Zilele trecute scriam că aş cumpăra o vocală, şi nu mă gândeam la Roata Norocului ci mai degrabă la Scrabble. Ştiu, poate vi se pare demodat, dar e un bun exerciţiu de lucru cu resurse limitate de noroc şi DEX, bagă mintea în priză şi te face să speculezi orice oportunitate de pe tabla de joc, fie ca e vreo literă valoroasă a oponenţilor, fie că e vreun pătrăţel care dublează ori triplează cuvântul.

Da, îmi place Scrabble, şi îmi place campania pe care cei de la Mattel au lansat-o pentru joc, prima lor campanie globală din ultimii patru ani, semnată Pereira O’Dell San Francisco. Există şi o pagină de FB pentru Scrabble, apropo, şi e simpatică.

Scrabble a împlinit, în acest an, 74 de ani şi, de-a lungul timpului, are 29 de versiuni pentru tot atâtea limbi diferite, şi, până acum, s-au vândut peste 150 de milioane de jocuri în toată lumea!

Acestea fiind spuse, Meet Q.

De când suntem mici, în viaţa intrauterină, primul lucru cu care suntem învăţaţi sunt testele. La naştere, imediat, urmează altele. În copilărie – îmi amintesc clar! – erau testele de exudat faringian: un băţ învelit într-o bucată de tifon pe care medicul sau asistenta ţi-l vîra în gât ca să vadă… nu ştiu ce! Dacă nu ieşea bine testul, urma un tratament cu ceva pastile care culmina cu un moldamin, o injecţie dureroasă pentru lipsa căreia aş fi renunţat bucuroasă la cea mai iubită jucărie!

La grădiniţă, iar teste, la şcoală nu  mai spun, anual, trimestrial, semestrial, câte un test la fiecare materie, mereu, fără oprire. Nimeni nu te întreba ce crezi, ce simţi, ce-ţi place, ce gândeşti, nu, asta nu e interesant. Interesant e dacă cunoşti sau nu materia predată. Ca să vezi!

Habitat for Humanity e o organizaţie nonguvernamentală care face case. Asta într-o foarte scurtă definiţie. De fapt, însă, e mult mai mult.

La finele anilor ’60, Millard Fuller, un avocat american care făcuse primul lui milion la 29 de ani, s-a mutat, împreună cu soţia şi copiii, la Koinonia, o fermă din Georgia, construind locuinţe simple pentru oamenii din comunitate, cu ajutorul comunităţii. Cinci ani mai târziu, în Zair, Fuller a încercat – cu succes! – să multiplice ideea de “comunitate pentru comunitate” în construcţia de locuinţe cu un prim proiect ce a presupus ridicarea a 100 de case. De aici şi până la apariţia “Habitat for Humanity” au mai fost doar câţiva ani. Adică dacă putem face asta în State ori în Africa, de ce să n-o facem în toată lumea?! Şi au făcut-o, o organizaţie internaţională care a schimbat vieţile a peste 2,5 milioane de oameni din toată lumea!

luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, duminică, luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, duminică, luni…

socotea zilele cu degetele lipite de calendarul mic din agendă, pe furiş, de parcă cineva chiar i-ar fi dat atenţie ei, în colţul biroului, aproape complet ascunsă de ficusul imens, căruia îi ştergea frunzele de praf în fiecare vineri şi   neapărat după ce pleca şeful. asta fiindcă odată îi făcuse observaţie că acolo nu e grădină botanică: parcă îl şi revedea, învârtindu-şi stiloul în aer de parcă ar fi desenat nişte coroane imaginare de copaci!

N-am ştiut, până azi, că există o Zi Internaţională a Toleranţei, instituită de UNESCO acum şase ani, pentru a atrage atenţia asupra violenţei, discriminării, marginalizării, rasismului şi, din păcate, lista manifestărilor lipsite de toleranţă nu se opreşte aici.

Mai mult decât orice sărbătoare comercială gen Halloween sau Sfântu’ Valentin, mi s-ar părea să marcăm cumva această zi şi noi, românii, fiindcă, deşi extrem de toleranţi cu nesimţirea şi minciunile care vin de sus în jos, suntem în stare să pocnim chiar şi pe cel care compostează abonamentul în RATB înaintea noastră, dacă nouă ni se pare că aveam întâietate. Sau, dacă vreţi să ştiţi cam cât suntem de toleranţi, uitati-vă un pic la trafic…

Judecăm, adesea, doar după aparenţe şi după un set propriu de valori care sunt, vai!, atât de subiective – ceea ce n-ar fi atât rău, până la urmă, dacă subiectivismul ăsta ar fi educat, însă cum noi mai degrabă muncim, nu gândim, dăm cu sapa, nu cu mapa, subiectivismul e adesea legat de “am văzut eu la televizor” sau “mi-a zis vecina”.

Nu spun că eu nu fac asta, uneori sunt chiar aprigă precum o mamă-vultur în apărarea puilor când am ceva de pus la colţ, mai ales dacă mi se pare principial greşit, însă încerc, pe cât posibil, să nu mai pun de toţi şi de toate în nişte cutiuţe mentale clar etichetate. Suntem diferiţi, nu doar buni sau răi, şi, oricum, nimeni nu e fără de păcat.

Deci Ziua Internaţională a Toleranţei, da? Să fim mai buni astăzi. Măcar astăzi. Hai, poate şi în weekend? :)

intr-o seară (sau poate era chiar noapte, cine mai număra orele?!) stateam la povesti si dupa aia a venit o dimineaţă şi erau nişte pescăruşi, mai ştii?, că ne-am şi mirat ce căutau pe-acolo când eu spuneam că-mi e dor de mare, şi tu ai zis ceva… nici nu mai ştiu prea bine! de fapt… chiar aşa! ce spuneai?

şi pe urmă ne-a luat valul. sau aşa ceva.

Pricep că e perioadă electorală, pricep că “e mulţi, da’ proşti” şi lor le trebuie masa de manevră, dar chiar să dai 10 milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului, via Ministerul Culturii, zece milioane de lei ca să se repare nişte biserici şi case parohiale, chiar nu înţeleg!

După ce că avem infinit mai multe biserici decât şcoli, după ce că urlă spitalele după medicamente şi şcolile după un acoperiş ori manuale care nu sunt din secolul trecut, după ce că poliţia nu e-n stare să-i apere nici pe cei care ar trebui să impună legea, după atâtea “după ce”-uri şi nici să nu mă stârniţi cu discuţia despre Catedrala Neamului şi costurile ei nesimţite, mai dăm zece milioane la Biserici?! Păi de ce, mă, păi de ce să plătesc eu biserici din impozitele mele?!

Comunităţile interesate de acest aspect n-au decât să cotizeze local, cu bani de la primării sau din buzunarele lor, treaba lor, n-au decât, dar nu din fondul de urgenţă, nu prin Ministerul (in)Culturii! Nu bagă şi ICR ceva? Hai, că şi bisericile au calorifere!

PS Copiii ăştia care au cancer şi trăiesc prin spitale, n-ar avea şi ei nevoie de una-alta? Dacă vreţi şi puteţi ajuta cumva, vă rog să intraţi pe pagina ASTA de facebook. Mulţumesc.

sursa

Mi-a plăcut muzica celor de la Vunk de când erau mai tineri (!) şi cântau “Lângă inima ta vine inima mea” cu Maria Radu, iar Cornel Ilie o ardea studenţeşte, prin Club A, pe vremea când la şcoală te mai duceai, dar dacă lipseai din Club A te întreba lumea dacă eşti bine.

N-am ţinut aproape, dar au avut grijă băieţii să producă hituri pe care le-am auzit la radio şi cândva, nu mai ştiu când, am cumpărat şi nişte CD-uri cu muzica lor, ba chiar am fost şi la un concert din seria SECântă Rock într-un club din Regie despre care nu-mi mai aduc aminte cum se cheamă. Oricum, ştiu că s-a lăsat cu cântat până la ore mici da’ vesele.

Am un prieten care susţine că raiul pe pământ ar fi să trăiască la hotel! Din fericire pentru el, amicul meu nu a stat niciodată la un hotel mai mult de, hai să zicem, zece zile odată. Şi mie îmi place ideea, dar eu am stat cu săptămânile prin delegaţii şi nu e atât de bine pentru că într-un hotel, oricât de cosy, ideea de intimitate sau de acasă lipseşte, iar după două săptămâni m-am rugat de tantiile de la bucătărie să mă lase şi pe mine să-mi fac măcar o cafea! Îmi lipsea bucătăreala, ca să vezi!, şi-mi lipseau hainele lăsate acasă, oricât de multe mi-aş fi cumpărat între timp – şi mi-am cumpărat ceva!

Dar e bine, pentru o vreme, ca locul în care ajungi seara, târziu, să sclipească de curăţenie şi toate să fie puse frumos la loc fără ca tu să faci ceva în sensul ăsta. Şi e drăguţ, de asemenea, ca micul dejun să fie acolo, gata pregătit, iar o faţă prietenoasă să te întrebe dacă nu vrei şi cafea. Că tu vrei, asta e clar!

Exact în timp ce mă conversam cu un exemplar din specia cu pricina pe semeseuri, Raluca dezveleşte materialul didactic de mai jos, ne pune, chipurile, să scoatem o foaie de hârtie şi să răspundem corect, concret şi poate chiar concupiscent la următoarea întrebare: “De ce iubim bărbaţii?”. Materialul didactic:

Nu-mi pot reţine un zâmbet, fix ăla din facultate când picam pe subiect, nu neapărat pentru că era bine învăţat ci pentru că… îmi plăcea! Discuţia pornită de Raluca a continuat un pic, adică ni s-a suflat că ar fi ceva legat de flori, cum că noi le spunem că ne plac florile şi sfârşim prin a ni le cumpăra singure!