Acu’ vreo zece zile, pe seară, m-am oprit la colţul străzii, în drum spre casă pentru a alege trei mărţişoare pentru cele trei vecine: Babele şi încă una. Taraba cu mărţişoare era la vreo doi metri de florăreasa a cărei clientă fidelă sunt de nişte ani şi pe care o salut de fiecare dată când trec pe-acolo. E genul ăla de om vesel, cu poftă de viaţă şi chef de poveşti. Uneori îmi mai povesteşte, de fată, de nepot, că-i pare rău că nu ştie mai multă carte, să-l mai ajute şi ea la lecţii.
Eu l-am văzut pe tata plângând de două ori, şi niciodată în braţele mele. Prima dată a fost când şi-a pierdut mama, pe bunică-mea, după ce o îngrijise, prin rotaţie cu fraţii şi surorile lui, zi de zi, vreme de patru ani. A doua oară când l-am văzut pe tata cu lacrimi în ochi a fost pe holul secţiei Chirurgie a Spitalului de Urgenţă, când au scos-o pe mama din operaţie, încă intubată şi inconştientă. Ştiam amândoi că o să fie bine, dar imaginea aia…
Sunt sigură că a mai plâns şi când şi-a pierdut fratele şi două surori, dar s-a ferit s-o facă în faţa mea. Şi, cu atât mai puţin, în braţele mele! Pentru mine tata a fost mereu un reper de curaj, uneori inconştient, poate, dar curaj, oricum ar fi.
Ta daaa! Începe defilarea pe covorul roşu aşternut pentru a primi starurile care vin la Premiile Oscar, ediţia a 86-a, Dolby Theater. Vedetele au început să apară, am văzut-o pe Viola Davis şi pe Liza Minnelli, care arată de parcă ar fi împăiată şi îmbrăcată în pijama. Ah! Am un borcan cu ness (neînceput!) şi nu-mi e frică să-l folosesc! Gata! Red Carpet, să înceapă bârfa!
Nu mai ţin minte exact când am devenit prea adult ca să mă mai încânte perspectiva unui peisaj urban înnămeţit. Cert e, însă, că această toamnăiarnă lungă, fără precipitaţii fulguite, fără vânt şi cu temperaturi foarte prietenoase, a fost exact pe gustul meu şi al botinelor mele preferate, care au talpa netedă mai ceva ca-n palmă!
Prin urmare, perspectiva codului galben şi, mai apoi, portocaliu, prevestit (de) vineri n-a avut darul să mă bucure… deşi fulguiala de dimineaţă, cu fulgi mari cât petalele de ghiocel, m-a făcut niţel să ţopăi ca un copil. Însă pentru doar vreo 10 secunde, sau cât am făcut între taxi şi intrarea în clădire. În restul zilei, perspectiva nămeţilor a rămas neplăcută.
Stimaţi cititori, azi am decis să facem un reportaj despre pregătirile de Crăciun dintr-o casă obişnuită, o fată şi o pisică. Nimic senzaţional, ne pare rău. Pentru senzaţional click în altă parte! :)
Detest agitaţia şi aglomeraţia specifică zilelor ce preced Paştele şi Crăciunul, dar parcă acum, iarna, e mai rău decât primăvara. În fiecare an îmi promit că n-o să las ceea ce-mi propun să fac pentru ultimele zile, ci doar câteva detalii.
Ei bine, ultimele zile au fost sub semnul unei veşti rele, sub acela al aşteptării, dragului şi grijii de oameni care sunt importanţi pentru mine. Am fost încordată, aproape incapabilă să fac mare lucru – suport greu aşteptările alea în care nu poţi influenţa nicicum rezultatul!
Ieri am urmărit povestea aproape incredibilă a felului în care un om de comunicare a reuşit să enerveze pe toată lumea cu un mesaj pe Twitter – literalmente toată lumea, istoria a ajuns la nivel global – ba chiar să-şi oblige firma în care lucra să dea două declaraţii oficiale, din care a doua confirmă concedierea respectivei angajate – detalii aici.
Azi vă arăt cum reţelele sociale au ajutat un ursuleţ pierdut să ajungă din nou împreună cu copilul său. Fiindcă nici un ursuleţ de plus n-ar trebui să rămână fără copil. Şi viceversa.
