June 13

FITS 2014, jurnal de festival (VII): Un pumn în stomac

Pffff, s-a făcut deja săptămâna de când sunt la Sibiu, la Festival, iar vinerea e mereu ziua aia în care începe să-ți pară foarte rău că mai e puțin și se termină.
Dar până să fie azi, a fost ieri, adică joi, cu prieteni (re)veniți pentru teatru, Alex, Carmen, Andreea și Andrei, și o pauza de tartar de păstrăv la Hermania la o aproximativă oră a prânzului, una la care, în general, sunt în cameră și scriu. Cam ca acum, de fapt.

Dar dimineața a început cu poveștile lui Mayumi Taniguchi, coordonatoarea voluntarilor japonezi (și) în acest an, un om care mi-a dăruit, vorba ei, another sky, și despre care o să vă relatez separat, și a continuat cu o vizită la Raluca și Răzvan TV, care fac ediții zilnice cu oameni din FITS și care, ieri, au vrut să știe mai mult despre partea de online. Cum zilele astea sunt singurul blogger oficial pe-aici și cum, deși nu-mi place să apar nici în poze și, cu atât mai puțin la TV (apucături de PR, deh, care vrea să-l vadă pe client la TV, nu pe sine), m-am dus fiindcă iubesc FITS suficient de mult pentru a trece peste (ne)plăcerile personale.
Seara (când s-o face seară nu știu, zău!) am revăzut Călătoriile lui Gulliver, spectacolul care, în 2012, a fost, pentru mine ză spectacol, pe care mi-am dorit mult să-l revăd la doi ani după premieră și care de data asta nu m-a mai surprins (normal), dar m-a încântat încă și mai mult! Puteți citi cronica de atunci pe blog (dar și acest articol, de asemenea despre spectacol) și îmi păstrez întăresc recomandarea de a-l vedea, indiferent de preferințe și racorduri culturale. Da, e grotesc pe alocuri și da, o să vă displacă imaginea (voastră) oglindită pe scenă, însă, vorba poetului, din bube, mucegaiuri și noroi, Silviu Purcărete (alături de trupa de la TNRS, Shaun Davey și Dragos Buhagiar) iscat-a frumuseți și sensuri noi. Nu în ultimul rând, ni le lasă loc pentru speranța vindecării. Iar asta nu doar că nu e puțin, ci e chiar foarte mult!

Foto: Sebastian Marcovici | FITS 2012
Foto: Sebastian Marcovici | FITS 2012

 

Dar spectacolul zilei, probabil spectacolul acestei ediții, și una dintre cele mai puternice experiențe artistice trăite vreodată, a fost Orhidee, semnat, regizat și jucat de Pippo Delbono alături de câțiva colegi din compania sa de teatru. A fost echivalentul unui pumn în stomac, perfect aplicat, răvășitor. Am ieșit de-acolo buimacă, nedorind să caut ori să leg cuvinte ci doar să tac și să las ca ceea ce tocmai trăisem să se așeze mai bine, să-și găsească drum ca apa printre firele de nisip. Și, oricât de mult aș încerca să povestesc, îmi dau seama că nu are sens fiindcă nu vă pot face să simțiți același lucru. Vă redau, în schimb, câteva fragmente din vorbele autorului despre spectacol:

“I still can write of love” , Dario Bellezza, a poet, great friend of Pier Paolo Pasolini, once wrote as AIDS was killing him.
The orchid is the most beautiful flower and the most wicked as well, a friend once told me, because you cannot tell the real one from its fake. The same is true of this our time.

In Orchids, as in all my shows, there is an attempt to stop the time I’m living through. To stop my time and that of my company, the people who’ve been with me many years now, but also the time we all are living in — Italians, Europeans, citizens of the world.
A time of confusion in which I, we, many of us, I believe, feel lost…
Feeling like something has been lost. Forever. Maybe it is our faith, our political, revolutionary, human, spiritual faith.

The cultural void we experience, our being lost as artists. Theater, that for the most part feels like a dusty, false, dead place to me. The accepted lie of theatrical representation.

I believe Orchids represents to me that vital, uncontainable urge to keep writing and speaking, in spite of all, about love.

Foto:  Emilia Romaga Teatro
Foto: Emilia Romaga Teatro

Incredibil, dar chiar și când scriu, acum, despre spectacol, îmi dau lacrimile. Și n-are nici o legătură cu imaginile mamei sale muribunde pe care Pippo Delbono a filmat-o ci, poate, mai degrabă cu faptul că a ales să arate și să retrăiască, prin aceste imagini, un moment atât de greu. Și, de fapt, asta nu e decât o mică, foarte mică felie din acest spectacol.

__________

Vă aduc și povești de aici, alături de UniCredit Țiriac Bank, partener principal al Festivalului și sper că vă plac. Pentru alte păreri și impresii, artistice ori ba, intrați pe site, FB, Twitter, Instagram și YouTube, și pe #FITS2014.

Jurnalul video al zilei vine și el, imediat ce-i gata! Mâine vin prieteni noi, iar voi citiți interviul cu Mayumi, iar astăzi sper să pot intra la Oidip și, cu siguranță, nu voi rata Cisne Negro – sunt un pic invidioasă pe clujenii care i-au văzut deja, în cadrul STEPS, Festivalul de dans contemporant aflat la prima ediție în acest an, și care a debutat cu premiera lui Gigi Căciuleanu, Amor Amores, și a continuat cu Cisne Negro, una dintre cele mai tari trupe de dans!



Tags: , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 13/06/2014 by ruxandra in category "Cântece şi încântări", "FITS", "Teatru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *