Foarte simpatic cântec, clip mişto şi îmi place şi colaborarea cu Irina-Margareta Nistor. Trupa Taxi nu se dezice. N-o avea Dan cea mai voce din lume, dar compensează prin umor! Îmi place!
Şi, da, e şi ăsta un subiect. Şi nu e vorba neapărat de cum se traduc înjurăturile ci chiar replici care nu au vorbe cu beep. Cat despre ce guvernează România, pudibonderia sau ipocrizia, aş zice că la noi sunt un pic sinonime :D
(more…)
Nu sunt cea mai blândă cu cei care se ocupă de comunicare, fie că e vorba de agenţii, fie de companii, pentru că ştiu că se poate mai bine şi vreau ca oamenii care se ocupă de asta s-o facă aşa cum trebuie, fiindcă încă mai trebuie să convingem de rolul comunicatorilor şi al comunicării, iar cu greşeli şi execuţii slabe treaba asta n-o să se întâmple.
În egală măsură, zic şi când e de bine, pentru că aş vrea să încurajez şi pe alţii să urmeze exemplele de bună practică, iar după mine asta înseamnă, printre altele, reacţie rapidă şi personalizare.
Am citit azi un text patetic scris de o tânără din România care studiază la Londra, unul despre cum l-a omorât Occidentul pe Dumnezeu şi despre cum vrea ea să scape de globalizare şi alte nebunii occidentale şi să se întoarcă în România.
Am citit, am râs, şi eram gata să trec peste, dacă nu m-aş fi uitat în josul paginii la numărul de like-uri. 11.000 (unsprezece mii) de oameni considerau că fătuca are dreptate, că România şi românii sunt buricul pâmântului şi Occidentul e un infern sau aşa ceva. Asta se întâmpla acum vreo trei ore, între timp numărul de like-uri s-a dublat.
Cred cu tărie că atunci când mintea capitulează, organismul o să-i urmeze exemplul. Cred că stresul şi grijile pe care ni le facem (că noi ni le facem, da!) ne “ajută” să ne îmbolnăvim mai repede sau mai grav şi, în consecinţă, susţin demersurile prin care ne putem însenina frunţile, indiferent dacă e film, teatru, dans sau pur şi simplu o poveste frumoasă.
Se spune că Râsul e cel mai bun medicament. Nu ştiu cât e de eficient pentru orice afecţiune, dar cred, chiar cred, că, atunci când eşti bolnav, odată ce încetezi să mai speri că o să fie (mai) bine, bine ăsta sigur nu vine. Şi, de multe ori, lucru de înţeles, de altfel, nici singur, ci cu o mână de ajutor!
Vă amintiţi de spălătorii de geamuri din Pittsburg? Cel puţin în ziua aia nişte copii au uitat, pentru câteva ceasuri, că sunt bolnavi.
(more…)
Ieri pe la prânz am aflat că Royal Canin ar fi sponsorizat un concurs de câini în cadrul căruia aceştia atacau un urs, dar nu aşa, oricum. Săracul urs era legat cu un lanţ, incapabil să se mişte şi să se apere prea mult, tras cu lanţul de trei bărbaţi, ba, înţeleg, avea şi ghearele tăiate. Vier Photen a făcut public un video în care se vedea clar că ursul era atacat de câini, iar toată treaba avea pe ea însemnele Royal Canin.
Acum vreo lună şi ceva am fost cu nişte prieteni la piscina unui alt prieten. Gratar, soare, glume şi bălăceală, fain, frumos. Mie nu prea îmi place să stau la soare, aşa că am ales umbra şi piscină, caz în care, dacă stau la umbră şi la soare doar în apă, mi-am zis, eu, în loc să dau cu cremă de protecţie cu un SPF rezonabil, am dat cu ulei de bronzat şi atât. Doar pe faţă, ca să preîntâmpin nasul roşu de soare, am aplicat cremă cu factor mare de protecţie, 50! Să fie!
Atâta doar, că socoteala de la umbră nu se potriveşte cu cea de la soare şi, în consecinţă, până seara umerii mei aveau o culoare sănătoasă de friptură… cam crudă! Şi usturau!
(more…)
Din păcate, la noi managerii de presă au omorât multe produse media, unele chiar bune, iar una din probleme a fost lipsa lor totală de imaginaţie şi deschidere la capitolul promovare. Şi acum e la fel: încă se promovează inserturile în locul produsului propriu-zis, iar “ştirile” despre alte canale media din acelaşi trust sunt, de cele mai multe ori, o peltea sinistră, o bidinea cu sirop, cum ar zice colegii din Redescoperă.
Am vrut să mă fac medic, aşa că, în copilărie, citeam tot ce prindeam legat de felul în care funcţionează corpul uman. Din păcate pe vremea aia nu erau prea multe carţi pentru copii cu subiectul asta, dar îmi amintesc de una în care nişte oameni de ştiinţă se făceau mici, mici, şi porneau într-o călătorie prin corpul unui coleg, şi, desigur, de cartea Alunel vrea să înveţe medicină. Într-a şaptea, când am făcut anatomie, ştiam muşchii şi scheletul cu ceva timp înainte să ajungă profesoara la ele în manual. Şi cam tot atunci câştigam, împreună cu echipa, concursul Sanitarii pricepuţi, numaiştiu ce etapă.
(more…)
Când şi când am mai scris despre chestii pe care un comunicator n-ar trebui să le facă în relaţia cu presa, cu bloggerii sau cu destinatarii unui email! Dar nu m-am gândit să fac o colecţie de chestii pe care cei din PR le fac, iar ziariştii le detestă. Am găsit-o făcută pe LinkedIn, şi am râs atât de tare când am citit mesajul cu tartina încât trebuia să scriu de ea!
Ar mai fi de adăugat că părerile vin de la ziarişti serioşi, nu de tipul “Vezi aici absolut nimic extraordinar dar despre care noi spunem că o să te facă să rămâi prost. De fapt, e un căcat de non-ştire despre funda de la bikinii vreunei starlete de care, oricum, n-ai auzit şi nici nu te interesează să auzi!”
(more…)
Guest post by Domnul Sony.
Adică eu, motanul!
Acum vreo două săptămâni sau aşa ceva, oricum, înainte să fie iar plecată (IAAAAR!!!), îmi zice că o să am parte de o supriză. M-a pus serios pe gânduri, că ce surpriză poate să îmi facă? Să mă ducă la fetiţe e exclus fiindcă… mai bine nu ne amintim, AIA a fost o surpriză, ok!, să-mi facă buletin pisicesc sau vaccin iar nu, că am şi sunt la zi, să mă dea nu e în stare, să ia alt pisic iar nu cred că e în stare… deci, ce, măi, nene!, că mi-am bătut capul meu de motan şi tot nu mi-a venit nici o idee! Şi ştiţi vorba aia: e curioasă ca o pisică! Aham! Exact!
Şi după aia a plecat. Şi când s-a întors n-a mai zis nimic deşi eu am tot întrebat cu Miau-rile mele! Vineri, acum, însă, a venit un pacheeeeet! Ta na na! Şi, ca în cazul oricărei cutii de carton, am fost primul la inspecţie!