Căci nimic nu e mai răcoritor decât un spectacol bun, de oricare ar fi el, dar în cazul de faţă, spectacol de teatru, şi nu doar unul, ci 28, reunite frumos sub semnul lui UnderCloud, festivalul independent de… orice! Căci cum-necum, UnderCloud şi-a continuat călătoria prin şi cu producţii independente de teatru independent, ajungând, iată, la ediţia cu numărul şase!

În 2013, UnderCloud se întâmplă la Muzeul Ţăranului Român, cu intrare pe Monetăriei, lângă Piaţa Victoriei – în caz că nu ştiţi, şi găzduieşte multe spectacole faine, alese pe sprânceană, practic cele mai bune producţii independente din stagiunea 2013!

M-am dus să văd spectacolul în care joacă Vasile Flutur: The Island of Doctor Moreau – regia John McEneny, Piper Theatre, New York.  Se întâmpla la prânz. Nu o să intru în detalii, dar trebuie să zic că a avut un ritm absolut special… mă mir când a avut publicul timp să respire.

Și acum să trec la subiect. Spectacolul a luat ieri un Bobby Award, care vine împreună cu 5 stele din 5 lângă recenzia revistei oficiale a festivalului, Broadway Baby, şi cu descrieri ca utterly captivating, spellbinding, choreographed to perfection.

Aşa cum am zis aseară pe facebook, anul ăsta (şi sper că “începând de anul ăsta”), Festivalul Internaţional de Teatru de la Edinburgh, cel mai mare din lume, va fi prezent aici, printre rânduri, cu un jurnal foto ţinut de Adi Bulboacă, unul dintre cei mai talentaţi şi pasionaţi fotografi de teatru de pe plaiurile mioritice, care se află, pentru o săptămână, la frumosul Festival. Ocazie cu care blogul meu a căpătat primul său colaborator cu cont de autor!

O să vă mai povestesc despre minunatul Edinburgh, fringe şi festival, zilele viitoare. Deocamdată vă las cu prima corespondenţă de la Adi Bulboacă.

Mi se pare fascinant să asculţi oamenii pasionaţi de ceea ce fac povestind despre arta lor, indiferent de domeniu. Mereu ai ceva de învăţat, iar faptul că lecţiile astea vin sub forma unor poveşti, fără nici o urmă de preţiozitate didactică, le face cu atât mai valoroase.

Am depăşit de ceva vreme curiozitatea cu privire la memorarea textelor de către actori, ba chiar şi faptul că, pentru ei, actoria e o meserie ca oricare alta. Ca la medici. Există unii care-ţi spun doar să iei o aspirină, seara, iar alţii care fac tranplanturi şi alte minuni. Ca la dascăli. Există unii care dictează lecţia din carte şi alţii care te fac să iubeşti materia. Sau ca la şoferi. Unii transportă oamenii ca pe sacii de cartofi, iar alţii ca pe bibelouri!

Cred că tocmai am văzut cel mai fain şi mai autentic spectacol de la Ideo Ideis, ediţia 2013. În lipsa unui alt titlu, i s-a spus “Masterclass cu juriul Ideo Ideis”. Şi nu, nu a fost ceva gen “Învăţăturile juriului Ideo către participanţii la Festival”. N-a fost, aşadar, cu sfaturi, cu faceţi aia, sau faceţi aşa, a fost… despre ei.

Meritul regiei îi revine lui Cătălin Ştefănescu, el a fost cel care i-a provocat (minunate provocări, apropo) cu întrebări scurte, formulate pentru fiecare în parte şi cu întrebări comune, pentru toţi cei patru: Medeea Marinescu, Marius Manole, Andi Vasluianu şi Vlad Zamfirescu.

E bine la Ideo Ideis, de câte ori să zic?! Totuși, titlul de azi nu e un îndemn legat de festival ci titlul unui spectacol de la Teatrul Luni, Green Hours, care a fost invitat aseară în cadrul frumosului festival de la Alexandria. L-am văzut acum 12 ani în sala din Calea Victoriei, și mi-a plăcut mult, însă aseară a avut un efect mai puternic asupta mea. Sigur, toți cei trei protagoniști adaugă rolurilor experiențele dintr-un deceniu și mai bine, și la fel se întâmplă și în fața scenei.

În prima seară de Ideo Ideis, Oltea ne-a povestit un episod cu niște dans, unul la care s-a râs mult, iar ideea de dans, mai ales la bărbați, a devenit așa, un soi de glumă internă în grupul nostru. S-a spus, pe drept cuvânt, că un tip lipsit de ritm când vine vorba de dans, nu reprezintă… o premisă de la care să poți constri o coregrafie comună.

Tot la Ideo Ideis am văzut un spectacol de dans, Zic Zac – am scris de el zilele trecute – care mi-a plăcut foarte mult. Și, în general, felul în care cuvintele pot fi transpuse în mișcare mă fascinează.

Pentru că vă tot spun că uneori atmosfera și energia bună de la Ideo Ideis sunt greu de descris în cuvinte, astăzi încerc altă variantă, una cu imagini. M-a ajutat echipa foto de la Ideo Ideis, Adi Bulboacă și Vlad Cătană, cărora le mulțumesc frumos.

Enjoy!

La Ideo Ideis, zilele astea, se întâlnesc oameni şi idei, gânduri şi poveşti, teatru şi educaţie. Mai bine şi mai mult, cu greu se poate! Ii (ne) gasiţi peweb, pe Facebook şi pe #ideoideis.

Ideo Ideis este un proiect finanţat de A.F.C.N, realizat în parteneriat cuMinisterul Tineretului și Sportului şi sprijinit de Memo Plus ca parte din proiectul „Români frumoşi???. Evenimentul și-a găsit prieteni la Volksbank, Rinf,Millefiori, Illy, H&M, TelDrum, Pro Invest, EuroCar, Aurelian Săndulescu și SC Brain SRL.

Parteneri: Primăria Municipiului Alexandria, Indygen, BORȚUN•OLTEANU,FITS, UNATC, Godot Café-Teatru, Muzeul Județean Teleorman, Societal,WeAreHere, Conciato, Focus pe Germană, Liceul Pedagogic Mircea Scarlat, Catalactica, Consiliul Județean Teleorman, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Teleorman.

Un bărbat, o femeie şi un DJ aricios pe scenă. O relaţie, cu bune şi cu rele, eu zic, eu zac, proverbe şi zicători rearanjate dadaist, cuvinte, frici şi spaime, saluturi şi formule de rămas bun (sau mai puţin bun) şi dans. Mult dans, teatru-dans!  Bun şi Made in România!

Cam aşa ar putea fi rezumat în extrem de puţine cuvinte spectacolul Zic Zac invitat aseară în cadrul Ideo Ideis, o surpriză extrem de plăcută, proiect de licenţă master al coregrafei Andreea Gavriliu, “rezemată de Ştefan Lupu” şi Gavriel Costin. Şi (deja!) câştigător al câtorva premii!

Ideo Ideis nu e doar o competiție între cateva trupe de liceeni ci o formă de educație alternativă. Sigur, tot prin activități legate de teatru, mișcare, scenografie, arte vizuale, dramaturgie și, nu în ultimul rând, muzica și ritm. La unul dintre aceste ultime ateliere am fost și eu, iar profesorul dedicat a fost nimeni altul decât Nicu Alifantis.

Nicu Alifantis are 40 de ani de muzică și 41 de ani de muzică de teatru -o cariera începută la Brăila, și devenită marea pasiune. În total, sunt 114 spectacole de teatru ce-i poarta semnatura: Iar cel căruia îi datorez intrarea și interesul pentru acest domeniu e Mircea Florian.