May 10

Câteva gânduri în jurul Top Social Brands

Poate ştiţi, poate nu, dar Revista BIZ (iar) a făcut Top Social Brands, adică un clasament al companiilor campioane în Social Media de pe la noi. Treaba asta se află la ediţia cu numărul patru şi a tot evoluat de atunci, tot asa cum a făcut-o şi industria, iar topul se află aici.

Am auzit că ar fi fost oaresce discuţii privind ordinea în clasamentul propus de BIZ, poate justificate, poate nu, asta e mai puţin important. Ceea ce este important, însă, e că sunt companii care investesc, şi nu puţin, în social media! E important pentru că se apropie de noi – şi când zic noi, nu zic (doar) bloggeri ci consumatori – e important că investesc, e important că învaţă cum arhitectura comunicaţională se redesenează, că vechile fortăreţe construite în jurul brandurilor trebuie să devină, odată cu şi în Social Media, prietenoase case deschise. Bucuroşi de oaspeţi?

Sigur că interesul final în toată împrietenirea asta e dat de nişte obiective de business – cu toţii o ştim! Dar interesul ăsta e comun pentru toate brandurile, chiar şi tanti Florica de la care iau eu brânză în piaţă e interesată de asta, la fel buticarul din colţ, însă, cumva, eu simt nevoia să le felicit pentru cele care îşi asumă riscurile deschiderii către comunicarea directă cu publicul.

Şi, fix din perspectiva asta, dragi social media users, mai ales bloggeri şi mai ales cei care au ceva influenţă prin mediul ăsta, poate că ar trebui să ne gândim de două ori înainte să ardem smetii campaniilor pe care companiile le fac în Social Media, cu sau fără activare pe bloguri. Nu pentru că, dacă îi criticăm, ne-am lins pe bot de buget data viitoare, ci pentru că, dacă îi criticăm, s-ar putea să ridice podurile la fortăreaţa aia de care ziceam mai sus.

Companiile învaţă Social Media, şi la fel şi noi.  Zgomotul de pe FB sau Twitter poate fi amuzant, la fel şi nenumăratele poze #yola şi #yocu, dar, din când în când, mie chiar îmi place să aflu ce mai fac brandurile mele preferate. Aşa că,  în loc să le criticăm tentativele de apropiere, nu mai bine încurajăm această apropiere şi, fireşte, când e cazul, le atragem atenţia asupra a ceea ce nu fac bine?

Nu de alta, dar presupun că fiecare dintre noi ar prefera nişte explicaţii în locul smetiei, nu?

PS Dragi branduri, azi v-am luat apărarea, fiindcă am pus accent pe faptul că faceţi lucruri în Social Media, şi nu neapărat pe ce şi cum faceţi asta. Totuşi, e bine să ştiţi că nimănui nu-i place să primească invitaţii fără rost sau, şi mai rău, fără respectarea regulilor gramaticale! Nu ne subestimaţi inteligenţa şi, pe alocuri, nici bunul simţ! :)


April 27

Women on Web, 2012

Women on Web, încă o ediţie, a treia, se întâmplă acum la Howard Johnson. O sală plină de doamne, cu vreo două trei excepţii (maxim trei!) – nişte domni care sunt interesaţi de ceea ce au de spus femeile din online. Smart choice, aş zice, atâta timp cât sunt multe femei în online, iar blogosfera feminină, deşi poate mai puţin vizibilă, nu e deloc de neglijat în spaţiul comunicării virtuale. Şi nu numai!

Moderatoarea acestei prime sesiuni este Sana Nicolau, da, chiar ea, Cireaşa, care are umor şi un top pe care i l-am admirat mult! Primul vorbitor al conferinţei este Tudor Chirilă de la Vama, care povesteşte despre începuturile lui în blogging, menţionând această povestire.

nu cred că femeia online e diferită de cea care e offline. … femeile au acum acces la aceleaşi profesii la care au acces şi bărbaţii, iar rolul lor este din ce în ce mai important. femeile au câştigat independenţă, carieră, carieră, carieră, însă nişte raporturi înte femei şi bărbaţi s-au pierdut. toată independenţa femeii, însă, vine la pachet cu responsabilităţi, se naşte o nouă eră, una în care femeia va conduce din ce în ce mai mult.

Lui Tudor îi sună telefonul. Emilia Popescu răspunde la telefon, în râstele audienţi. Era Gelu Ionescu, clăparul de la Vama :)

soluţia este să ştii să tragi o linie între viaţa personală şi cea profesională. într-o lume în care succesul se măsoară financiar, exclusiv în bani, e important să fii pe internet, dacă trăieşti din asta, dar trebuie să poţi să-ţi spui STOP, măcar pentru două ore!

