June 10

FITS 2014, jurnal de festival (IV): Are we human or are we dancers?

Știu că scriu mult despre dans de la un festival care se cheamă Festivalul Internațional de Teatru, dar teatru bun mai vad și în afara FITS, în timp ce spectacolele bune de dans se pot număra pe degetele de la o mână – noroc cu Gigi Căciuleanu și d’alde Andreea Gavriliu, autoarea lui Zic Zac, spectacol foarte bun văzut anul trecut la Ideo și care a fost inclus și în selecția FITS din acest an – spre bucuria unora (CC!) care nu apucaseră să-l vadă.

Dar să revenim la jurnal. Ieri am fost la conferința de presă, lucru pe care îl fac mai rar acum decât atunci când eram parte din echipă, recunosc, însă doar fiindcă s-a nimerit ca invitații de la conferință să nu prea fie artiștii ale căror spectacole s-au aflat pe lista mea de văzute. Bine, admit, și pentru că începe la 10! :D

Ieri, însă, am fost, pentru că pe lista subiectelor era și Deca Dance, cu Octavian Saiu, gazda tuturor conferințelor, directorul companiei, Matan David, și unul dintre dansatori, Shane Scopatz, cel care s-a jucat pe scenă la începutul spectacolului vreme de jumătate de ceas și care, la fel ca restul celor de la Batsheva, de altfel, a fost foarte foarte bun!

confe presa DD

Nu au fost prea multe întrebări, cred că cei prezenți erau tentați mai degrabă să mai tragă o tură de aplauze, dar Octavian Saiu a făcut câteva observații mai mult decât pertinente, una dintre ele referindu-se la trăsăturile profund israeliene ale spectacolului și urmată de întrebarea, adresată lui Shane, care e american: Cum se raportează el la asta?
Mi-a plăcut răspunsul dansatorului: Eu sunt american, dar acum Israel și Batsheva înseamnă acasă.

Pe drumul spre hotel (ei la Conti, eu tot la Conti) am mai stat de vorbă cu Matan, care, la 31 de ani, conduce una dintre cele mai puternice companii de dans, și l-am intrebat cum e să treacă de la dans la management.

– E o schimbare foarte mare, dar trebuie să admit că îmi place mult și acest tip de… coregrafie!
– Cât ai dansat înainte – ai dansat și tu, nu?
– Da, sunt în companie de peste zece ani, am intrat imediat după școală.
– Când ai început să faci dans?
– Cred că mereu am știut că vreau să fac asta, am început la zece ani.
– Ai pe cineva în familie care face asta?
– Da, sora mea. Dar nu are neapărat legătură. Sau așa îmi place să cred, că a fost chemarea mea.
– Și mai dansezi acum?
– Am niște spectacole în Polonia, în august, vrei să vii?

I-am spus, zâmbind, că mi-ar plăcea, dar trebuie să-l refuz fiindcă în august mă duc la cel mai plin de viață și energic festival, în România, și că poate mai degrabă ar vrea el să vină! Am mai aflat și câteva lucruri despre procesul de selecție al dansatorilor în Batsheva, că primesc sute de aplicații din toată lumea, dar că selectează, pentru un fel de internship, într-o primă fază, doar 1-2% din cei care și-ar dori să intre în companie. Oh, well…

batsheva corpuri

Mai târziu, la Billa, m-am întâlnit cu alți doi dansatori. Își cumpăraseră o cantitate considerabilă de dulciuri pentru drumul către casă (via București, că de la Sibiu nu e zbor direct la Tel Aviv) și, pentru că ne văzusem prin hotel, ne-am salutat (oricum aici se salută badge cu badge!), și i-am întrebat, ușor amuzată, cât antrenament suplimentar îi costă dulciurile alea. Mi-au zis că n-ar putea să se antreneze mai mult, oricum, așa că doar se vor simți un pic vinovați, dar e în regulă, fiindcă vor mânca niște ciocolată și o să le treacă și vina! Cred că e inutil să adaug că toți au corpuri super lucrate și, dincolo de repetiții, se antrenează intens pentru a avea condiția fizică necesară unor spectacole – îmi imaginez – epuizante.
Una peste alta, mi-a plăcut – mult! – după interacțiunile cu ei, faptul că nu fac pe modeștii: știu că sunt foarte buni din punct de vedere profesional, își asumă asta așa cum își asumă și toată munca din spatele dansului lor perfect însă nu au nici un pic de aroganță sau deferența pe care te-ai putea aștepta s-o afli la unii dintre cei mai buni dansatori din lume.

Prin urmare, apropo de titlu, cei din Batsheva au ales să fie atât humans cât și dancers :)

Tot (de) ieri am căpătat, prin achiziție, o pisică nouă. Am botezat-o Mooza (de la mâță, muză, amuzament, cum vreți voi!) și o plimb zilele astea prin orașul festivalier. De altfel, de când vin la FITS (de dinainte să fie ceva oficial), îmi cumpăr câte o pisică de lemn dintr-un magazin mic și drăgut pitit într-un gang de pe Bălcescu. Anul ăsta e Mooza și o să vă țin la curent cu isprăvile ei! Ea e:

mooza in camera (2)

De final de jurnal, vă reamintesc faptul că poveștile festivaliere vin printrerânduri alături de UniCredit Țiriac Bank, partener principal al Festivalului, și că puteți urmări FITS pe site, FB, Twitter, Instagram și YouTube, și pe #FITS2014, unde mai postez și eu gânduri și imagini.

Vă las cu jurnalul video al zilei și ne recitim curând!



Tags: , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 10/06/2014 by ruxandra in category "evenimente", "FITS", "Teatru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *