Într-o noapte ca asta, pe când încă locuiam cu ai mei, m-aş fi căţărat pe pervazul din camera mea, aş fi savurat o cană mare cu ceai, multă miere şi multă lămâie, o ţigară (total interzisă!), muzică în surdină, şi aş fi scris în jurnal ce fericită sunt de prima ninsoare! Era o bucurie simplă, copilărească şi autentică, una pe care, bag seama, în iarna asta am pierdut-o!
În noaptea asta, la prima ninsoare, m-am zbârlit toată, fiindcă zăpada albă şi frumoasă îmi pare nepotrivită urban, şi sunt supărată pe ea c-a venit noaptea, ca un hoţ, pe tăcute, să n-o pot vedea decât în lumina reflectoarelor şi în paşii rătăciţi pe stradă. Şi, da, ascult muzică în surdină, beau nişte vin, fumez o ţigară, ba, mai mult, mi-am aprins şi o lumânare cu miros de scoţişoară, doar doar intru în mood-ul bucurie de iarnă. Ce-i drept, nu văd ninsoarea de aici, de pe canapea, dar ştiu că ninge, am verificat mai devreme, chiar s-a pus zăpada, şi e la fel de pustie strada ca odinioară, în vremea liceului!
