May 30

Spuma nopților: o călătorie cu CFR la clasa întâi

Mie îmi place să merg cu trenul. Țăcănitul ala, drumul de fier, cele două șine paralele, ideea de călătorit, cunoscut oameni noi și, firește, gândul bun de a ajunge la destinație, toate astea la un loc au darul de a mă binedispune. Și nici nu eram – până acum – genul care să se plângă, mă rog, nu prea mult, de serviciile CFR-ului. Ba chiar i-am lăudat, acu’ vreun an, când am descoperit serviciul lor de cumpărat bilete online… și reducerile aferente.

Călătoria de ieri până azi pentru a ajunge dintr-un oraș din România în alt oraș din România, și nici măcar (d)în cele mai îndepărtate colțuri ale țării, m-a făcut să mi se ia. Dincolo de orarul mizerabil care îl făce pe tren să plece la șase jumate din București si să ajungă la patru dimineața în Cluj, făcând astfel aproape inutile vagoanele de dormit și cușetele, că cine se culcă la ora șase jumate?!, vagonul de clasa întâi era de pe vremea lui Pazvante*, înghesuit, mizer, cu spațiu pentru bagaje doar cât să încapă o poșetă de pisi și geanta adibas a vreunui navetist (așa că trollerele au stat pe hol), cu buda defectă, fără priză și cu un “coș” de gunoi care a cedat și s-a răsturnat cu curu’n sus înainte să ajungem la Ploiești. Fără să fie atins. Vagon restaurant nu există, că pe lângă cele 12 vagoane deja existente încă unul era prea mult!

Până la Brașov avea deja întârziere juma’ de oră, până la Teiuș aproape două ceasuri, așa că am tras de mine să nu mai ațipesc, măcar, de teamă să nu mă trezesc pe la Satu Mare. Cred că a fost, fără exagerare, cel mai chinuitor drum pe care l-am făcut vreodată.

Totuși, putea să fie și mai rău! Aș fi putut să nimeresc în compartiment cu domnul a cărui duhoare se simțea chiar și atunci când trecea pe hol, de exemplu. Dar, nu. Am avut companioni plăcuți de drum, demni de câte o poveste fiecare. Spre exemplu, domnul din Oradea căsătorit cu unul dintre cei mai cunoscuți medici din țară, care ne-a povestit extrem de mândru de fiica lui, care a dat Bacul mai devreme pentru că pleacă la facultatea vieneză de medicină. Și e frumoasă ca un model, “deși știu că nu se cade să spun taman eu asta”. Ne-a arătat poze, însă, și, da, chiar e frumoasă ca un model.

Sau cuplul de pensionari care a fugit acum 30 de ani din țară și s-a stabilit în Franța, începând aventura vieții lor. Inevitabil s-a ajuns la discuții despre sistemul sanitar și despre politică, și colo și colo.
– Cum de-a scos Le Pen așa un scor?
– Le spune ce vor să audă! Oamenii sunt ușor de prostit.
N-au deloc accent, și nici măcar nu spun Merci, iar domnul scoate din geantă o sticlă de juma’ de litru de țuică: Mi-au dat-o nepoții la Oradea, am plimbat-o la București și acuma o duc înapoi, că eu nu prea beau. Vreți?, întreabă colectiv. Nu vrem. Vrem să ajungem dracului odată pe unde avem de ajuns!

mood indigo still

Unșpe ore nu trec ușor într-un spațiu mic ce nu-ți ajunge să-ți asezi picioarele într-o manieră cât de cât confortabilă. Între reprize scurte de ațipeală, din care mă trezesc brusc, zombificată, prind frânturi ireale de culoare ce erup din Spuma zilelor, cartea lui Vian pe care o iubesc la nebunie și pe care o recitesc pentru că mâine voi avea bucuria de a vedea filmul făcut anul trecut de Gondry (cel care a făcut și Eternal Sunshine of a Spotless Mind) cu Audrey Tautou în rolul lui Chloe. Abia aștept! Ocazie cu care taman v-am făcut prima recomandare de film de la TIFF: Mood Indigo rulează mâine de la ora 15.30 la Cinema Florin Piersic. Să nu cumva să-l ratați! Iar dacă citiți și cartea înainte – că se poate, are cam 150 de pagini toată – o să vă bucurați și mai mult!

Cum la clasa întâi nu există prize, pe la două jumate am pornit spre clasa a doua să încarc măcar unul dintre cele două telefoane pe care le am la mine (S3-ul și un Lumia 1020, cu care mă joc festivalier în astea două săptămâni), fiindcă detest să rămân deconectată, dacă nu e by choice. În singurul compartiment luminat și cu oameni treji (dacă nu punem la socoteală sticla goală de coniac ieftin de pe măsuță) sunt trei domni și o ființă de sex incert care are nevoie de o baie. M-au lăsat să mă încarc la priza lor, iar între timp am aflat tot ce se poate afla despre transportul și producerea puilor de o zi. Guess what! Doi dintre cei trei domni erau tiriști, transportau ouă, pui și găini. Am aflat că puii de-o zi stau bine-mersi fără să mănânce și fără să bea apă până la trei zile, că un pui calitatea întâi nu are cum să depășească două kile două sute, că niște arabi au preluat cam tot ce e fermă avicolă în zona Călărași, că în toate fermele mâncarea e prelucrată cu vitamine și medicamente și că muțunachii, crucile, prosoapele și plăcuțele cu numele șoferilor de tir, cu care mă amuz eu pe drumurile patriei, fac parte din ceea ce ei numesc acasă. Și că nu se merită să umbli la mașină, la limitator, pentru că dacă ai accident și te prinde asigurarea, o belești, să mă iertați domnișoară. Am mai aflat și povești cu și despre tiriști, unele chiar funny, dar deja e prânz, am băgat o a doua cafea, încă mi se pare că mă legăn deși nu mai sunt în tren, și vreau să încep TIFF-ul!

Așa că o să pun punct și mă îndrept spre centrul Clujului, la Casa Tiff, într-un oraș care stă să plouă, cu părere de rău pentru botinele mele care, după ploaie, vor fi fost, cândva, crem! Pe de altă parte, fix pentru asta există MasterCard! :D

De la TIFF și Cluj, over and out!

* De fapt care e treaba cu Pazvante ăsta de a devenit unitate de măsură a timpului?!

 



Tags: , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 30/05/2014 by ruxandra in category "evenimente", "Filme", "ţara mea de d'oh!", "texte de tot râsu'

4 COMMENTS :

  1. By Eliza on

    Ah, călătoria cu trenul! Cred că dacă cineva ar călători pe jumătate din căile ferate din România ar aduna atâtea poveşti cât să pună de-o carte. :P

    Reply
  2. By cami on

    am prins galați-cluj drum de 14 ore, fără încălzire iarna, fără aer condiționat vara și-un coleg care a stat toate cele 14 ore în aceeași poziție, n-a mâncat nimic, n-a băut apă, nu s-a dus la baie. cred că nu m-au șocat condițiile cfr-ului cât m-a șocat colegul

    Reply
  3. By Tiberiu Bucur on

    Pazvante a fost unul dintre domnitorii fanarioti pe tronul Tării Românești. Era chior de un ochipleonasm intentionat) de aici si zicala cu Pazvante Chioru. Cum a devenit el masură de timp nu stiu să spun asa că mă abtin. Circulă pe net net tot felul de filme cu fătuce abuzate-n trenurile din România așa că de la tine ințeleg că se poate merge numai ca fără confort. Îi bun atunci. Ce filme mai recomanzi?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *