Vrem o ţară mai bună, dar prea adesea pretindem lucrul ăsta fără ca noi să fim cetăţeni mai buni, fără ca noi înşine să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor pe care le avem de la politicieni, fără să ne dăm seama că această hulită clasă politică este exclusiv produsul nostru, noi am creat acest monstru şi tot noi, atunci când ne-a convenit, l-am tolerat lăsându-l să crească şi apoi să-şi bată joc de noi.

foto

Românii sunt în stradă acum, cerând o viaţă mai bună. Dacă asta e sau nu o soluţie, nu ştiu. Eu, una, aşa cum am spus, nu cred că asta e soluţia, cred mai degrabă în procesul schimbării de sine. Aşa cum unii argumentează că doar dacă ieşim cât mai mulţi în stradă îi facem pe politicieni să se teamă de noi, spun şi eu că doar schimbându-ne, noi, fiecare, toţi!, facem ca societatea aceasta să fie mai bună şi, inevitabil, să avem politicieni mai buni.

Ce poţi să faci pentru tine, pentru cei din jur, pentru o viaţă mai bună?

Nu mai arunca hârtii, chiştoace, pungi, sticle pe jos, atunci şi acolo unde-ţi vine. Pune-le la coşul de gunoi.

Strange după tine. exemplu: ai aruncat bradul de Crăciun şi ai umplut scara cu ace uscate?! Mătură-le. Dada, chiar tu. Şi nu-ţi mai spune că e treaba femeii de serviciu a blocului, că de-aia o plăteşti. N-o plăteşti suplimentar pentru mizeria ta suplimentară.

Vorbeşte politicos cu cei din jur. Dacă tu ai o zi proastă nu e nevoie să otrăveşti dispoziţia tuturor! Încetează să te mai gândeşti doar la tine tot timpul!

Şi, apropo de asta, vorbeşte şi scrie corect! În felul ăsta măcar n-o să mai alegi politicieni care vorbesc agramat. Şi sunt mulţi.

Dă înapoi ceea ce primeşti: cărţi, bani, telefoane, urări, vorbe bune.

Încetează să mai ceri lucruri doar pentru că tu crezi că ţi se cuvin. Dacă ţi le permiţi, foarte bine. Dacă nu, fă în aşa fel încât să le meriţi! Abia atunci, dacă nu le primeşti, protestează!

Nu mai accepta mizerii şi abzuri, orcât de mici. Nu mai închide ochii la vanzătoarea care-ţi dă o ciungă în locul restului. Nu mai accepta să te fure la magazin. Nu, nici cu zece grame. Nu mai accepta supă rece sau mâncare cu gust îndoielnic la restaurant. Sună la Protecţia Consumatorului.

NU MAI DA ŞPAGĂ! Nici la medic, nici la secţia financiară, nici profesorului de la facultate, nicăieri!

Nu mai face blatul! Nici în transportul în comun, nici în tren.

Plăteşte-ţi amenzile! Le-ai încasat pentru că ai greşit, nu pentru că ai fost prins.

Nu mai accepta ca cerşetorii sau băieţii din parcare să te şantajeze. Nu mai accepta muzica tare dată de vecin: cheamă poliţia. Sunt obligaţi să vină!

Nu mai sta cu mâinile în sân când vezi femei bruscate, fizic sau verbal, nu mai rămâne inert când vezi părinţi altoindu-şi copilul. Şi, apropo, n-o face nici tu. Nu e vina lui că e obraznic, e vina ta şi a educaţiei pe care i-o dai.

Învată-ţi drepturile legale, respectă-le şi cere respectarea lor, atunci când îţi sunt încălcate. Nu mai pleca capul.

Nu în ultimul rând, nu începe să faci lucrurile astea de mâine. Fă-le de acum.

Aş ieşi şi eu pe stradă, dar nu ca să cer salarii mai mari sau să urlu “jos Băsescu”, în condiţiile în care nu văd nici o alternativă în actuala clasă politică. Jos Băse, sus… cine?! Nu, Ponta sau Crin nu sunt alternative valabile pentru mine.

Aş ieşi pentru că nu mai suport bătaia de joc şi lipsa de respect pentru oamenii care vor să muncească, să plătească impozite şi să primească ceea ce li se cuvine în termeni de protecţie socială.

Aş ieşi pentru că nu mai suport ca sănătatea şi educaţia să fie obiectul bătăii de joc a unor oameni care nu mă reprezintă şi care se află “la putere” doar prin prisma faptului că au avut mai mulţi bani pentru campania electorală.

Aş ieşi pentru că mi se bagă pe gât funcţionari nesimţiţi şi aroganţi şi pentru că unor patroni li se permite să-şi nesocotească angajaţii, aş ieşi pentru că mass-media promovează nonvalori şi pentru că la mitingul bugetarilor s-a dansat marşul pinguinului.

Aş ieşi pentru ca justiţia să-şi facă treaba, pentru că până şi cele mai simple procese pot dura ani până când au o soluţie şi pentru ca judecătorii corupţi să stea în spatele gratiilor nu să prezideze şedinţe.

Aş ieşi pentru ca bogata biserică Ortodoxă Română să nu-şi mai bată joc de oameni în numele lui Dumnezeu şi să nu mai ceară bani pentru servicii religioase ori pentru catedrale menite să ne mântuiască, în dauna şcolilor, spitalelor sau adăposturilor pentru femeile bătute.

Nu în ultimul rând, aş ieşi, dar numai alături de oameni ca mine, care ştiu exact ce vor, şi vor lucruri care au legătură cu un bine mai mare pentru noi toţi, nu pentru ei şi atât. Aş ieşi pentru ca să simt că există, totuşi, societate civilă în România, nu lideri de carton care au profitat de naivitatea celor care vor cu adevărat o schimbare.

Nu ies, însă, şi n-am să ies, pentru că nu cred că ieşitul în stradă rezolvă oricare dintre problemele astea, iar voinţa clasei politice nu e schimbarea pentru mine, pentru noi, ci pentru sine. Şi atunci, întocmai ca şi ei, cred că singurul lucru prin care pot protesta cu adevărat este să fac abstracţie de ei, să-mi văd de treaba mea şi să nu mă las prostită!

Preşedintele ţării, îl ştiţi, tipul ăla care râde simpatic, plânge simpatic şi căruia îi plac glumele lui, tocmai a declarat că va cere retragerea proiectului Legii sănătăţii, aflat zilele acestea pe agenda publică şi subiect de discuţie prin mass-media.

Ce face?! Cum?! Legea aia despre care am spus că o să facă şi o să dreagă, că o să ia sistemul sanitar şi o să-l mute de pe butuci pe roţi, legea aia?! Se retrage?! Cum adică? Nu e bună?!

NU! Nu de asta spune preşedintele că cere retragerea legii ci pentru că nimeni nu doreşte schimbarea propusă de aceasta!, a spus preşedintele, înşirând categoriile de participanţi la sistem, de la medici până la pacienţi, asiguratori şi manageri de spitale.

Ce nu s-a spus este ce se va întâmpla cu această lege, fiindcă indiferent cine vrea sau nu schimbarea, sănătatea e vai de capul ei, aproape mai rea decât educaţia, deci o schimbare e necesară! Dar preşedintele s-a supărat pe sat!

Să vedem. Medicii nu vor legea pentru prevederile pe care le face referitor la asigurarea lor de malpraxis şi pentru că un sistem bazat pe calitatea serviciilor şi plata acestora, i-ar lăsa pe medici fără spagă, iar populaţia refuză legea pentru că a auzit că o să plătească mai mult pentru aceleaşi servicii şi, fireşte, pentru că în conflictul Băsescu-Arafat populaţia îl susţine necondiţionat pe ultimul dintre ei.

Eu nu cred că e o mişcare de recunoaştere a erorilor din acest proiect de lege şi nici o mişcare dictată de teama popularităţii lui Raed Arafat (vezi petiţiile şi cauzele apărute ca ciupercile dupa ploaie) ci mai degrabă o aşezare a viitorului discurs politic de închidere a gurii celor care vor spune în continuare adevărul: sănătatea, sistem şi stare deopotrivă, e la pământ.

Nu în ultimul rând, declaraţia băsesciană de azi nu are nici o legătură cu Like-urile pentru petiţiile şi cauzele care susţin SMURD şi nici cu “mitingul” de la Universitate. Acolo sunt alte interese. Politice.

Update: după cum spuneam, altele sunt interesele cu mişcarea maselor şi protestele. La mitingul “spontan” pornit din Piaţa Universităţii şi ajuns la Cotroceni se scandează “Jos Băsescu” nu “Raed, suntem cu tine”. Cu toate astea, în continuare nu consider că Băsescu a retras proiectul de lege la presiunea mulţimii.

Tot astăzi am văzut o declaraţie a Sulfinei Barbu care spunea ceva de mărirea salariului minim pe economie. Am făcut o greşeală, însă, mărirea până la 700 de lei nu se face de la 600, cât ştiam eu că e, ci de la 670 cât e, de fapt. Băsescu va trebui să găsească “altă sută de lei” sau să vină c-o idee nouă de a linişti populaţia…

Dacă mai apucă!

După candidatura lui Irinel Columbeanu, azi am aflat că există două pisi doamne care se cred potrivite pentru fotoliul de primar al Bucureştiului: Sânziana Buruiană şi Ioana Popescu.

Ambele “femei politice” sunt cunoscute pentru generozitatea cu care-şi expun nurii şi cuceririle pe oriunde se poate, dar prima are şi partid politic: Partidul Fotomodelelor din România. N-am fost pe fază când blonda Sân(z)i şi-a anunţat intenţiile de a intra în cursa electorală, dar pe-a doua am prins-o în direct la Realitatea şi, după ce-am râs bine, am intrat pe site-ul ei unde scrie chiar ea despre ea, după cum urmează:

Recunosc ca sunt un pic dependenta de alcool.

Am facut dragoste si cu doi barbati deodata.

Am condus motor si masina desi nu am carnet

Este, de asemenea, inventator al brandului „Miss Sâni???, iar citatele sale preferate sunt extrase din Coelho. Grăitor ar mai fi şi faptul că toate paginile de pe blogul “jurnalistei porno??? au în link cuvântul ăla care rimează cu pendula (probabil viitorul simbol electoral?) – documentaţi-vă, că eu nu-i dau link!

Aşa, ca să ne distrăm, mă întreb oare care ar putea fi beneficiile promise de oricare dintre cele două candidate la Primărie… Se impune, clar, refacerea centurii şi, deci, condiţii de lucru mai bune pentru traseiste. Cu siguranţă, vor oferi gratuit câte un set de unghii false sau silicoane cu însemnele lor electorale, ca “mită??? pentru electorat, şi, de asemenea, toate vizualurile de campanie le vor prezenta pe cele două candidate în chip de “primăriţa perversă???, cu bici şi cătuşe, pregătite şi dornice de a rezolva problema corupţiei locale.

Nu în ultimul rând, toate prezenţele live vor fi la bustul gol, în aşa fel încât să fie evident că oricare dintre cele două nu are nimic de ascuns!

Alte idei?!

Sursa foto: a1.ro

Mai ţineţi minte cazul bietului tigru scăpat de la Zoo Sibiu care a murit împuşcat de un vânător mult prea zelos (ca să nu zic altfel)? Săracu’ animal, o femelă, de fapt, Mihaela, se ascunsese într-o pădure şi nu cred deloc în teoria potrivit căreia a fost împuşcată pentru că se pregătea să atace sau chiar atacase. Am citit adineauri că inima ei a fost conservată în formol şi se află la Universitatea din Cluj pe post de material didactic. Tot acolo se află şi craniul Mihaelei şi urmează să ajungă restul organelor interne, ghearele, scheletul şi, probabil, blana. Asta e tot ce-a rămas dintr-un animal care a murit exclusiv din vina unor oameni ireponsabili.

