

Practic, gândiţi-vă la ce anume renunţaţi când renunţaţi la fumat. La plăcere? Am arătat că e falsă. La concentrare? Ei bine, concentrarea dată de prezenţa ţigării între două degete este dată de oprirea sevrajului prin aprinderea ţigării. La ce alte “beneficii” renunţaţi odată cu ţigara, fiindcă de ceea ce e rău suntem toţi conştienţi, da?

Exerciţiu: personalizaţi ţigara (fumatul), cu beneficii şi dezavantaje, gândiţi-vă că e o persoană. Ar fi prieten, ar fi duşman, aţi tolera o asemenea persoană în preajmă?

Primim şi temă pentru acasă: un eseu despre viaţa noastră de fumători, motivele pentru care fumam, de ce am ales să fumăm şi de ce (nu) ne place asta şi să păstrăm acest document, în caz că uităm cumva cât de nasol era când fumam, când  şi dacă am fi tentaţi să ne reapucăm.

Mai e de observat şi faptul că, semantic, nefumătorul e un fumător precedat de o particulă ce anunţă, îndeobşte, lucruri rele: nebun, nefericit, nedumerit, nesimţit etc, ceea ce e puţin ciudat, fiindcă nefumător e de bine, în timp ce fumător e rău :)

În fine, suntem invitaţi acum să ieşim şi să fumăm ultima noastră ţigară şi şă ne promite, nouă înşine, că e ultima. După asta vom primi o serie de instrucţiuni şi un ghidaj cu privire la ceea ce ne aşteaptă în cele câteva zile în care sevrajul va fi greu de trecut. Vestea bună e că după doar şapte zile, nicotina dispare din organism.

Onest, nu am putut face această promisiune. Dar dacă ceva s-a schimbat, şi s-a schimbat, e că acum înţeleg că e stupid că fumez. De-a dreptul stupid, şi nu pentru că e dăunător sănătăţii ci pentru că realmente nu are sens să fumezi, nu există absolut nici un beneficiu în fumat.

Plecat-am sceptică la seminar, demotivată, dar curioasă să aflu ce naiba ar putea să mi se spună ca să mă convingă să mă las, ceva nou, ceva ce nu ştiam până acum. Ei bine… nu mă credeţi pe cuvânt, mergeţi şi voi la un seminar Allen Carr Easy Way, chiar dacă nu sunteţi convinşi că vreţi sau puteţi să vă lăsaţi. Dacă sunteţi conştienţi că fumatul e dăunător sănătăţii, e cel mai bun lucru pe care puteţi să-l faceţi pentru voi.

November 5

Cum să te laşi de fumat (3)

Sunt la un seminar antifumat după metoda Easy Way a lui Allen Carr şi vă povestesc şi vouă ce şi cum, este una dintre experienţele prin care mi-am propus să trec şi despre care să scriu în cadrul campaniei “Obiceiuri sănătoase” de la Activia. Nu sunt, mărturisesc onest, suficient de motivată pentru a mă lăsa, mie îmi place să fumez. Dar pentru că mi-a fost oferită această experienţă, sunt gata să ascult şi, de ce nu, să fiu convinsă să nu mai fumez. Primele părţi ale acestei experienţe sunt aici 1 şi aici 2, apropo, iar acum continuăm… după a doua pauză de ţigară.

Sevraul nicotinic e imperceptibil, nu doare, ca în cazul drogurilor grele. Dar după ce trece o anumită perioadă de timp, ca fumător, îţi vine cheful de o ţigară. Vestea proastă e că nicotina dă dependenţă de la prima doză. Vestea bună e că e drogul cu cea mai rapidă eliminare din organism. Adicţia chimică, deci, se rezolvă în câteva zile. Tot nicotina, mă rog, dependenţa de, este baza deasupra căreia construim tot eşafodajul de argumente profumat, iar la asta ne ajută şi o mulţime de filme pe care le-am tot văzut, în care ţigara te relaxează, te face să pari misterios, să dai bine.

