Probabil ştirea zilei ar trebui să fie condamnarea la închisoare cu executare a lui Dan Voiculescu şi a altui profesor faimos, Dr. Mencinicopschi, dar nu e, că sentinţa poate fi – şi o să fie! – atacată. În caz că nu ştiţi, dosarul a fost deschis pentru privatizarea frauduloasă a Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA), iar prejudiciul se ridică decât la vreo şaij dă milioane! Dă euro!

Bani de la stat, adică de la mine, de la tine, ăia care facem cea mai păguboasă afacere cu statul român: plătim taxe şi în schimb primim… patru litere. Din partea mea, n-au decât să putrezească în puşcărie, toţi ăia 13 care sunt acuzaţi în dosarul ăsta, şi toţi ceilalţi despre care justiţia, mai mult şchioapă decât oarbă, cum e la noi, îi condamnă!

Dar, cum ziceam, nu asta e ştirea zilei, e alta.

Care va să zică, după ce că cinematografele “de stat” sunt vai de capul lor, cu câteva excepţii, lăsate în paragină sau devenite săli de bingo, onor deputatul român Victor Cristea se găseşte să facă şi nişte critici legate de unul dintre filmele cele mai apreciate în istoria postdecembristă a filmului autohton. Mă refer, desigur, la Poziţia copilului.

Domnul deputat Victor Cristea, profesor de fizică, de altfel, nu critic de film sau ceva cât de cât legat de asta, consideră că filmul a luat Ursul de Aur pentru că străinii vor să facă mişto de învăţământul românesc. Şi este foarte indignat: “Am vrut să ies din sală când a început filmul. Noi venim să îi mai dăm artistului bani? Să ne denigreze si sa ne faca inculti?!”, a declarat deputatul de la tribuna Parlamentului (sursa – mersi, Maria!)

Nu cumva acel film a fost premiat pentru ca se doreste denigrarea poporului roman si minimalizarea activitatii in invatamantul nostru? (…) Noi ne chinuim sa dam o educatie copiilor la scoala (…), a continuat parlamentarul (sursa) a cărui activitate o găsiţi aici.

Când am fost în penitenciarul de femei Târgşor, mi-a atras atenţia una dintre deţinute (privatele de libertate, aşa li se spune oficial), nu neapărat pentru că era foarte tânără, machiată, cu părul aranjat, frumoasă, ci pentru că era, cumva ciudat şi diferit faţă de celalte, sfidătoare. Teoretic, n-aş fi avut voie să vorbesc cu ea, dar am întrebat-o, totuşi, pentru ce-i acolo.

– Trafic de persoane.
– Adică ai obligat alte femei să se prostitueze? Femei tinere, ca tine?
– Exact.  Ori asta, ori eu în locul lor. Tu ce-ai fi ales?

Am scris, acum vreo săptămână și mai bine, un text legat de Roșia Montana și de proteste, dar nu l-am publicat tocmai fiindcă mi se pare că toată povestea asta recentă legată de Roșia Montana a stârnit, aproape în egală măsură, și ce e mai bun dar și ce e mai rău în oameni – citiți la Andrei motivele, le explică și exemplifică foarte bine. Acest “ești prost sau vândut dacă nu spui nimic sau dacă nu spui ca mine” mă agasează aproape în egală măsură în care o fac demersurile companiei miniere de a mă convinge de bune și dezinteresatele sale intenții față de roșieni și România.

Și asta în ciuda faptului că se protestează și împotriva sistemului cu șpăgi și lipsă de viziune, direcție și responsabilitate – asta e partea bună de care ziceam, și acel “uniți”din “uniti salvăm Roșia Montana”. Și eu fac parte din neamul săturat, doar că mie mi se pare că până să facem revoluție pe stradă trebuie să facem revoluție cu noi înșine – am mai scris despre asta, nu are sens sa revin sau să insist. Singura soluție este propria evoluție! Onest, asumat, responsabil.

Revenind la protestele legate de Roșia, e bine, deci, că s-a ieșit în stradă. Dar oprirea proiectului nu înseamnă salvarea Roșiei Montane, mi se pare ușor ipocrit să spui asta. Acolo e nevoie de bani, mulți!, pentru reecologizare, fiindcă zona e poluată acum, deja!, pentru reconversie profesională a celor care, din tată în fiu asta știu să fie, mineri, pentru infrastructură… Statul român n-are bani de citostatice și, mai banal, de algocalmine și pansamente sterile, ce să mai vorbim despre investiții masive în zona aia? Așa că, nu, chiar dacă proiectul minier e oprit, Roșia Montana nu va fi fost salvată. Până acolo mai e mult.

A! Nu în ultimul rând, mi se pare că s-au întâmplat și se întâmplă lucruri mai nasoale în România, cu consecințe mai grave, cum ar fi bătaia de joc din educație sau sănătate. Să salvezi Roșia e bine. Să nu mai văd campanii de strâns bani pentru copiii bolnavi de cancer, fiindcă statul nu dă doi bani pe ei, și la propriu și la figurat, ar fi cu mult mai bine, însă.

Că Mircea Sandu a oferit familiei copilului ucis de maidanezi bilete la meciul România-Ungaria e pur şi simplu un gest idiot, de om care are inteligenţa emoţională sub aceea a unui câine, fie el şi maidanez.

Dar că viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu, glumeşte pe tema siguranţei suporterilor faţă de maidanezi, în condiţiile în care instituţia pe care o viceconduce are atribuţii în a scăpa oraşul de această problemă, mi se pare incalificabil. Şi mai e şi plătit din impozitele ăstora care trăim în Capitala europeană, deţinătoare de recorduri la cârnaţi şi (probabil ca o consecinţă directă) la maidanezi şi, iată, javre!

Poate ştiţi, Simona Halep a avut anul ăsta un parcurs excepţional, ajungând în top 20 WTA. M-am bucurat pentru victoriile ei, aşa cum mă bucur pentru victoria internaţională a oricărui român, fie că e sportiv sau inventator ori olimpic, fiindcă e bine să se audă afară şi lucruri faine despre români.

Mă aşteptam ca orice român cu IQ suficient cât să-i permită logarea pe facebook o să se bucure şi o să se mândrească cu Simona. Că, în cazul în care o să intre pe pagina oficială a fanilor Simonei, în ciuda faptului că Simona s-a oprit în optimile US Open, o s-o felicite şi o să-i mulţumească pentru bucuriile pe care ni le-a adus până acum.

Dar am greşit, aparent, fiindcă iată ce mesaj a apărut pe pagina Simona Halep Official Fanpage:

Un copil de patru ani a murit muşcat de maidanezi în frumosul şi europeanul oraş Bucureşti. Mă gândesc la mama aia, săraca, cât de rău i-o fi acum, cu un copil mort şi unul în spital. Probabil nu-i e gândul la asta acum, dar cred c-ar lua o puşcă şi-ar face praf toţi câinii întâlniţi pe drum.

Am fost o singură dată la un adăpost de câini, prima şi ultima, că mi-a fost prea milă de animalele închise în cuşti. Aia clar nu e o soluţie. Şi chiar dacă, principial, nu sunt pentru eutanasiere (un termen cam bland pentru ucidere, că aia e, chiar dacă le dăm o bombonică otrăvitoare şi nu o bâtă în cap), cred că problema a devenit atât de acută şi atât de scăpată de sub orice control încât, din păcate, asta pare să fie ultima soluţie. Oricum, se pare că maidanezii se înmulţesc mai repede decât pot fi sterilizaţi.

maidanez de prin vamă

Mă întreb, însă, ce naiba au păzit, atâţia ani, toate ONG-urile cuţu-cuţeşti, ce s-a îmbunătăţit, concret, ca urmare a activităţii lor? Că ceva bănuţi au fost cheltuiţi.

Nu în ultimul rând, cum să pierzi un copil de patru ani în parc? Că nu e struţ s-o ia la fugă şi să nu-l poţi prinde, nu? Adică, nu ştiu, că n-am fugărit niciodată un copil de patru ani, da’ cred că nu fuge ca un ghepard, totuşi, nu?! Câinele nu ştie care-i treaba, el n-are minte să judece să nu e frumos să muşte dacă i se pare că e atacat, dar bunica aia ar fi trebuit să ştie să-şi supravegheze mai bine nepoţii.

Update via Adevărul

Am copilărit lângă Gara de Nord, înspre Titulescu, zona cât de cât mai spălată. Asta nu mă împiedică să sufăr când văd mahalaua, cu Feroviarul, librăria Caragiale şi Hala Matache, pusă la pâmânt. Asta, însă, e o altă poveste.

Lumea mă întreabă dacă e o zonă sigură. Pentru mine e, altfel nu mi-aş fi cumpărat apartament tot aici. De fapt, acum nu mai sunt aşa de sigură. Homleşii s-au înmulţit în ultima vreme şi şi-au făcut cartier general în părculeţul de lângă policlinica CFR, în spatele benzinăriei. Când treci prin zonă pute a jeg de-ţi mută nasul. Amorţiţi de chimicalele pe care le respiră din pungă, nu sunt agresivi deloc. Doar prezenţa lor e, ca o afecţiune ce nu-ţi provoacă dureri, dar care imprimă respiraţiei un damf respingător.

Am citit azi un text patetic scris de o tânără din România care studiază la Londra, unul despre cum l-a omorât Occidentul pe Dumnezeu şi despre cum vrea ea să scape de globalizare şi alte nebunii occidentale şi să se întoarcă în România.

Am citit, am râs, şi eram gata să trec peste, dacă nu m-aş fi uitat în josul paginii la numărul de like-uri. 11.000 (unsprezece mii) de oameni considerau că fătuca are dreptate, că România şi românii sunt buricul pâmântului şi Occidentul e un infern sau aşa ceva. Asta se întâmpla acum vreo trei ore, între timp numărul de like-uri s-a dublat.

Azi am apucat să termin de cercetat recentul studiu European Communication Monitor, un document anual despre comunicare şi tendinţe în PR. Există şi un rezumat video, dar vă recomand să vă uitaţi la studiu, pentru că are multe informaţii şi procente interesante – pe cele mai importante le-am rezumat mai jos, iar la final găsiţi link spre câteva resurse.

Tendinţele arată că a crescut importanţa comunicării ca funcţie, dar scad bugetele, salariile şi importanţa pe care comunicatorii o au în organizaţii – o să vedeţi că la capitolul ăsta suntem pe la coada Europei. Sunt şi lucruri bune despre România, însă!