Blog

  • Un alt fel de peeling

    Acum doi ani, la FITS, am apucat să văd fix două spectacole: unul românesc, underground, care mi-a făcut harcea parcea timpanele, şi un altul, care a compensat multe lucruri: Warum Warum (De ce? De ce?) în regia lui Peter Brook şi interpretarea excepţională a lui Miriam Goldschmidt, acompaniată de Francesco Agnello la hang, unul dintre cele mai bune spectacole de teatru pe care le-am văzut vreodată – încă mă bântuie!

    Pe 6 şi pe 7 noiembrie, Warum Warum a fost prezent în cadrul unui festival internaţional de teatru moscovit care durează ceva mai mult de o lună de zile şi care a reunit spectacole, trupe şi regizori faimoşi printre care Meno Fortas şi Eimuntas Nekrošius, Lev Dodin sau Amid the Clouds, multipremiatul spectacol scris şi regizat de Amir Reza Koohestani. Revenind la Warum Warum, am citit pe site-ul festivalului câteva cuvinte de la Peter Brook care mi-au pus nişte lucruri într-o altă perspectivă şi m-am gândit să le redau aici, poate vă inspiră şi pe voi (Merci, Francesco, pour me montrer ces pensées et de me faire sourire!)
    Din nou, fără traducere, de data asta pentru că n-aş putea cuteza să interpretez vorbele marelui regizor!

    (more…)

  • O decizie dificilă: jurizarea pentru premiul literar Augustin Frăţilă

    În această seară am participat la evenimentul prilejuit de acordarea premiului literar “Augustin Frăţilă” organizat de Casa de Cultură cu sprijin generos de la sponsori şi parteneri, un premiu care a atras atenţia publicului – avizat sau nu – atât pentru valoarea sa importantă, 10.000 de euro, cât şi pentru modalitatea originală de jurizare propusă de organizatori. Ştiţi, deja, a fost vorba de un juriu alcătuit din trei critici, trei personalităţi incontestabile: Alex. Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache, care au ales cinci finaliste dintre cele 59 de romane propuse, urmând ca un alt juriu, format din 20 de bloggeri, să indice câştigătorul premiului.

    Am fost unul dintre aceşti 20 de bloggeri şi sunt recunoscătoare pentru asta, fiindcă altfel, cel mai probabil, nu m-aş fi întâlnit cu cel puţin două romane remarcabile, scrise, iată, de scriitori români contemporani – o parte a istoriei literaturii pe care, în ultima vreme, am lăsat-o în penumbra preferinţelor personale, dupa ce-am avut câteva întâlniri nefericite.

    (more…)

  • Raed Arafat, noul ministru al sănătăţii. Păcat!

    Începând de astăzi şi, probabil, un pic după alegeri, Raed Arafat este noul ministru al sănătăţii în România, spre marea mea dezamăgire, aş spune, pentru că, odinioară apropiată a ministerului, ştiu sigur că ministrul are, în fapt, destul de puţine pârghii, atâta timp cât legile se schimbă politic iar bani mai mulţi pentru o reformă adevărată nu sunt. Şi, oricum, atâta timp cât românii au motive să fie îngrijoraţi de sănătatea lor (şi au!), sunt mai uşor de manipulat prin promisiuni, iar partea privată a sistemului poate înflori bine-mersi.

    (more…)

  • Corespondenţă în exclusivitate de la Global PR Summit

    Începând de astăzi, pentru trei zile (poate mai mult, dacă găsesc mai mult răgaz), vă prezint câteva dintre lucrurile discutate la PR Summit săptămâna trecută la Miami, locul în care s-a reunit crema cremelor din PR-ul global pentru discuţii dar şi pentru Sabre Awards Gala. Prima însemnare din această miniserie este o corespondenţă specială, în exclusivitate pentru blogul meu, de la Amith Prabhu, participant la PR Summit, care lucrează la Edelman, cea mai mare firmă de PR din lume. Am editat un pic, dar nu am tradus rândurile lui Amith şi nici nu cred că e nevoie, fiindcă dacă nu ştiţi (măcar) engleză, nu prea aveţi ce căuta în industria comunicării. Enjoy reading!

    (more…)

  • Cu cine dansează Pink în super videoclipul Try (+ making of)

    Îmi place Pink, îmi place încă de dinainte de 2006, când am văzut-o live cântând unplugged Family Portrait de-am ţipat BIS! din toţi cei doi plămâni ai mei, chiar dacă recitalul ei era urmat de Mr. Manson pe care, de asemenea, nu-l mai văzusem live. De atunci Pink îmi place foarte mult nu mult.

    Luată de val cu festivaluri, interviuri şi proiecte noi, deşi ştiam că are album şi clip nou, totuşi n-am apucat să-l văd, până în seara asta când stăteam eu cuminte pe canapeluţă c-o carte-n braţe şi cu teveul pus pe VH1 şi, puf!, Pink, cântec nou, clip nou. Şi mi-a plăcut la nebunie! Pentru exemplificare:

    (more…)

  • Reţeaua citostaticelor din perspectiva unui pacient

    Azi pe Hotnews Vlad Mixich vorbeşte despre Reţeaua Citostaticelor, un grup de oameni de bine care aduc, pe cheltuiala lor, citostatice din alte ţări, pentru că în România ele nu se găsesc, nu sunt compensate (în totalitate) şi/sau costă de te rup, fiindcă vin doar în cea mai scumpă variantă. Mă gândesc că poate e interesant şi cum se raportează un pacient la asta, şi am un caz concret: pe mine.

    (more…)

  • Povestea cu pânza de păianjen şi albina

    Când am fost la Comedy Cluj, mi-am luat un răgaz de câteva ceasuri ca să (mă) rătăcesc prin Grădina Botanică. E foarte frumoasă, faină, cum ar zice clujenii, şi vă recomand să mergeţi pe-acolo când aveţi ocazia: e monument istoric, e bine întreţinută şi are vreo zece mii de plante. Iar raţa de pe minilac o să se bucure de vizită – e foarte prietenoasă!

    (more…)

  • Film de văzut: Şi caii sunt verzi pe pereţi!

    Disclaimer: Mie îmi plac caii verzi pe pereţi, cred că uneori sunt deloc sau prea puţini în viaţa noastră alb/negru, ne-ar trebui herghelii întregi de cai din ăştia, nu neapărat ca să-i urmărim ori să plecăm în lumea mare împreună cu ei, ci pentru ca să nu uităm că, în viaţă, ne mai trebuie şi dor de ducă şi, în general, dor! Tâgâdâm!

    Bun. Acum, că am lămurit simpatiile, să trecem la subiect! Filmul lui Dan Chişu, Şi caii sunt verzi pe pereţi, vorbeşte despre visul (românilor) de a se îmbogăţi uşor, peste noapte, fără să muncească prea mult, printr-o şansă nesperată, fie o tombolă, fie moştenirea nepereche a vreuni neam nigerian ori loteria organizată pe care, în mod miraculos, eşti anunţat că ai câştigat-o, chiar şi fără a fi participat!

    (more…)

  • Legea în Social Media: cu 50% reducere! :)

    Acum nişte ani m-am trezit că trebuie să dau explicaţii pentru ceva ce nu se întâmplase, după ce o persoană “binevoitoare” a trimis, de pe contul meu de gmail, de pe computerul meu!, un mesaj scos din context, pentru că na, aşa sunt oamenii! S-a terminat cu bine, până la urmă, iar eu am învăţat o lecţie preţioasă: am învăţat să fiu mult mai atentă cu accesul la e-conturile mele. Atât de atentă încât mi-am parolat şi HDD-ul extern cu o parolă pe care acum nu mi-o mai amintesc! Dar asta e altă poveste… Sau, dacă ştiţi cum se “sparge” un WP, să-mi spuneţi! :)

    (more…)

  • 2+1 de la BIZ: zile, cover şi-o tabără!

    Ştiţi că-mi place BIZ, pentru că se străduiesc în primul rând să fie (ştiţi că printul n-o duce prea bine zilele astea) şi, mai mult, mult mai mult decât atât, să fie speciali, să aibă abordări diferite şi să propună dialoguri pentru diverse categorii cum ar fi, de exemplu, bloggerii şi companiile, sau să facă tot soiul de numere speciale şi evenimente. Îmi place că au curaj şi că, fără să renunţe la print, au investit în online.

    (more…)


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471