September 30

Un antirid şi nişte lecitină, vă rog!

Când am fost să ascult orchestra din Amsterdam, la Enescu, v-am zis, în treacăt, că am avut locuri lângă un cuplu de doamne aflate la… cam a treia tinereţe, aşa. Una dintre ele, cea care stătea mai aproape de noi, era de-a dreptul cool, însă. Mărunţică, cu pantaloni de piele roşie (dar nimic ţipător), cu o tolbă de asemenea de piele, şi rame de ochelari Chanel (că rog!), din piele de aceaşi culoare, cămaşă şi-un sacou, păr scurt, nevopsit, şi o prezenţă discretă dar puternică. Nu aveai cum s-o ignori, pur şi simplu emana bucurie în timp ce asculta, cuminte, un pic sprijinită în baston, concertul.

Mi-am zis că atunci când o să ajung la vârsta pensiei, dacă ajung, dar e bine să fim optimişti, nu?, genul ăsta de bătrână aş vrea să fiu, una pe care viaţa n-a acrit-o, care se bucură că are răgaz destul pentru lucruri bune şi frumoase, care zâmbeşte şi care nu se ceartă cu alţi pensionari pentru nu ştiu ce reducere, care nu poartă basmale şi haine largi, bătrâneşti, care nu sperie pe nimeni cu înfăţişarea ei pentru că se îngrijeşte, şi nu de ieri, de azi, ci de mulţi ani!

Ceea ce-mi aminteşte că poate ar trebui să bag şi eu în seamă noua gamă de la Farmec, recent lansată pentru 35+, în care 35 ăsta nu e, desigur, numărul minim de griji zilnice pe care le are o femeie din frumosul plai mioritic (apropo de Plai, festivalul, de data asta, tre să vă zic ceva, musai!), ci vârsta de la care ar fi bine să te apuci să foloseşti aceste produse.

aslavital_lift_grup
Eu am studiat problema în oglindă şi n-am riduri, încă, doar unul mic de tot, milimetric (serios, e foarte mic, n-are un centimetru lăţime), care se vede doar când mă încrunt, aşa că aş putea, la o adică, să nu folosesc nici unul din produsele gamei AslaVital Lift Instant, nici crema, nici serul, nici crema-contur, dar probabil asta ar fi greşit. Pentru că o sa am riduri cândva, e inevitabil, aşa că aş putea începe deja să previn apariţia lor sau măcar să ajut ca semnele trecerii timpului să rămână la stadiul de şanţuri în loc să devină adevărate canioane.

Citiţi aici detalii despre produse, e mai bine aşa decât să încerc să redau eu denumiri precum Acmella Oleracea, planta din care vine extractul natural de Gatuline Expression, are o grămadă de denumiri englezeşti dar nici una cu care să fiu familiară, arată aşa:

floricica
şi, din ce-am citit pe net, pare să aibă o mulţime de proprietăţi care de care mai folositoare: e antibacteriană, ajută la dureri de dinţi sau inflamaţii ale gingiei şi, pentru că are şi efect detensionant al musculaturii, a fost comparată de diverşi oameni de ştiinţă cu Botox-ul, doar că fără efectele mai puţin benefice ale ăluia. De fapt, pare chiar o plantă minune!

Toate astea, împreună cu faptul că cea mai bună soluţie pentru curăţarea feţei, adică asta, face parte din aceeaşi mare familie fermecătoare, Aslavital, mă fac să comand mintenaş produsele din noua gamă. Singura problemă ar fi să vină şi cu nişte lecitină la pachet, altfel e foarte posibil să uit să le aplic zilnic! Ştiu că lecitina nu e ceva de inclus într-un pachet pentru 35+, dar la mine alea 35+ sunt chestii pe cap, nu ani! :)))

Încă ceva: dacă voi nu aveţi probleme cu memoria, sigur nu uitaţi că pe Românce cu Farmec găsiţi poveşti mişto şi un concurs cu o vacanţă în care poţi uita de tot!


Tags: , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 30/09/2013 by ruxandra in category "De-ale fetelor", "Obiceiuri sănătoase", "PR sau piar

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *