Author: ruxandra

  • Jurnalismul românesc la moarte

    Acum puţin timp, a încetat din viaţă un îndrăgit actor român. Era grav bolnav de câteva luni, acasă, pentru că medicii nu-i mai dădeau şanse, avea 83 de ani, era obosit. Se ştiau toate astea, presa a relatat subiectul cât mai pe larg, că, deh, mizeria şi tristeţea unui actor iubit de public face trafic. Tot aşa cum s-a făcut şi cu Şerban Ionescu, şi cu atâţia alţii!

    Primii au dat ştirea cei de la cancan.ro, urmaţi, la scurt timp, de Realitatea şi de ceilalţi, rând pe rând. Actorul era irecuperabil bolnav, ştirea asta urma să vină, din păcate fără mari întârzieri, dar nimeni nu avea vreun dosar sau măcar un material bine scris despre cel dispărut. S-au grăbit, toţi, să anunţe ştirea pe reţele sociale, ştiri cu titlu mare, a murit!, şi fără nici un conţinut, fiindcă, deh, nu apucaseră să copieze de nicăieri câteva lucruri despre cel dispărut.

    (more…)

  • Super eveniment: Roger Waters aduce The Wall la Bucureşti!!!

    Anul trecut am vrut să merg să văd The Wall, întâi la Budapesta şi, pe măsură ce nu mai găseam bilete, din ce în ce mai departe de ţară, până când, într-un final (dramatic!), toată aventura ajunsese să-mi depăşească bugetul şi, mai nasol, să se suprapună cu diverse obligaţii care m-ar fi ţinut în România.

    Aşa că sunt fericită (şi e puţin spus!) că voi vedea magistralul The Wall şi pe Roger Waters la Bucureşti, pe 28 august 2013, în Piaţa Constituţie – cât de tare! Să vezi The Wall faţă în faţă cu Casa Poporului, ctitoria de seamă a epocii cenzurii când, dacă ascultai Pink Floyd, erai privit cu neîncredere sau chiar puteai s-o păţeşti!

    Nu vreau şi sper că nici nu e nevoie să vă spun mai mult despre spectacol. Cine ştie, ştie, cine nu, probabil că nu e interesat/ă de aşa ceva. Dar eveniment e puţin spus. Bravo, emagic, pentru ispravă! Niciodată, până acum, n-am aşteptat cu atâta nerăbdare un concert – poate şi pentru că e mult mai mult decât un concert!

  • Zece motive pentru care ar trebui să mergi la SMS Camp by BIZ

    Dragi prieteni din blogosferă, piarosferă, marketosferă, agenţiosferă, clientosferă şi alte sfere înrudite cu acestea, se cuvine să ştiţi că între 13 şi 16 decembrie are loc, la Pârâul Rece, o nouă ediţie de Social Media Snow Camp by Revista BIZ, şi vă spun asta doar fiindcă-mi sunteţi simpatici (unii dintre voi, în orice caz!) iar locurile sunt limitate.

    Indiferent dacă aţi mai participat sau nu, ar trebui sa veniţi pentru că lucrurile s-au mai schimbat la capitolul Agendă, nu mai discutăm, doar, ci facem şi nişte workshopuri, punem la cale o campanie, adică, un exerciţiu util, fiindcă la teorie poate mai ştim, dar c-o practică toţi suntem datori! Tocmai de aceea, am alcatuit o cerere-tip pentru şefii voştri, cu zece motive pentru care ar trebui ca voi să veniţi la SMS Camp iar ei să plătească şi să vă dea două zile, atenţie!, doar aparent libere: joi şi vineri! Restul, sâmbătă şi duminică, sunt de la voi, bonus!

    (more…)

  • Un alt fel de peeling

    Acum doi ani, la FITS, am apucat să văd fix două spectacole: unul românesc, underground, care mi-a făcut harcea parcea timpanele, şi un altul, care a compensat multe lucruri: Warum Warum (De ce? De ce?) în regia lui Peter Brook şi interpretarea excepţională a lui Miriam Goldschmidt, acompaniată de Francesco Agnello la hang, unul dintre cele mai bune spectacole de teatru pe care le-am văzut vreodată – încă mă bântuie!

    Pe 6 şi pe 7 noiembrie, Warum Warum a fost prezent în cadrul unui festival internaţional de teatru moscovit care durează ceva mai mult de o lună de zile şi care a reunit spectacole, trupe şi regizori faimoşi printre care Meno Fortas şi Eimuntas Nekrošius, Lev Dodin sau Amid the Clouds, multipremiatul spectacol scris şi regizat de Amir Reza Koohestani. Revenind la Warum Warum, am citit pe site-ul festivalului câteva cuvinte de la Peter Brook care mi-au pus nişte lucruri într-o altă perspectivă şi m-am gândit să le redau aici, poate vă inspiră şi pe voi (Merci, Francesco, pour me montrer ces pensées et de me faire sourire!)
    Din nou, fără traducere, de data asta pentru că n-aş putea cuteza să interpretez vorbele marelui regizor!

