Ştiu că îi iubim pe Fraţii Grimm, şi Google îi iubeşte, le-a dedicat azi un doodle foarte simpatic, povestea cu Scufiţa Roşie, iar copilăria noastră era mai săracă dacă n-am fi văzut câte zece minute săptămânal din Albă ca Zăpada lui Disney la Gala Desenului Animat! Ştiu! Şi mie îmi plac basmele lor, am două cărţi groase cu poveşti de Fraţii Grimm care au necesitat legare de la atâta citit şi recitit!
Sunt minunate poveştile şi e grozav că, şi datorită lor, am prins drag de citit! Însă ce învăţăminte tragem noi din basmele celor doi fraţi? Aud? Lasă că vă spun eu!
Îmi plac copiii, fiindcă sunt nişte mini variante ale noastre, doar că proaspete, nealterate de chestiile urâte pe care – vrei, nu vrei! – viaţa ţi le pune pe tavă şi nu-ţi dă de ales! Sunt simpatici, au umor, chiar şi involuntar, şi râd mult mai mult şi mai des decât noi! Cel mai adesea reuşesc să mă pun la mintea lor şi să mă joc de-a coloratul, coafatul sau ce mai au ei chef, că eu colaborez. Daaaaaaaaar…
Acum două săptămâni, la Braşov, dimineaţă. Mai devreme şi mai frig decât mi-a fi plăcut, dar cu o privelişte superbă de sus spre oraşul încă amorţit. Am coborât la primul etaj al pensiunii – am uitat cum îi zice, sincer, ceva cu K, a fost destul de în regulă totul pe acolo – pentru a servi micul dejun, un soi de alint, că eu şi micul dejun ne întâlnim apoape exclusiv doar în deplasări, din păcate. Mă durea nu foarte discret capul după un pahar de vin necâştigător c-o seară înainte (suspectez zahăr. mult!), aşa că visam la o trezire blândă, cu cafeaua şi cu sucul de portocale sub nas şi priveliştea cea frumoasă pe retină.
Cojile de portocală işi au locul lor pe calorifer. Le dă motanul jos, eu le pun la loc… e un miros din copilărie, miros de iarnă şi căldură, de bucurii şi dulci alinturi, pe care l-am păstrat aproape iernile, alături de amestecul de ceai şi fructe uscate şi alte rânduieli de sezon. Cu toate că portocalele nu sunt fructele mele preferate, iarna aproape că nu-mi lipsesc din casă fiindcă îmi place mult mirosul lor.
Azi m-au înconjurat. Pe calorifer, în farfuria cu fructe, un fursec primit în dar pe seară, tot cu portocale, un borcan cu dulceaţă apărut miraculos din iarna trecută (când am făcut experienţe culinare!), un cântec care a dat peste mine şi, în fine – aproape ironic, aş zice! – mi-am adus aminte de asta:
dacă iei o portocală
şi-o dezbraci în pielea goală
ca să-i vezi miezul adânc
peste care îngeri plâng
cu căpşune-n loc de ochi
şi aripi de foi de plopi
se întâmplă să uiţi totul…
Ironic fiindca se cheamă Amnezie dar nu doar de asta. Şi, da, e de Emil Brumaru.
Când eram copil şi trebuia să mi se facă vreo injecţie, mergeam cu mama la dispensarul de pe strada noastră, în camera asistentelor. Eram teribil de stresată de fiecare dată, pentru că urma să sufăr, aş fi fugit ca un iepure speriat, dar ştiam mai bine de-atât. Pe de-o parte că până la urmă era bine acasă, şi pe de altă parte nici să nu pot ieşi la joacă nu-mi plăcea. Aşa că aşteptam cuminte pe scăunel “să ne cheme”.
Nu am fost un copil foarte zvăpăiat, dar mi-am luat revanşa mai târziu, în liceu. Aveam, desigur, oră de venit acasă, şi, normal, nu o respectam aproape niciodată! Uneori mă certau, alteori reuşeam să mă strecor în camera mea fără discuţii suplimentare! Mă enerva foarte tare chestia asta! Uneori, când veneam spre casă, vedeam silueta mamei la geam. “De ce stai, mama, la geam? Crezi că vin mai repede?”, îi spuneam, parcă uşor vinovată, şi încercam, o vreme, să fiu punctuală. Nu dura prea mult, însă, fiindcă jocurile de baschet sau plimbările sau poveştile până seara târziu, îmi păreau mai captivante decât îngrijorarea mamei.
