Întocmai precum la colecţiile de modă, fiecare sezon aduce şi în zona de comunicare idei şi oameni noi. Şi tocmai pentru ca, nu-i aşa?, cei care avem legătură cu lumea asta vrem să ne facem treaba cât mai bine, e important să ieşim în offline, să ne vedem unii cu alţii, bloggeri, agenţii, clienţi, să învăţăm unii de la alţii şi împreună să facem campanii mai bune şi mai plăcute publicului.

Şi, da, să ne şi distrăm împreună, că amiciţiile (şi ideile faine!) aşa se leagă mai bine: la o bere, la un foc de tabără, sau, de ce nu, făcând parte din aceeaşi echipă care se joacă de-a pitchul.
SMS

Şi pentru că toată această interacţiune trebuia să poarte un nume, designerul, revista BIZ, i-a spus SMS Camp. Ediţia de vară 2013 are loc în acelaşi loc binecunoscut unora, la Pârâul Rece, între 4 şi 7  iulie, şi promite o colecţie cu noutăţi, cu mai mult marketing, cu tendinţe şi tehnologii noi, dar şi mai multă interactivitate.

Printre astea, şi un training de gamification, şi acest lucru e chiar unul dintre cele pe care abia le aştept la SMS-ul din această vară, dar şi o discuţie despre creativitate cu Mihai Gongu de la GMP: care sunt noile clişee din social media şi de ce “like and share” nu produce decât zgomot nu şi fani adevăraţi care să aibă valori comune cu produsul ori proiectul promovat.

Tot la acest SMS o să avem parte de o “instrucţie de campanie”: idee, mesaj, poveste, endorseri şi aşa mai departe, iar lucrurile învăţate vor putea fi puse în aplicare pe loc, în cadrul unui exerciţiu practic, cu brief şi campanii dezvoltate de participanţi. Şi cu premii. Dar drumul până la victorie (şi până la sala de conferinţe) necesită un pic de efort:

biz sms
În fine, în ultima zi, când mai rămâne doar un pic de timp din cele patru zile de socializare şi învăţare, o să discutăm despre Time Management şi despre ce înseamnă şi cum se descurcă o criză în social media! Şi după aia o să cântăm la chitară cu Tecuceanu!

OK, râdem, glumim, cântăm la chitară, dar dacă n-aţi mai fost până acum la vreun SMS, ar trebui. Adică e cam musai sa veniţi, fiindcă se discută chestii aplicate despre una dintre cele mai directe modalităţi de comunicare brand-consumator. Vin agenţii, specialişti, bloggeri, clienţi, prieteni şi potenţiali parteneri pentru proiectele voastre iar ambianţa relaxată o să vă ofere nenumărate ocazii de discuţii 1-1 cu oricare dintre participanţi. Iar genul ăsta de discuţii nu poate fi decât începutul unor frumoase prietenii!

Şi ca să vedeţi că-s de comitet, v-am făcut eu cererea către direcţiune, voi doar trebuie s-o semnaţi. Bun? S-a rezolvat? Atunci ne vedem la SMS Camp! Voi din 4 iulie, că nu se face să pierdeţi o zi, eu din 5, că pe 4 sunt încă în ţări străine! :)

Share: