Săptămâna trecută m-am amuzat luând peste picior un domn a cărui problemă era că a fost invitat la film de domnişoara cu care îşi propusese şi, parţial, reuşise, un one night stand. Pe principiul ne cunoaştem la club, dansam, alea alea, hai să-mi vezi chitara şi, peste câteva ore, uite cafeaua, îţi chem un taxi. Numai că domnişoara a vrut la film ceva mai târziu şi, când a înţeles că un date cu domnul în cauză nu urma să devină realitate, s-a cam bosumflat.

Sigur, domnului din povestea noastră n-ar fi putut să-i pese mai puţin de supărarea domnişoarei. Pe de altă parte, însă, el zice că n-ar putea să iasă vreo treabă serioasă după o aventură de-o noapte. Am făcut mişto, da, fiindcă pe mine mă amuză prejudecăţile de genul ăsta, ca şi toate reţetele de tipul “Când sună, nu-i răspunde din prima. La SMS nici să nu te gândeşti! Şi dacă îţi dă mesaje pe FB trebuie să-l ignori”. Sau aşa ceva!

Mi se pare fascinant să asculţi oamenii pasionaţi de ceea ce fac povestind despre arta lor, indiferent de domeniu. Mereu ai ceva de învăţat, iar faptul că lecţiile astea vin sub forma unor poveşti, fără nici o urmă de preţiozitate didactică, le face cu atât mai valoroase.

Am depăşit de ceva vreme curiozitatea cu privire la memorarea textelor de către actori, ba chiar şi faptul că, pentru ei, actoria e o meserie ca oricare alta. Ca la medici. Există unii care-ţi spun doar să iei o aspirină, seara, iar alţii care fac tranplanturi şi alte minuni. Ca la dascăli. Există unii care dictează lecţia din carte şi alţii care te fac să iubeşti materia. Sau ca la şoferi. Unii transportă oamenii ca pe sacii de cartofi, iar alţii ca pe bibelouri!

Cred că tocmai am văzut cel mai fain şi mai autentic spectacol de la Ideo Ideis, ediţia 2013. În lipsa unui alt titlu, i s-a spus “Masterclass cu juriul Ideo Ideis”. Şi nu, nu a fost ceva gen “Învăţăturile juriului Ideo către participanţii la Festival”. N-a fost, aşadar, cu sfaturi, cu faceţi aia, sau faceţi aşa, a fost… despre ei.

Meritul regiei îi revine lui Cătălin Ştefănescu, el a fost cel care i-a provocat (minunate provocări, apropo) cu întrebări scurte, formulate pentru fiecare în parte şi cu întrebări comune, pentru toţi cei patru: Medeea Marinescu, Marius Manole, Andi Vasluianu şi Vlad Zamfirescu.

E bine la Ideo Ideis, de câte ori să zic?! Totuși, titlul de azi nu e un îndemn legat de festival ci titlul unui spectacol de la Teatrul Luni, Green Hours, care a fost invitat aseară în cadrul frumosului festival de la Alexandria. L-am văzut acum 12 ani în sala din Calea Victoriei, și mi-a plăcut mult, însă aseară a avut un efect mai puternic asupta mea. Sigur, toți cei trei protagoniști adaugă rolurilor experiențele dintr-un deceniu și mai bine, și la fel se întâmplă și în fața scenei.

În prima seară de Ideo Ideis, Oltea ne-a povestit un episod cu niște dans, unul la care s-a râs mult, iar ideea de dans, mai ales la bărbați, a devenit așa, un soi de glumă internă în grupul nostru. S-a spus, pe drept cuvânt, că un tip lipsit de ritm când vine vorba de dans, nu reprezintă… o premisă de la care să poți constri o coregrafie comună.

Tot la Ideo Ideis am văzut un spectacol de dans, Zic Zac – am scris de el zilele trecute – care mi-a plăcut foarte mult. Și, în general, felul în care cuvintele pot fi transpuse în mișcare mă fascinează.

Nici o legătură între ceea ce face Uta Plate și metodica pedagogului de școală nouă imaginat de Caragiale, dar cum teatru la teatru trage și educația cu educație se face… de ce nu?!