    (more…)

  • O decizie dificilă: jurizarea pentru premiul literar Augustin Frăţilă

    În această seară am participat la evenimentul prilejuit de acordarea premiului literar “Augustin Frăţilă” organizat de Casa de Cultură cu sprijin generos de la sponsori şi parteneri, un premiu care a atras atenţia publicului – avizat sau nu – atât pentru valoarea sa importantă, 10.000 de euro, cât şi pentru modalitatea originală de jurizare propusă de organizatori. Ştiţi, deja, a fost vorba de un juriu alcătuit din trei critici, trei personalităţi incontestabile: Alex. Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea-Enache, care au ales cinci finaliste dintre cele 59 de romane propuse, urmând ca un alt juriu, format din 20 de bloggeri, să indice câştigătorul premiului.

    Am fost unul dintre aceşti 20 de bloggeri şi sunt recunoscătoare pentru asta, fiindcă altfel, cel mai probabil, nu m-aş fi întâlnit cu cel puţin două romane remarcabile, scrise, iată, de scriitori români contemporani – o parte a istoriei literaturii pe care, în ultima vreme, am lăsat-o în penumbra preferinţelor personale, dupa ce-am avut câteva întâlniri nefericite.

    (more…)

  • Raed Arafat, noul ministru al sănătăţii. Păcat!

    Începând de astăzi şi, probabil, un pic după alegeri, Raed Arafat este noul ministru al sănătăţii în România, spre marea mea dezamăgire, aş spune, pentru că, odinioară apropiată a ministerului, ştiu sigur că ministrul are, în fapt, destul de puţine pârghii, atâta timp cât legile se schimbă politic iar bani mai mulţi pentru o reformă adevărată nu sunt. Şi, oricum, atâta timp cât românii au motive să fie îngrijoraţi de sănătatea lor (şi au!), sunt mai uşor de manipulat prin promisiuni, iar partea privată a sistemului poate înflori bine-mersi.

    (more…)

  • Corespondenţă în exclusivitate de la Global PR Summit

    Începând de astăzi, pentru trei zile (poate mai mult, dacă găsesc mai mult răgaz), vă prezint câteva dintre lucrurile discutate la PR Summit săptămâna trecută la Miami, locul în care s-a reunit crema cremelor din PR-ul global pentru discuţii dar şi pentru Sabre Awards Gala. Prima însemnare din această miniserie este o corespondenţă specială, în exclusivitate pentru blogul meu, de la Amith Prabhu, participant la PR Summit, care lucrează la Edelman, cea mai mare firmă de PR din lume. Am editat un pic, dar nu am tradus rândurile lui Amith şi nici nu cred că e nevoie, fiindcă dacă nu ştiţi (măcar) engleză, nu prea aveţi ce căuta în industria comunicării. Enjoy reading!

    (more…)

  • Cu cine dansează Pink în super videoclipul Try (+ making of)

    Îmi place Pink, îmi place încă de dinainte de 2006, când am văzut-o live cântând unplugged Family Portrait de-am ţipat BIS! din toţi cei doi plămâni ai mei, chiar dacă recitalul ei era urmat de Mr. Manson pe care, de asemenea, nu-l mai văzusem live. De atunci Pink îmi place foarte mult nu mult.

    Luată de val cu festivaluri, interviuri şi proiecte noi, deşi ştiam că are album şi clip nou, totuşi n-am apucat să-l văd, până în seara asta când stăteam eu cuminte pe canapeluţă c-o carte-n braţe şi cu teveul pus pe VH1 şi, puf!, Pink, cântec nou, clip nou. Şi mi-a plăcut la nebunie! Pentru exemplificare:

    (more…)

  • Reţeaua citostaticelor din perspectiva unui pacient

    Azi pe Hotnews Vlad Mixich vorbeşte despre Reţeaua Citostaticelor, un grup de oameni de bine care aduc, pe cheltuiala lor, citostatice din alte ţări, pentru că în România ele nu se găsesc, nu sunt compensate (în totalitate) şi/sau costă de te rup, fiindcă vin doar în cea mai scumpă variantă. Mă gândesc că poate e interesant şi cum se raportează un pacient la asta, şi am un caz concret: pe mine.

    (more…)

  • Povestea cu pânza de păianjen şi albina

    Când am fost la Comedy Cluj, mi-am luat un răgaz de câteva ceasuri ca să (mă) rătăcesc prin Grădina Botanică. E foarte frumoasă, faină, cum ar zice clujenii, şi vă recomand să mergeţi pe-acolo când aveţi ocazia: e monument istoric, e bine întreţinută şi are vreo zece mii de plante. Iar raţa de pe minilac o să se bucure de vizită – e foarte prietenoasă!

    (more…)


Notice: ob_end_flush(): Failed to send buffer of zlib output compression (0) in /home/printrer/public_html/wp-includes/functions.php on line 5471