Vineri, 14 decembrie, un tânăr de 20 de ani a intrat în şcoala “Sandy Hook” din Newtown, Connecticut cu trei arme (două, după alte surse) şi a omorât 20 de copii şi şase adulţi. După masacru, trăgătorul s-a sinucis. Pasionată de arme, mama lui Adam a fost aceea care i-a pus prima dată aşa ceva în mână. Adam Lanza şi-a ucis mama cu propria ei armă chiar înainte de a se îndrepta spre şcoala unde avea să ucidă 26 de oamenipe care nu îi cunoştea.
Acestea sunt faptele. Cine, ce, cand, unde şi cum. Singura întrebare la care nu există un răspuns, ci doar presupuneri, este de ce. Ce anume poate împinge un tânăr – aparent “normal” – să facă o asemenea faptă, să-şi omoare mama, 20 de copii şi alţi şase adulţi? Nu ştiu să vă spun, cred că nimeni nu ştie, probabil că se fac şi se vor mai face o mulţime de speculaţii pe tema asta. Am găsit, însă, o declaraţie, atribuită lui Morgan Freeman, făcută ieri despre această tragedie şi un posibil răspuns la întrebarea din titlu. Eu cred că are dreptate! Foarte mare dreptate!
Nu mă bucură iarna în oraş, dar la munte e cu totul şi cu totul altceva. Iarna aici e plenară, măreaţă, covârşitoare, nederanjată de praf, smog, noroi! Şi n-ai cum să n-o iubeşti! Nici măcar multele grade minus nu pot diminua bucuria asta de alb! Cum ar zice domnul poet…
Cu multă, multă bucurie vă anunţ că Cirque du Soleil revine în România, între 5 şi 8 septembrie 2013, pentru cinci reprezentaţii ale spectacolului Alegria, unul dintre cele mai faine pe care trupa le are în repertoiu şi, nu întâmplător, unul dintre cele mai populare: de la premiera sa, în 1994, a fost jucat de peste 5000 de ori şi aplaudat de peste zece milioane de spectatori din 65 de oraşe din toată lumea!
Tot nu mă umplu de veselie iarna şi zăpada, însă cumva, în seara asta, când în Bucureşti ninge viscolit, siberian, şi după ce am fost nevoită să ies un pic pe vremea asta, mi-am amintit cât de bine e să te întorci acasă din frig şi nămeţi, acasă e unde e cald şi bine şi miroase a coji de portocală şi scorţişoară, unde totul e familiar şi prietenos şi ai loc să visezi! Fiindcă “dacă nu visăm, vom muri”.
Daca nu visăm, vom muri
De alb, daca visăm
Vom muri de plecări.
Acum vine prietenul
Cu braţele terminate în vâsle,
Acum vine femeia
Cu stelele terminate-n priviri.
(…)
A fost o săptămână complicată dar frumoasă, asta cu darurile pentru voi, dar, pentru că meritaţi, iaca, am făcut-o! Aniverarea a doi ani de printreranduri a adus, zilnic, cadouri şi provocări pentru cititori, şi tot ce pot să vă spun că e nu sunt ultimele concursuri aici, pe blog, de anul ăsta, mai urmează cel puţin două! Dar să nu anticipăm! Deocamdată, pentru cei care au aterizat mai târziu pe blog, facem o recapitulare, fiindcă mai puteţi încă să câştigaţi darurile săptămânii aniversare, până duminică, 16 decembrie, inclusiv, după cum urmează:
Publicate recent
Categories
- Barbatii. Ghid de buzunar
- Cântece şi încântări
- Carte
- concurs
- De suflet
- De-ale fetelor
- Dileme
- Din casă
- dinRomania
- domnul Sony & Maxine Jazz
- evenimente
- Filme
- FITS
- Foto
- ganduri printre randuri
- Interviuri
- Necategorizate
- Obiceiuri sănătoase
- Online stuff
- PR sau piar
- ţara mea de d'oh!
- Teatru
- texte de tot râsu'
Ză claud
bloggeri
blogging
blogosfera
bucurii
campanii
comedy cluj
comunicare
concert
concerte
concurs
copii
dans
domnul sony
eveniment
evenimente
farmec
Festival
festivalul international de teatru de la sibiu
festivaluri
film
filme
FITS
ganduri printre randuri
ideo ideis
interviu
interviuri
lectii de fericire
marta usurelu
muzica
obiceiuri sanatoase
pisici
politică
povesti
PR
premii
promo
relatii publice
revista biz
romania
Sibiu
social media
teatru
TIFF
umor
vodafone