Vorbind despre femeia de azi, alături de independentă ca atribut Tudor foloseşte mult şi singură. Oare pre(a)ocupate de succesul în carieră, în toate cele multe activităţi în care ne-am băgat, nu cumva uităm, totuşi, ce contează?!

PS despre blog, printre altele, Tudor spune că are un text care l-a inspirat să scrie un cântec de pe următorul album Vama, 2012.

Următoarea vorbitoare e Emilia Popescu, o actriţă mi-nu-na-tă, vă recomand să mergeţi s-o vedeţi jucând, şi ambasadoare Activia de trei ani.  Actriţa vorbeşte despre moderaţie şi echilibru în tot ceea ce face şi ne îndeamnă să abordăm aceeaşi conduită.

Emilia ne spune că nu utilizează foarte mult internetul şi deloc reţelele sociale, şi că cea mai recentă performanţă în acest domeniu e să rezerve bilete de avion online, aşa că ne propune să pună ea întrebări, una dintre ele fiind dacă timpul petrecut online nu ne alienează cumva. Îi răspund câteva dintre cele prezente în sală, fireşte, cu NU!

Îmi e teamă de feedback-ul negativ, de ce să nu recunosc, fiindcă mi se pare că snt mulţi care nu ştiu cine şi cum sunt eu, de fapt, care nu mă văd la teatru, de exemplu, dar care nu se jenează să intre cu bocancii în spaţiul meu.

Cristina Bazavan şi Sorana Savu o încurajează pe actriţă să-şi facă măcar pagină de Facebook, pentru a putea da, astfel, o şansă celor care o admiră, aceea de a-i putea transmite gânduri bune – mi se pare corect şi sper că au convins-o! :)

Următoare vorbitoare este Amalia Enache de la ProTV, care o să vorbească despre Hope and Homes for Children – HHC: Imaginaţi-vă cum ar fi să nu poţi alege cu ce te îmbraci, unde mergi sau ce vrei să mănânci, sunt doar câteva dintre problemele pe care le au copiii abandonaţi în România.

(nu m-am gândit niciodată la copiii abandonaţi din perspectiva asta, e extrem de trist)

Amalia vorbeşte despre activitatea HHC şi despre un copil de opt ani care nu a văzut niciodată iarba, până la opt ani, sau despre tineri, majori, care nu au nici o singură fotografie cu ei înşişi, dar şi despre speranţa pe care această organizaţie o poate oferi prin proiectele lor: au ajutat, până acum, peste 12.000 de copii.

Tot de la Amalia am aflat acum că statul cheltuie aproximativ 1700-1800 de lei pe lună pentru un copil din Casele de copii, un părinte aproximativ generos, dacă ne gândim, cel puţin pe hârtie. Dar de banii ăştia nu le oferă nimeni dragoste şi atenţie, fiindcă sunt prea mulţi în centre şi prea puţini asistenţi.

Aşa arăta dormitorul unei case de copii din Gârdeni, Maamureş, instituţie pe care HHC a făcut eforturi şi a reuşit să o închidă, plasând copiii în case de tip familial:

Urmează acum Cristi Lupşa de la DOR, care ne povesteşte despre femeile pe care le-a cunoscut online. Prima dintre ele este Laura, cu care a început să corespondeze acum 14 ani, pe email, apoi Sabina: musulmană, indiană, punkeriţă, regizor de teatru, anarhistă. Şi surdă.

Cristi Lupşa: responsabilitatea ta ca povestitor e şi să bagi degetele în ochii cititorilor, să le atragi atenţia, să îi expui şi unor situaţii care nu sunt confortabile.

(aflu că a picat Guvernul. Hai, frate, chia nu pot să fiu şi eu atentă un pic la altceva, că pică Guvernul?!)

Cristi continuă povestea femeilor pe care le-a cunoscut online cu Ioana Cârlig (pe care o şi cunosc) şi ne spune câteva vorbe despre proiectul ei, ăsta, un fotodocumentar realizat într-o puşcărie de femei. Are nevoie de ceva bani ca să meargă mai departe, aşa că… Treceţi pe-acolo şi vedeţi ce şi cum. Ioana are nevoie de 10 filme late (250 lei) , 16 cadre film instant (160 lei ), benzină (70 lei). În fiecare săptămâna.

Melania, Mădălina, Bogdana, altă Mădălina… Cristi are o colecţie tare faină de doamne cunoscute online. Şi, cu ocazia asta, am aflat de un site cel puţin interesant: Cine ce a promis. Se referă la primarii din România, da, şi cred că e un instrument foarte util pentru orice alegător responsabil.

Concluzia lui Cristi Lupşa pentru WoW:

Fain!

