Sunt curioasă ca o pisică. Spre deosebire de feline, însă, eu n-am nouă vieţi, aşa că mă uit destul de mult la Discovery, ca să văd cum e construită lumea. Una din emisiunile preferate e How It’s Made. Să mă uit cum se fac bomboanele de gumă, viorile sau căluţii de lemn e una dintre plăcerile mele – mai ales ca asta ar presupune o zi în care programul meu de lucru se termină pe la ora 19, când începe emisiunea.

Tocmai de-aia, orice experienţă tip How It’s Made e o adevărată încântare pentru mine… şi mai puţin una pentru gazde, fie că vorbim de Cramele Recaş, Fabrica Timişoreana, Jolidon ori Fabrica Danone, unde am fost anul trecut şi de unde am venit cu două relatări, una pe bune şi una fantastică. Şi asta pentru ca pun muuuuuulte întrebări!

Iar la Danone, cel puţin, povestea a continuat şi vă spun imediat şi cum!

Titlul ăsta mă face să mă gândesc la filmul ăla în care personajul lui Al Pacino inventase o vedetă numai şi numai din pixeli şi smart PR. Femeia nu exista, era o hologramă, dar devenise vedetă, adulată, câştiga premii, juca în filme, avea concerte. Filmul se cheamă S1mone, aveţi mai jos trailerul:

Dacă treceţi pe-aici măcar din când în când, ştiţi că nu sunt genul indiferent la probleme sociale, ba dimpotrivă. Îmi pasă de ceea ce se întâmplă în jur şi, când consider că pot face o diferenţă, oricât de mică, mă implic.

Dar ce se întâmplă de trei zile în faţa Ministerului Transporturilor e circ, nu rezolvarea vreunei probleme sociale. De trei zile, de dimineaţa devreme, şi până la prânz, o mână de oameni, locomotivari, pricep, vin şi fac un miting. Vorba vine “miting” că, de fapt, strigă Hoţii!, iar un domn isteric, liderul sindical, estimez, pune muzică. Patriotică şi nu numai. Tare. Urlat. Trăiască duhul lui Iancu, Noi suntem români, Adrian Păunescu şi Tudor Gheorghe.

Babele sunt vecinele mele, uşă-n uşă cu mine de când am apartamentul, şi le zic cu drag aşa. Una e înaltă, uscată, mai plângăreaţă, mai răutăcioasă şi se descurcă un pic mai bine din pensie. Ailaltă are diabet, e supraponderală, săracă şi, deşi are motive mai multe să se plângă, n-o face. Nu-mi cere niciodată nimic şi chiar se sfieşte să primească atunci când îi dau eu una-alta.

Sunt împreună de aproape 50 de ani, cam de când e blocul, zilnic la cafea, o vorbă, o bârfă, şi amândouă au depăşit bine opt decenii de viaţă. Nici una n-are copii, doar câte un nepot şi o nepoată cărora, cred, le-au şi lăsat apartamentele, şi amândouă sunt văduve de mulţi ani.

În cazul în care locuiţi cu pinguinii, într-un frigider sau nu sunteţi pe facebook ca sa vedeţi statusuri de oameni care se plâng de căldură, trebuie să vă dau vestea hot a momentului: a venit vara. Şi, odată cu ea, temperaturile cu care acest anotimp ne-a obişnuit în ultimii ani. Caniculă, vipie, dogoreală, arşită, zăduf, prăpăd. Ce mai, căldură mare, monşer!

Prin urmare, consumăm mai multe lichide, transpirăm mai mult, iar bacteriile îşi fac de cap pe pielea bine încinsă… printre pilozităţi. Aşadar, e anotimpul epilatului. Iar asta e valabil atât pentru doamne cât şi pentru domni!

Alexandra Stan, o vedetă de pe la noi, a fost bătută de managerul şi, aparent, iubitul ei. Bătută rău, temeinic, nu aşa, alintată c-o palmă pe spate, cum îţi dau prietenii când te îneci.

A vuit presa cu subiectul, la fel reţelele sociale, şi presupun ca nici la televiziuni (cel puţin alea “de ştiri”) tema nu a fost evitată. Nu ştiu, că n-am deschis televizorul decât pe seară, să ascult lamentaţiile lui Andrei Marga, acompaniate de lamentaţiile lui Cornel Nistorescu. Dar ăsta e un alt subiect.

Da, mă interesează subiectul Bacalaureat, şi nu ca să râd de perlele elevilor ci pentru că aş vrea să ştiu că încă există tineri responsabili în România, că e loc de speranţă în mai bine pentru noi, pentru ei, pentru România. Până una-alta, însă, să le mai simplificăm, oficial!, un pic viaţa celor care dau examenul:

În plină perioadă a examenelor de Bacalaureat, după doi ani cu procente sumbre de promovabilitate, o firmă din Cluj s-a gândit la o soluţie menită să-i ajute pe elevi să treacă acest examen cu uşurinţă. Nu, nu e vorba de meditaţii online sau de manuale minune, care să bage cu forţa ştiinţa în capul căprioarelor, nu. E vorba de fiţuici, dar nu oricum, ci de fiţuici profesionale:  “materialele au fost elaborate de către profesori de specialitate, conform cerințelor bacalaureatului 2013″ se laudă autorii site-ului.

Sâmbătă dimineaţă am plecat de la FITS, cu regretul de a nu vedea spectacolul de dans israelian şi ceremonia de acordare a stelelor de pe Aleea Celebrităţilor, dar cu bucuria (infinit mai mare decât regretul) de a-mi vedea gaşca reunită pentru ziua unei dragi prietene. Am avut o vilă doar pentru noi, cu terasa generoasă şi piscină, muzică bună, felinare pe apă şi lampioane zburătoare înălţate în miez de noapte, cu plimbare printr-o casă boierească din secolul trecut, miros de tei, glume şi poveşti.

Dar speciali sunt prietenii mei, cei care m-au întâmpinat – la propriu! – cu braţele deschise, după două săptămâni şi mai bine departe de casă. Şi le mulţumesc că-s aşa de faini!

Şi, în fine, a mai fost un motan foarte fericit, daruri şi surprize faine când am ajuns acasă. Să tot pleci ca să te tot întorci! :)

PS gluma (internă) a acestui minunat final de săptămână:

La mulţi ani, Liv!

Eu nu prea sunt dusă la biserică. Nici la propriu şi nici la figurat. Ritul ortodox oricum nu-mi spune mare lucru şi, colac peste pupăză, un pic mi se face rău de la mirosul de tămâie şi de la opulenţa din bisericile ortodoxe. Adica, da, sunt unele în care simţi că e ceva special, dar prea puţine ca să reprezinte o regulă sau vreo chemare.

Cum bănănăiam eu festivalier prin Sibiu, miercuri, pierzând vremea până avea să bată gongul pentru Maestrul şi Margareta (a scris Chinezu de acest spectacol) , m-am întâlnit cu Dan Bartha, unul dintre cei care muncesc mult pentru ca FITS să se întâmple frumos pe străzile din Sibiu şi de la el am aflat că în câteva minute începea un concert gospel la biserica romano-catolică din Piaţa Mare. Pentru că anul trecut am suferit că n-a mai venit corul de gospel (ca efect al tăierilor de buget efectuate de ministerul culturii) m-am grăbit să mă bucur de acest concert, măcar un pic.