Zilele astea o altă ştire mi-a atras atenţia: un leopard a ucis un om şi a rănit destul de serios alte trei persoane în oraşul indian Guwahati. Ce-a păţit leopardul criminal? Nimic. A fost tranchilizat, verificat la veterinar şi apoi eliberat în Manas Wildlife Sanctuary, unul dintre cele mai mari parcuri naturale.

Şi noi facem mişto de indieni!

După cum ştiţi, la finele anului trecut am adus în discuţie pregătirea pe care o fac studenţii la Jurnalism şi Relaţii publice pentru meseria pe care urmează, ulterior, să o practice, şi am făcut asta pentru că o tânără PR/jurnalistă mi-a spus că ea a învăţat în facultate că rolul omului de PR este de a plăti  pentru articole. Da, chiar aşa mi-a zis, ridicându-mi considerabil tensiunea, cu toate că de obicei e mică!

Deşi ştiu că sunt şi PRi remarcabili în ţara romînească – departe de mine ideea de a nega acest lucru – îmi pare, totuşi, că absolvenţii de şcoli româneşti sunt din ce în ce mai puţin pregătiţi pentru a practica meseriile pe care şi le aleg. Ieri am citit un articol despre tinerii avocaţi care-şi caută job şi care, dincolo de greşelile nepermise pe care le fac în scrisorile de intenţie şi/sau CV-uri, nu ştiu lucruri “basic” despre unele instituţii şi rolul acestora:

Este atât de deprimant să mă întâlnesc cu tineri care au reuşit să fie admişi la examenul de primire în profesie, care se văd peste ani lucrând în bănci, instituţii financiare, multinaţionale, instanţe etc şi care nu ştiu la ce folosesc şi ce fac Curtea Constituţională, Avocatul Poporului sau Consiliul Concurenţei, Banca Naţională a României şi alte autorităţi de supraveghere similare acesteia – iar acestea nu sunt decât vreo câteva exemple, alese la întâmplare – întreg articolul, intitulat “Junimea avocăţească”, se găseşte aici şi vă recomand să-l citiţi, e de râsu’-plânsu’.

Stoluri de absolvenţi ies de pe băncile diferitelor facultăţi, cu gândul că iau economia de piaţă în piept. Toate PRistele se visează şefe de agenţie, toate jurnalistele se visează Andreea Esca sau CTP (un text delicios despre asta la Vlad Petreanu), despre medici a scris Arhi aici, iar avocaţii… probabil că modelul lor e legat de arhitectura ce se găseşte pe bancnota de 500 de euro. Nu spun că nu se poate, se poate!, dar multă, foarte multă muncă până se ajunge acolo.

Mulţi, prea mulţi absolvenţi de şcoli superioare, ignoră orice etică în profesia aleasă. Eu înţeleg că media promovează nonvalori şi easy money şi că meseria e brăţară de aur, dar oricare dintre joburile astea vin la pachet cu responsabilităţi importante iar greşelile pe care le pot face “profesioniştii” pot costa bani serioşi şi, în unele cazuri, chiar vieţi!

Şi nu pot decât să mă întreb dacă e vorba de câteva uscături într-o pădure sau toată pădurea e uscată şi-or mai fi rămas, doar pe ici, pe colo, câţiva arbori tineri cu sevă preţioasă în ei?!

Săptămâna trecută, pe când experimentam efectul pe care îl au asupra dispoziţiei personale informaţiile oferite de cele două principale posturi TV de ştiri din România, am mai văzut o ştire-dezbatere, tot negativă şi exagerată, fireşte, dar una pe care aş vrea s-o tratez separat, fiindcă are şi ceva PR în ea.

