Dacă citiţi suficient de des printre rânduri probabil sunteţi familiarizaţi cu importanţa pe cred că o au educaţia şi cultura în formarea şi evoluţia oricăruia dintre noi. Şi bunul simţ, oricât de desuet şi banal ar putea să sune asta. Iar dacă trăiţi în România ştiţi deja că nici unul dintre cele trei elemente de care vorbesc mai sus nu este vreo prioritate pentru onor politicienţii autohtoni. Ba chiar dimpotrivă, aş zice!
Prin urmare, iniţiativele private de încurajare şi sprijinire a unor demersuri private ce ţin de educaţie şi cultură (şi nu sunt chiar aşa multe, să ştiţi!), îşi vor găsi ecou aici, fiindcă mi se pare firesc să le susţin cât şi cum pot. Iar în cele ce urmează e mai mult decât o chestie de principiu, e şi una de “corazon”.