Acum fix trei ani apăsam pentru prima dată butonul Publish pentru un post scris pe blogul ăsta. De atunci au apărut un pic peste 1300 de alte posturi, multe dintre ele cu o serioasă încărcătură emoţională. Totuşi, la nici un alt “publish” nu am avut atâtea emoţii ca la cel în care am deschis uşa casei mele virtuale.
Nu vreau să fac o retrospectivă a anului, nu vreau nici să public statistici de trafic, pentru mine e important să ştiu că poveştile de aici ajung (şi) la alţii şi că, uneori, reuşesc să vă fac să zâmbiţi, să citiţi o carte ori să vedeţi un film sau un spectacol care mi-au plăcut mie, să încercaţi un produs ori un serviciu, să vă aduc mai aproape felurite experienţe faine, idei şi oameni speciali.
Şi, da, uneori nu e simplu, sunt zile în care n-am timp sau chef să scriu, sunt zile în care îmi e greu să aleg despre ce să scriu. Într-o epocă în care informaţia circulă atât de simplu şi sunt multe lucruri frumoase care se întâmplă regret uneori că nu am vreme să le aflu, să mă bucur şi să mă minunez de toate, cu atât mai puţin să scriu despre toate.
Tocmai de-aia mi-e drag de blogul ăsta al meu, pentru că mă obligă, cumva, să aflu, să documentez şi să spun şi altora poveştile frumoase din lumea asta mare. Iar când scriu – că scriu! – şi de lucrurile mai puţin bune, o fac mereu cu speranţa ca ele se vor schimba dacă discutăm despre ele.
Şi pentru că fără voi, fără cititori, n-ar avea sens, organizez, ca de obicei, Săptămâna Darurilor aici, printre rânduri, o săptămână în care generoşii mei parteneri mă ajută să vă răsplătesc cumva pentru că reveniţi aici, pentru că vă lăsaţi seduşi şi pentru că şi voi, prin comentariile voastre, mă inspiraţi!
Vă mulţumesc!
Leave a Reply