E vorba despre o ştire al cărei titlu, prezentat la Realitatea, a fost “Sportiv român umilit la mall”, schimbat, ulterior, cu “sportiv român umilit la cinema”. Normal că am ciulit urechile, orice chestie de genul ăsta are acelaşi efect, şi mă aşteptam ca întâmplarea să se fi petrecut pe undeva prin afara României. Dar greşeam. Ştirea era despre unul dintre reprezentanţii României la Jocurile Paralimpice, un bărbat ţintuit într-un scaun cu rotile dar care a avut admirabilul curaj de a încerca să facă performanţă chiar şi în aceste condiţii, iar păţania a avut loc în chiar frumoasa noastră ţărişoară.

Pe scurt, bărbatul respectiv, participase la o tabără realizată pentru persoanele cu dizabilităţi – o idee lăudabilă, de altfel, pentru că nu cred că se fac destule lucruri pentru a uşura cumva viaţa acestor persoane. Organizatorii au solicitat Cinema City din Cluj un număr de bilete la film pentru a le face o bucurie celor din tabără. S-au oferit 37 de bilete, specificându-se că accesul se face pe baza unui tabel nominal.Toate bune şi frumoase.

Problemele au început când un bodyguard Cinema City prea zelos a cerut acte de identitate pentru accesul la film şi, într-unul din cazuri, pentru a face dovada că unul dintre spectatorii grupului are 18 ani, deoarece acesta dorea să intre la un film care avea audienţă “peste 18”.

O altă problemă – şi, de aici şi “scandalul” – a fost faptul că, după ora 22, mall-ul se închide şi, odată cu el, scările rulante şi lifturile pentru persoane. Din pricina faptului că filmul la care a fost grupul de persoane de dizabilităţi s-a terminat mult după ora 22, problema a fost destul de serioasă pentru cei aflaţi în scaun cu rotile. Până la urmă bodyguard-ii de la City Cinema au găsit soluţia transportului cu un lift de marfă. Fireşte, toată situaţia a fost neplăcută pentru cei implicaţi, dar de aici şi până la a titra “umilinţă” pe burtiera unui post de ştiri e drum lung…

Un drum pe care, de dragul senzaţionalului, unii îl parcurg mult prea repede, fără a lua în considerare împrejurările unei întâmplări şi fără a cere, într-o primă fază, părerea celor acuzaţi, lucru care mi se pare nu doar trist cât şi foarte neprofesionist!

De bună seamă, atunci când organizezi un eveniment, te interesezi de absolut toate detaliile, cu atât mai mult cu cât evenimentul tău se adresează unor oameni cu dizabilităţi. Oricine ştie că mall-ul are program până la ora 22 şi e cumva logic să presupui că, odată cu închiderea uşilor, se vor opri şi scările rulante şi e evident că lucrul ăsta nu a fost făcut de organizatori, indiferent de bunele lor intenţii.

Indiferent dacă biletele erau sau nu oferite gratuit de cinematograf, cei care merg la film trebuie să respcte regulile. Adică dacă ţi se cere buletinul pentru a confirma că ai peste 18 ani la un film care impune limita de vârstă, îl arăţi. Dacă accesul se face pe baza unei liste nominale, e firesc să te legitimezi. E atât de simplu şi asta nu înseamnă că dacă respecţi nişte reguli eşti, cel puţin în acest caz, supus unei umilinţe.

Restul e, din păcate, doar jurnalism ieftin.

Epilogul istoriei de faţă e fericit, totuşi: ambele părţi au acceptat neînţelegeri în comunicare, Cinema City pentru că nu a comunicat explicit că există 37 de bilete nu intrări nelimitate pentru 37 de persoane, iar organizatorii că s-au grăbit cu acuzaţiile . Mai mult, se va organiza un training pentru cei din personalul Cinema City, în aşa fel încât aceştia să poată fi mai atenţi cu persoanele cu dizabilităţi . Mai mult, se pun bazele unui parteneriat între cinematograf şi organizatorii taberei – bun PR, până la urmă, pentru ambele părţi. Totul e bine când se termină cu bine.

Restul e doar goana dupa senzaţional a presei noastre.

