Aşa cum am promis, iată interviul cu Sting, cel care, peste doar câteva ore, o să cânte la Romexpo, în ultimul concert din turneul Back To Bass. Şi deja nu mai am răbdare, şi deja ştiu că o să mi se pare un concert mult prea scurt!

Dar să nu uităm de ce ne-am adunat aici. Interviul. E gata. Vă invit să-l citiţi pentru a descoperi un muzician care continuă să înveţe, să provoace, să se joace, chiar dacă este un obsedat de control, aşa cum singur admite. Mi-a plăcut mult.
Lectură plăcută!

Încă din februarie, când a fost anunţat concertul Sting în România, am făcut demersuri pentru un interviu propriu, cu Sting sau cu cineva din Back to Bass Tour Management, şi, deşi am schimbat multe mesaje în sensul ăsta, inclusiv cu unul dintre vicepreşedinţii de la LiveNation, până la urmă interviul meu nu s-a putut concretiza, şi ăsta e şi motivul pentru care scriu despre asta abia azi, în ziua concertului. Ultimul schimb de mailuri a fost ieri! :)
Aşa cum am promis, însă…

Vă invit să citiţi despre Gordon Sting Sumner şi despre muzica lui minunată într-un interviu făcut la Stockholm şi pentru care am obţinut drepturile exclusive pentru România de la proprietar, William Anderson (thanks again, Will!)
Interviul a fost realizat pentru Singing Bassist de Anders Lundquist, care a avut amabilitatea să-mi ofere câteva detalii din culise. Le citiţi mai jos.

Cristi Hordilă e Director al TIFF-ului şi mai are vreo câteva îndeletniciri manageriale pe lângă asta: se ocupă de APFR, e membru în European Film Promotion, dar nici astea nu-i sunt de ajuns, după cum o să citiţi. L-am alergat câteva zile în timpul TIFF ca să-l prind la un interviu, şi am făcut asta pentru că mi se pare inspiraţionala povestea lui (acum, că am folosit cuvântul ăsta, o să spună că-l iau peste picior, dar nu e deloc aşa, pe cuvânt!) şi felul în care a ajuns să ocupe funcţiile astea la nici 27 de ani.

O parte însemnată a acestui interviu a apărut deja în revista BIZ, iar Cristi vorbeşte acolo despre bani, sponsorizări şi provocări pentru TIFF şi pentru industria cinematografică în general. Dar eu am vrut povestea din spatele poveştii. Şi, pentru că în următoarele zile o să fiu la Strasbourg cu net franţuzesc şi scump, vă las în compania lui Hordilă (aşa îi spune toată lumea) cu o poveste în care cineva vorbeşte chiar mai mult decât mine. Şi are ce povesti!

Aşadar, fără alte introduceri, Cristian Hordilă, într-un interviu oferit de un partener pentru excelenţă, Mercedes-Benz!

La Serbările Timişoreana, o parte din spaţiu era dedicat maeştrilor artizani şi m-am dus să văd cam ce lucruri frumoase se găsesc în oferta lor. Aşa cum v-am zis, erau ii, năframe, jucării din lemn, fetele de la Tourmaline, care pictează frumos pe tot felul de suprafeţe şi… cam atât. Oferta nu era prea variată. Ce mi-a atras atenţia, însă, au fost florile unei doamne îmbrăcată în port popular. Flori din aţă, felurite, atât de meşteşugit făcute încât ziceai că acum am fost culese din pământ.

M-am oprit să le admir şi, mai mult decât flori, am primit şi o poveste de viaţă. Iat-o!

Nu am mărunt! Nu am să vă dau rest!
Vă sunt cunoscute replicile astea? Eventual aruncate cu un ton acuzativ, ca şi cum ar fi vina ta că vânzătoarea nu are să-ţi dea rest, ca şi cum e obligaţia ta să ai banii potriviţi atunci când vrei să cumperi ceva şi, în fine, ca şi cum ar fi jobul tău să uşurezi viaţa clienţilor care, până la urmă, îţi plătesc salariul. Iar unele dintre ele au şi atitudini princiare, ca şi cum ţi-ar face o favoare că-ţi vând ceva. Pe banii tăi.

Nu-ţi vine, la o adică, să le tragi una după ceafă, să-şi revină? Ei bine, s-a întâmplat! Am văzut eu!