Un alt aspect despre care discutăm acum e ţigara de dimineaţă şi cum majoritatea fumătorilor nu manâncă mic dejun (true) pentru că nevoia de nicotină e mai mare decât cea de a te hrăni. Pofta de ţigară acţionează la fel ca senzaţia de foame, dar e mai uşor s-o potolim pe prima decât pe a doua şi, mai mult, dacă fumezi, satisfacţia apare şi păcăleşte şi senzaţia de foame.

Paradoxal, cu fiecare ţigară fumată, fumătorii încearcă să regăsească senzaţia lor de normalitate, iar Diana face o paralelă pe care o pot înţelege foarte bine: pantofi frumoşi dar incomozi. Îi porţi pentru că sunt foarte mişto, ai dat o groază de bani pe ei, în ciuda faptului că ţi-ar fi mai bine cu unii confortabili, dar poate nu la fel de cool. Normalitatea n e după ce i-ai scos din picioare ci era înainte să-i porţi în primul rând.

Un alt paradox e că cu cât fumăm mai mult, cu eram mai sănătoşi… fără să fi fumat niciodată. Adică, fără dubii, fumatul e nesănătos, iar organismul cuiva, în funcţie de formă, poate procesa doar atâtea ţigări (otrăvurile din ele) câte poate. Când nu mai poate, fireşte, unii se opresc din fumat. Alţii, însă, adaugă diverse alte variante de a completa satisfacţia din ce în ce mai mică pe care fumatul o oferă, odată cu trecerea anilor: mâncare, alcool, diverse variante de obţinere de substanţele alea care cică ne fac fericiţi.

Şi tocmai de aceea, pauză de ţigară!

November 5

Cum să te laşi de fumat (2)

Vă reamintesc, sunt la un seminar antifumat după metoda Easy Way a lui Allen Carr şi vă povestesc şi vouă ce şi cum, este una dintre experienţele prin care mi-am propus să trec şi despre care să scriu în cadrul campaniei “Obiceiuri sănătoase” de la Activia. Nu sunt, mărturisesc onest, suficient de motivată pentru a mă lăsa, mie îmi place să fumez. Dar pentru că mi-a fost oferită această experienţă, sunt gata să ascult şi, de ce nu, să fiu convinsă să nu mai fumez. Prima parte a acestei experienţe e aici, apropo, iar acum continuăm… după pauza de ţigară.

Discutăm despre prima ţigară şi ne amintim că, deşi nu ne-a plăcut, am insistat până a ajuns să ne fie la îndemână, am învăţat să fumăm, făcând, cumva, şi nişte eforturi în sensul ăsta. După asta am ajuns să dezvoltăm preferinţe în legătură cu fumatul, transformând experienţa – pentru noi – nu neapărat într-una plăcută, ci într-una tolerată.

Discutăm acum despre costul fumatului care poate ajunge la sume astronomice într-o viaţă de fumător. Adică în loc să-ţi cumperi toate dezavantaţele fumatului… faceţi un calcul ce-aţi putea cumpăra cu banii respectivi, chiar dacă banii cu pricina nu reprezintă o problemă financiară.

Alt aspect: fumăm absent, de multe ori, fără să conţtientizăm că şi cât fumăm. În no time, te trezeşti cu scrumiera plină: când naiba am fumat atâta?! Dacă fumatul ar fi un hobby, ar fi unul ciudat, fiindcă, în fapt, nu ne-am da seama, conştient, când l-am practica.

Şi mai gândiţi-vă că reuşeaţi să vă gestionaţi stresul – într-un fel sau altul – şi până să fumaţi! Şi la faptul că la prima ţigară nu v-aţi gândit niciodată că va deveni un obicei consumator de bani şi de multe altele.

(mi se pare un pic funny că mă aflu aici. Sunt de acord cu tot ce spune de rău despre fumat, unghiurile pe care le propune Diana sunt chiar inedite – deşi nu diferite de cele pe care le ştim cu toţii – dar tot nu pot să scap de convingerea, asumată, că mie îmi place să fumez)

Gândiţi-vă la gesturile care însoţesc fumatul. Asta e, asta e ceea ce vă oferă plăcerea fumatului? Foarte bine, faceţi gesturile cu pricina, fără să aprindeţi ţigara. Well? Aveţi gestul. E bine? E satisfăcător? Bun. Acum gândiţi-vă că ţigara e bună şi pentru relaxare şi pentru concentrare, şi pentru plictiseală şi pentru stres. Acelaşi lucru cu efecte diferite? Dacă ar fi un medicament, n-ar putea avea efecte total diferite, nu?

(De fapt, e foarte tare metoda asta. Nu ştiu dacă mă las sau nu dar, cu siguranţă, după ce o asculţi pe Diana – şi nici nu suntem la jumătatea seminarului – fumatul ţi se pare din ce în ce mai stupid)

Dependenţa e, clar, de nicotină, de substanţă pe care o băgăm în noi odată cu fiecare ţigară.

Acestea fiind spuse, facem din nou, o pauză de ţigară :)

November 5

Cum să te laşi de fumat (1)

Dar nu oricum, ci cum să te laşi de fumat după metoda Allen Carr

Sunt la un seminar antifumat după metoda Easy Way a lui Allen Carr şi vă povestesc şi vouă ce şi cum, este una dintre experienţele prin care mi-am propus să trec şi despre care să scriu în cadrul campaniei “Obiceiuri sănătoase” de la Activia. Nu sunt, mărturisesc onest, suficient de motivată pentru a mă lăsa, mie îmi place să fumez. Dar pentru că mi-a fost oferită această experienţă, sunt gata să ascult şi, de ce nu, să fiu convinsă să nu mai fumez. Şi gata, am început!

Diana Vasiliu, terapeuta, ne spune că urmează o cantitate mare de informaţii şi că o să avem multe întrebări dar care îşi vor găsi răspunsul de-a lungul seminarului.

Ni se spune că vom ajunge să învăţăm să ne manipulăm gândurile – nice one! – şi că vom discuta de multe dintre situaţiile care ne fac să fumăm şi vom discuta şi de fumătorii ocazionali. Vom lucra, ne spune Diana, cu mintea şi cu bunul simţ, şi trebuie să respectăm instrucţiunile, asta e foarte important. Sunt zece instrucţiuni iar primele trei sunt să ne relaxăm şi, funny!, să fumăm în pauze, chiar insistă la asta. Dorinţa de a nu fuma trebuie să vină natural, nu forţat. A treia instrucţiune e să credem că nu suntem cu nimic diferiţi de cei care au reuşit să se lase.

Metoda e diferită de ce mai există acum pe piaţă, toate lucrurile care fac apel la voinţă, şi o să le numim, generic „metoda voinţei” – you know, ţi-e poftă de mori, da’ ai voinţă să nu fumezi. Cea mai păcătoasă chestie pe care o presupune metoda asta e aceea de a-l transforma în „fruct oprit”, un prieten la care renunţăm fără un motiv întemeiat. Baaad!

(toată discuţia asta îmi face poftă de o ţigară)

Să vedem acum care ar fi dezanvantajele fumatului: mirosul, părerile partenerilor, familiei, costurile, sănătatea, faptul că devine complicat cu spaţiile pentru fumători, dar şi avantajele ar fi: concentrare (inspiraţie), relaxare, trece timpul (plictiseală), liant social, calmare. Fumătorul le are şi pe unele şi pe altele, DAR şi temerile care vin odată cu toate acestea: dacă nu fumez, n-o să mă mai pot concentra, şi cum o să-mi descarc nervii şamd

(rău!)

Diana promite că metoda Allen Carr te eliberează de toate aceste frici şi te face să vezi lucrurile aşa cum sunt în realitate.

(adevărul e că, dacă te gândeşti, majoritatea avantajelor sunt doar argumente pe care ni le aducem noi pentru a fuma)

Se spune că fumătorii n-au voinţă. Dar au! Cine se duce, are chef, n-are chef, să ia ţigări noaptea la 11 chiar şi într-un cartier mai puţin prietenos?! Cine rezistă cu brio la insistenţele celor din jur: „Da’ tu de ce nu te laşi?” şi aşa mai departe?! Aha! Fumătorii au voinţă! Au voinţă să fumeze!