Uta Plate este, într-o traducere aproximativă, pedagog cultural și lucrează la cel mai mare teatru din Berlin, Schaubühne, iar la Ideo Ideis a venit să facă un training cu trainerii. Mi se pare fascinantă munca ei, așa că am stat un pic la povești într ultima ei seară în România. Citiți și vă bucurați că în lumea civilizată se poate. Și, cu puțină muncă, mai multă, de fapt, sunt convinsă, într-o zi o să se poată și la noi.

Pentru că vă tot spun că uneori atmosfera și energia bună de la Ideo Ideis sunt greu de descris în cuvinte, astăzi încerc altă variantă, una cu imagini. M-a ajutat echipa foto de la Ideo Ideis, Adi Bulboacă și Vlad Cătană, cărora le mulțumesc frumos.

Enjoy!

La Ideo Ideis, zilele astea, se întâlnesc oameni şi idei, gânduri şi poveşti, teatru şi educaţie. Mai bine şi mai mult, cu greu se poate! Ii (ne) gasiţi peweb, pe Facebook şi pe #ideoideis.

Ideo Ideis este un proiect finanţat de A.F.C.N, realizat în parteneriat cuMinisterul Tineretului și Sportului şi sprijinit de Memo Plus ca parte din proiectul „Români frumoşi???. Evenimentul și-a găsit prieteni la Volksbank, Rinf,Millefiori, Illy, H&M, TelDrum, Pro Invest, EuroCar, Aurelian Săndulescu și SC Brain SRL.

Parteneri: Primăria Municipiului Alexandria, Indygen, BORȚUN•OLTEANU,FITS, UNATC, Godot Café-Teatru, Muzeul Județean Teleorman, Societal,WeAreHere, Conciato, Focus pe Germană, Liceul Pedagogic Mircea Scarlat, Catalactica, Consiliul Județean Teleorman, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Teleorman.

Un bărbat, o femeie şi un DJ aricios pe scenă. O relaţie, cu bune şi cu rele, eu zic, eu zac, proverbe şi zicători rearanjate dadaist, cuvinte, frici şi spaime, saluturi şi formule de rămas bun (sau mai puţin bun) şi dans. Mult dans, teatru-dans!  Bun şi Made in România!

Cam aşa ar putea fi rezumat în extrem de puţine cuvinte spectacolul Zic Zac invitat aseară în cadrul Ideo Ideis, o surpriză extrem de plăcută, proiect de licenţă master al coregrafei Andreea Gavriliu, “rezemată de Ştefan Lupu” şi Gavriel Costin. Şi (deja!) câştigător al câtorva premii!

Ideo Ideis nu e doar o competiție între cateva trupe de liceeni ci o formă de educație alternativă. Sigur, tot prin activități legate de teatru, mișcare, scenografie, arte vizuale, dramaturgie și, nu în ultimul rând, muzica și ritm. La unul dintre aceste ultime ateliere am fost și eu, iar profesorul dedicat a fost nimeni altul decât Nicu Alifantis.

Nicu Alifantis are 40 de ani de muzică și 41 de ani de muzică de teatru -o cariera începută la Brăila, și devenită marea pasiune. În total, sunt 114 spectacole de teatru ce-i poarta semnatura: Iar cel căruia îi datorez intrarea și interesul pentru acest domeniu e Mircea Florian.

Aţi fost vreodată la un eveniment artistic  în care voi, spectatorii, să fiţi aplaudaţi, să vi se mulţumească pentru că existaţi, pentru că vă place ce vedeţi, pentru că sunteţi acolo? Nici eu. Până aseară.

E acea vreme din an în care se întâmplă Ideo Ides, Festivalul Naţional de Teatru Tânăr de la Alexandria, aflat la cea de a opta ediţie. Sunt a treia oară aici şi tot a treia oară la festivitatea lor de deschidere, un spectacol în sine, cu atât de multe emoţii bune, şi pe scenă şi în sală, încât toată treaba devine greu de descris în cuvinte care să aibă puterea de a transmite aceste emoţii la fel de intens ca atunci când le trăieşti.