Alături de Balada lui Porumbescu, Chasing Cars e un fel de cântecul meu de îmi e nuştiucum, nu neapărat bine. Nu mă bagă în butoiul cu melancolie când îl aud întâmplător, dar au fost ocazii când am schimbat postul, de exemplu, fiindcă eu eram euforică şi Chasing Cars nu e. A! Balada! Ei, Balada e, oricum, pentru cataclisme, echivalentul unor Fukushime personale. Sunt foarte mulţi ani de când n-am mai ascultat-o cu motiv.
Într-o noapte am ascultat Chasing Cars câteva ore, cu gândurile risipite, care încotro, plecate brambura să-şi găsească ecouri, l-am ascultat ca să-l golesc de sens, să nu mai fie cântecul meu de nuştiucum. Atunci am reuşit, sau cel puţin aşa am crezut. Dar nu. Încă e, tot Chasing Cars pun când nu ştiu ce altceva să ascult ca să le trimit pe gânduri la plimbare.
Deci.
În seara asta au plecat aici, să facă o cură de aerosoli. Cică ajută. Fotografia îi aparţine lui Marin Raica, iar fusta albă îmi aparţine mie. Şi pălăria la fel. Şi personajul din poză, cu totul.
De gânduri nu sunt prea sigură, da’ se întorc ele acasă şi verific atunci.
La finele săptămânii trecute am fost, din nou, la SMS Camp, ediţia a şasea, în acelaşi loc devenit deja familiar, Porţile Regatului, şi în aceeaşi formulă de lucru şi de distracţie: companii, agenţii, bloggeri, împreună cu orgnizatorii, gaşca de la Revista BIZ. Apropo de asta, mă înclin, Marta, pentru ambiţia şi optimismul tău de a ţine la aceeaşi masă toate cele trei categorii de mai sus şi de a dedica, din când în când, câte o delicată smetie, acolo şi atunci unde e nevoie… :)
Pentru noi distracţia a început în maşina lui Horaţiu, alături de ceilalţi doi pasageri, Groparu şi Ionuţ Tecuceanu, şi mai multe nu mai spun, că ce se întâmplă în maşina lui Horaţiu rămâne în maşina lui Horaţiu!
Acum fix trei ani apăsam pentru prima dată butonul Publish pentru un post scris pe blogul ăsta. De atunci au apărut un pic peste 1300 de alte posturi, multe dintre ele cu o serioasă încărcătură emoţională. Totuşi, la nici un alt “publish” nu am avut atâtea emoţii ca la cel în care am deschis uşa casei mele virtuale.
Nu vreau să fac o retrospectivă a anului, nu vreau nici să public statistici de trafic, pentru mine e important să ştiu că poveştile de aici ajung (şi) la alţii şi că, uneori, reuşesc să vă fac să zâmbiţi, să citiţi o carte ori să vedeţi un film sau un spectacol care mi-au plăcut mie, să încercaţi un produs ori un serviciu, să vă aduc mai aproape felurite experienţe faine, idei şi oameni speciali.
Publicate recent
Categories
- Barbatii. Ghid de buzunar
- Cântece şi încântări
- Carte
- concurs
- De suflet
- De-ale fetelor
- Dileme
- Din casă
- dinRomania
- domnul Sony & Maxine Jazz
- evenimente
- Filme
- FITS
- Foto
- ganduri printre randuri
- Interviuri
- Necategorizate
- Obiceiuri sănătoase
- Online stuff
- PR sau piar
- ţara mea de d'oh!
- Teatru
- texte de tot râsu'
Ză claud
bloggeri
blogging
blogosfera
bucurii
campanii
comedy cluj
comunicare
concert
concerte
concurs
copii
dans
domnul sony
eveniment
evenimente
farmec
Festival
festivalul international de teatru de la sibiu
festivaluri
film
filme
FITS
ganduri printre randuri
ideo ideis
interviu
interviuri
lectii de fericire
marta usurelu
muzica
obiceiuri sanatoase
pisici
politică
povesti
PR
premii
promo
relatii publice
revista biz
romania
Sibiu
social media
teatru
TIFF
umor
vodafone