Într-un sondaj realizat de WINMR la nivel mondial, România ocupă ultimul lor în topul fericirii, alături de state ca Palestina sau Georgia. Dincolo de faptul că fericirea e o noţiune mai mult decât relativă, sondajul nici nu a presupus vreun studiu ci doar întrebarea “Sunteţi fericit/ă?” cu variantele DA, NU, Nu ştiu/Nu răspund.

Cam aşa:

Să fie, oare, românii cei mai nefericiţi de pe lumea asta?! Cel mai probabil, NU, altfel ar trebui să mergem pe stradă ferindu-ne tot timpul de cei care se aruncă de la balcoane şi am dezvolta nişte depresii care ne-ar împiedica să… orice!

Credem, noi, despre noi, că suntem foarte nefericiţi, însă? DA! Fără nici un dubiu, avem gena plânsului de milă în ADN-ul naţional, iar mass-media se străduieşte, pe cât se poate, îmi pare, să accentueze această stare. De ce spun asta? Pentru că ieri şi azi m-am uitat la cele două principale televiziuni de ştiri şi singurele “ştiri” pozitive pe care le-am văzut au fost fix trei, şi anume: români care câştigă 14.000 de euro pe lună (câţiva, şi nu în România), românca aia care a trecut de preselecţii la Vocea României, varianta din Germania şi numirea unui cardinal român la Vatican. Atât!

În rest, am văzut aşa:

– scumpiri, corupţie, crime şi alte ghiduşii penale,

– un primar care n-a primit fonduri pentru canalizare dar a primit vreo 200.000 de euro ca să facă un parc. La sat! Parc! OK? Cine comenta ştirea asta? Lavinia Şandru şi un deputat sau senator “rătăcit” pe’acolo. Pafarişti amandoi.

– muuult live de la înmormântarea unui minoritar din Bărbuleşti, o ţigănie sinistră, şi la propriu şi la figurat, cu un tir mortuar şi lăutari alături de sicriu,

– eliberarea din închisoare a unui profesor acuzat de viol,

– eliberarea unei beizadele, fiu de bancher, care a produs un accident soldat cu doi morţi şi trei răniţi, pentru că s-a urcat băut în BMW-ul lui de fiţe, un X5, un incendiu,

– accidentul lui Mircea Lucescu (rar mi-a fost dat să asist, la Realitatea, la atâta părerism ca în acest caz, jurnalista din studio a fost deplorabilă),

– un nene bătut de poliţişti până a murit,

– o starleţică mulatră care s-a pârlit de la nişte proceduri menite s-o slăbească şi să-i reducă vergeturile,

– un braconier împuşcat în gât (sau poate asta e o ştire pozitivă, totuşi?),

– o puşcăriaşă care a rămas gravidă, o turistă care a fost violată şi, colac peste pupăză, acest clip de maxim interes naţional:

La toate astea se adaugă faptul că n-o ducem prea bine din punct de vedere economic, iar in parlamentul României se discută doar legi teribil de importante precum scoaterea în afara legii a fluturaşilor care fac reclamă la saloanele de masaj erotic.

Şi atunci, dacă ăsta e peisajul prezentat de mass-media, fără excepţie, cum naiba să fim fericiţi?! Doar cu aghiazmă îmbuteliată?!

PS în general nu mă uit la TV de ştiri, dar am suportat aceste două zile ca să văd dacă mi se confirmă teoria. Se.

Zilele trecute vorbeam cu doi prieteni despre cerşetori şi despre cât sunt de agresivi unii dintre ei. Îmi povesteau despre un ţigan bătrân care răsare instant lângă maşina lor când vin sau pleacă de acasă şi le cere bani, uneori chiar şi cu împrumut, “până vine pensia”. De obicei,  îi dau, fiindcă altfel s-au trezit ameninţaţi şi nu le place ideea schimbării frecvente a geamurilor de la maşină. Uneori aceşti pungaşi ordinari precizează şi suma minim acceptată – cât tupeu să ai?!