Şi de aceea, acum facem pauză de ţigară!

Citiți cu click pe cifre părțile 2, 3, 4 ale acestei experiențe.

November 3

Amuzanţi vs. romantici. Eu cu cine votez?!

Mă distrează foarte tare înfruntările între bloggerii amuzanţi (sau care se cred amuzanţi) şi cei romantici (sau care se cred romantici) puse la cale de Cremosso sub numele de cod Blogjuan şi am două istorii de povestit, fiecare susţinând concluzia de la final.

Prima ţine de o experienţă cu un domn care se dorea romantic, ori care credea – aşa credea el! – că o doză hotărâtă de clişee mă vor arunca cu precizie direct în Nirvana (fără ciocolată!). În ordine descrescătoare, florile mele preferate sunt anemonele, gerbera şi crizantemele mici, alea ciufulite şi colorate care miros dumnezeieşte a toamnă, aşa că bucheţoiul de tranfafiri pregătit era măgulitor, all right, dar… n-avea nici o legătură cu preferinţele mele. Omul lucrase o şi coloană sonoră demnă de Premiile Diabet, dar nici Bichael Molton nu e pe gustul meu, ce să fac?!

Bref, când am ajuns la el acasă, unde erau toate cele dichisite şi pregătite, lumânări, muzică, vin, tot pachetul, pe mine m-a apucat râsul. Da’ rău. Am râs până mi-au dat lacrimile, până în staţia de taxiuri, în taxi şi chiar şi când am ajuns acasă tot mai râdeam. Nu puteam să-mi scot din minte felul în care chipul domnului s-a schimbat de la satisfacţie totală la uluire completă vizavi de reacţia mea. Nu ăsta era, fireşte, efectul pe care şi-l dorise, dar nici eu nu anticipasem aşa o surpriză cu şerbet, fiindcă părea om normal, chiar haios pe alocuri.

Un alt episod, un alt domn. De data asta, unul plin de poante, un relaxat ce părea că are totul sub control de-i dă mâna şi stomacul să presteze aşa frecvent replici acidulate. Mi se părea înviorător, genul de om care întâmpină orice problemă cu detaşare şi calm, ba chiar cu zâmbetul pe buze. Numai că într-o seară când m-a luat de la job, din Casa Presei, şi eu eram cumva supărată şi aveam chef de trecut prin Herăstrău, şi era linişte şi bine, şi încă un dram de soare blând şi aveam poftă să savurez toate astea în tihnă, poate chiar să fiu un pic romantică, na, şi să stau în iarbă, pe marginea lacului, el, amuzantul, continua să facă pe amuzantul şi mi-a stricat tot zenul. Să râdem? Da. Dar nu oricând, nu cu orice subiect, nu  în orice moment. Ştiţi voi, şi Bush se crede spiritual!

După cum se vede, în exces, ambele înclinaţii sunt păguboase şi nu te duc… aici:

Aşa că cea mai bună variantă, zic eu, e o combinaţie, fără inimioare roz dar şi fără exces de poante:

Amsterdam? Da! Amsterdam beat sau fumat rangă, tăvălindu-te pe jos de râs în cartierul roşu? Nu!
Paris? Da! Paris cu fond sonor de Celine Dion şi degustare romantică cu 40 de feluri de ciocolată şi dulceaţă, nu!

Aţi prins ideea! Să fie amuzant, dom’le, dar să ştie când să se oprească din glume şi să facă rost de-o crizantemă pitică, aşa, fără nici un motiv.  Întrucât mai aveţi timp până luni să mă convingeţi dacă amuzanţii pot fi şi romantici sau dacă romanticii pot fi şi amuzanţi, să vedem ce-aveţi de spus! :D

PS nu încercaţi să mă mituiţi, că nu mănânc ciocolată (excepţie: trufe din astea by Hădean) şi nici alte dulcegării nu mă atrag prea tare. Mai bine încercaţi să mă convingeţi – şi pe mine şi pe celelalte jurate!