Q.Two Oscars out of the last three years, how does that make you feel?
A.Guess.  It was, I think, like five minutes ago, I got this, or seven.  I was on a list with greatest actors around, with Robert De Niro, with Alan Arkin, with Tommy Lee Jones with Philip Seymour Hoffman.  How do you think someone feels when all of a sudden his name is called in that context?  I can’t tell you.  I’m sorry.

Q.So, this is the second, Best Supporting Actor Oscar that you’ve gotten for work by Quentin Tarantino.  Has he talked to you about a third role in his revisionist history trilogy?
A.No.  As I said, this is about seven minutes old.  Somehow I failed to catch the moment to remind Quentin that I’m around.

De vreo 20 de minute mă tot gândesc cum să formulez chestia asta, în ciuda titlului, cumva, că, da, aparent nişte oameni sunt convinşi că pot să scriu o carte, doar că textul prin care anunţ asta pare, momentan, mai greu de scris decât cartea însăşi! Şi asta pentru că-s atât de încântată dar nu voi ca să mă laud, vorba poetului, ci doar să împărtăşesc o bucurie personală pe blogul personal. Cât de greu poate să fie?! Al naibii de greu!

Mi-a plăcut mult un interviu cu Ducu Darie, realizat de Robert Raţiu şi publicat în Beau Monde, ediţia pe care o mai găsiţi preţ de vreo săptămână pe tarabe, cea cu Penelope Cruz pe copertă. Discuţia dintre cei doi domni a fost mai lungă şi vă recomand s-o citiţi pe de-a-ntregul. Eu vă ofer – cu acordul autorului! – un fragment despre construcţia unui spectacol de teatru, D’ale carnavalului, pe care Ducu Darie îl pune pe scena de la Bulandra în acest an.

Pentru un regizor există mai multe stadii atunci când vine vorba de montarea unei piese, există un moment de alegere a textului, care poate să aibă loc la ani distanţă de lecturarea acestuia și, apoi, există construcţia efectivă a piesei. Ducu Darie se află momentan în faza de investigare, în care, asemeni unui detectiv dramaturg, caută în text și în alte documente ale vremii tot felul de informaţii ascunse și lucruri noi, nedescoperite încă.

Am fost la două din cele trei Social Media Camp organizate de Marta Uşurelu şi echipa ei de la Revista BIZ până acum şi nu mi-a părut rău câtuşi de puţin, ba dimpotrivă, chiar!, cu excepţia faptului că n-am putut să mă împart în două astă vară, ca să merg la trei din trei! Dincolo de componenta de distrat, cântat, dansat şi aşa mai departe, la tabăra de social media de la Pârâul Rece se spun lucruri de care, dacă vrei să te implici – blogger sau companie! – în această (nici nu mai ştiu cum să-i spun) activitate, trebuie să le ştii dar, mai ales, trebuie să le faci!

Mă amuză uneori când aud “Ah, nu se spun lucruri noi!” – mai ales când aud asta de la oamenii care nu prea respectă recomandările celor cu experienţă. Da, sigur, mereu se vor spune nişte chestii care par basics, dar asta e pentru că ele continuă să nu fie respectate de mulţi. Pe de-o parte companiile şi agenţiile  încă mai au de învăţat, iar despre bloggeri, unii dintre ei, cel puţin, lista de To learn e încă lungă şi deschisă!

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu cred că e mai greu să faci oamenii să râdă decât să-i întristezi – pe încercate! Mai ales în vremurile astea! Şi mai cred că, de prea multe ori, ne luăm artiştii “de buni”, ca şi cum am avea dreptul la ei ori talentul şi dăruirea lor ni s-ar cuveni! Şi nu e chiar aşa..

De aceea mi-a plăcut cu atât mai mult cartea despre viaţa lui Alexandru Arşinel apărută la All şi tot de asta am apreciat extrem de mult deschiderea pe care actorul a avut-o în interviul pe care mi l-a acordat, mai degrabă un fel de “stat la poveşti” decât interviu. Despre copilărie, emoţii, teatru, copii, nepoţi şi, da, şi despre Catena. Primele două părţi ale discuţiei sunt aici: 1, 2, şi, până treceţi la citit, vă spun că am o carte cu autograf pentru voi. Autograful domnului Arşinel, desigur! Acestea fiind spuse, detalii la final, iar acum Lectură plăcută!