Nu obişnuiesc să dau bani cerşetorilor. Nu rezist – e drept! – bătrânilor care vând te miri ce în încercarea de a mai face un ban, ştiu că-s amărâţi şi că n-ar putea munci chiar dacă ar avea unde sau ar putea, dar nu dau niciodată cerşetorilor care cer bani. Iar pe femeile care-şi târâie copiii prin intersecţii ori îi ţin “matern” la colţul străzi, agăţaţi de-o ţâţă, eventual la vedere, le-aş bate. Le-aş bate, le-aş steriliza şi le-aş lua copiii!

Nu le dau pentru că majoritatea arată în aşa manieră încât ar putea munci, ar putea produce ceva, altceva decât tânguieli interminabile şi veşnicul “dă şi mie o mie de lei, să-şi trăiască, să-şi crească, să alea alea”. Nu! Şi toţi cei care dau bani cerşetorilor nu fac decât să le confirme ideea că se poate, că pungaşii ăştia pot trăi din mila oamenilor slabi de înger, că pot să-i şantajeze, că pot “să-i facă”. În loc să pună mâna să facă ceva, nush, să măture în faţa unei prăvălii ori să spele nişte vitrine, preferă să ne şantajeze pe noi sentimental fiincă mila altor e mai uşor de obţinut decât cheful personal de a munci!

Aşa că, în 99% din cazuri, eu nu dau bani cerşetorilor. Prefer să-i donez printr-un SMS sau să cumpăr ceva din târgurile în care asociaţiile umanitare vând produse făcute de copii ori de persoane cu dizabilităţi. Nu pentru că am neapărat nevoie de acel ceva ci pentru că astfel banii mei, munciţi!, nu se duc de pomană, iar cei care îi primesc ştiu că sunt primiţi pentru munca lor.

Şi de aia mă bucur că a apărut un proiect de lege care propune pedepse pentru cerşetori dar şi amenzi pentru cei care le dau bani şi, astfel, îi încurajează! Sper să treacă şi sper ca poliţia să-şi facă treaba când o să existe o lege în sensul ăsta!

Voi daţi bani la cerşetori?

Am citit zilele trecute despre un prea minunat proiect “gândit” de mai marele RATB-ului, Viorel Popescu. Acesta spune că proiectul (pilot) presupune ca cei care vor fi găsiţi fără bilet de controlori să nu mai fie amendaţi ci rugaţi frumos, politicos, imploraţi, eventual, să coboare din mijlocul de transport în comun.

Dom’ Popescu spune că el nu e de acord cu amenzile şi speră că se poate circula civilizat şi că biletul ar trebuie să coste, de fapt 2 lei (în loc de 1,3 cât mi se pare că e acum) dar că nu există voinţă politică în acest sens.

Dom’ Popescu, vă reamintesc, e şeful transportului în comun din comuna oraşul Bucureşti, capitala României, iar RATB-ul are datorii destul de mari la buget.

Fain frumos proiect, dar nu e pentru bucureşteni. De fapt, nu e pentru români, în general. Românii s-au învăţat să li se dea. De toate, orice. Tigăi la reducere, medicamente compensate vs. o ciocolată la medicul de familie şi, mai nou, transport moka. Fiindcă tot ceea ce vor reţine concetăţenii mei din acest proiect e exact asta: “Putem circula gratis!” omiţând că se plâng zilnic de calitatea serviciilor RATB, de înghesuială, de faptul că aşteaptă în staţii până se plictisesc.

Dincolo de informaţia ca atare, am citit curioasă comentariile. Sunt oameni care se vaită că au venituri prea mici ca să mai dea şi 50 de lei pe un abonament (asta e hoţie, dom’le!) dar cei mai mulţi spun că oricum nu plăteau bilet, fraierii de controlori să sugă… o acadea!

Eu sunt pentru amenzi. Usturătoare. Fiindcă, pe zi ce trece, îmi e tot mai clar că mentalitatea celor mai mulţi dintre români nu se schimbă de bun simţ ci de frică! E păcat, dar asta e :(