După pauza de cafea, gustări şi desert, reîncepe WOW, partea a doua, cu Georgiana Gheorghe, Communication Manager la Danone România, care o să vobească despe implicarea brandului Activia în online. Să ciulim urechile, zic, astea-s obiceiuri sănătoase, şi fix despre campania asta vorbeşte acum Georgiana.

Se povesteşte ce a făcut fiecare dintre noi în aceste şase luni de campanie, cu exemple concrete… ocazie cu care îmi dau seama că am făcut o mulţime de chestii faine în aceste şase luni!

Şi…. pot să vă spun o informaţie oferită acum în premieră de Georgiana, şi anume că #obiceiurisanatoase devine platforma de comunicare online a Danone, deci nu doar a Activia. Şi, da, am decis să merg în continuare cu acest brand, o să vedeţi destul de curând despre ce e vorba :)

Urmează acum Cristina Bazavan, despre Cum să trăieşti fericit în online – 10 reguli de best practice.

Premise: Fericirea o constatăm la trecut, mai întâi o trăim, apoi o analizăm, şi Banii aduc fericirea (sau cel puţin confortul), dar pe termen lung bunul simţ te ajută mai mult să te simţi confortabil cu tine.

(apropo, propriile-mi lecţii de fericire (învăţate, nu predate) sunt printre rânduri, pe aici)

Regulile Cristinei:

1. să ai un set de reguli (scrise) la care să te întorci din când în când

2. să renunţi la ego

(acum observ că unul dintre puţinii bărbaţi din sală  speaker, Andrei Barbu. Dar, suficient despre curaj!)

3. să nu crezi că “ţi se cuvine”

4. Să nu te crezi Dumnezeu

Sunt mulţi în mass-media din România care se cred mici Dumnezei şi pierd astfel multe lucruri frumoase în viaţă.

5. să-ţi păstrezi curiozitatea proaspătă

6. să fii onest, dar elegant în critică

E mult mai greu să dai o lecţie frumoasă, într-o formă elegantă, decât să critici brutal.

7. să nu trăieşti ca o căpusă

Sunt oameni care comentează pe blogurile mari doar ca să poată pune acolo un link.

8. să nu invidiezi/bârfeşti

9. să nu te preocupe să fii ceva ci să faci ceva

10. să-ţi aduci aminte mereu că războaiele cele mai mari sunt în mintea ta, nu în afara ei.

După aplauzele pentru Cristina urmează Bogdana Butnar: “eu sunt Bogdana, lucrez la Google, sunt o mini instituţie, am 3000 de prieteni şi 6000 de followers pe twitter, şi-mi e urât pe Internet”.

În încercarea de a fi conectată cu cât mai multă lume am ajuns să pierd conexiunea cu oamenii care contează, spune Bogdana. Daaaar (twistul) internetul e cu oameni, şi odată ce oamenii care fac conţinutul sunt ok, şi acest conţinut e ok.

Intervenţia Bogdanei a dus la câteva discuţii despre falsitatea… sau, hai să-i zicem, exagerarea în ceea ce priveşte informaţiile pe care le împărtăţim despre noi pe reţelele sociale. Astfel, Bogdana spune că facem (postăm) lucruri care ne fac să părem mai grozavi decât suntem, iar unele dintre doamnele din public nu sunt de acord cu asta.

Anca Nistor, Touched Romania, ne-a vorbit despre bijuterii – găsiţi aici detalii – şi despre organizaţia pe care o reprezintă, iar acum la microfon e Iulian Văcărean care o să vorbească despre proiectul “Femei pe Mătăsari“.

Roxana Farca de la Lumea Mare povesteşte acum despre ceea ce e esenţial şi important pentru ea: să ne păstrăm acel timp al nostru pentru noi. Şi, desigur, despre proiectul lor (al ei şi al lui Alex) de travel.

Roxana a anunţat în premieră lansarea unui nou proiect, Slow Ride, pentru “cei care vor să meargă cu motorul dar nu vor neapărat să moară din cauza asta”. Succes, Roxana!

Am plecat înainte de ultimul vorbitor şi înainte să am vreme să-l felicit pe Cristi Manafu şi pe cei de la Evensys pentru eveniment. Încă un eveniment reuşit, adică! O fac acum: felicitări!


Category: Dileme | LEAVE A COMMENT
March 30

Probleme cu capul?

Nu sunt genul care mută pe alt canal când intervine calupul de publicitate, exceptând reclamele la Catena şi Colon Help, care mă scot, inevitabil, din sărite!, ba chiar mă uit atent la unele dintre ele, să văd cum sunt făcute, să văd ce beneficii prezintă… în fine, deprinderi de comunicator!

Adăugând peste asta faptul că-s femeie, fireşte, reclamele la produse (mai ales noi) cosmetice mă interesează cu atât mai mult şi, în special, cele destinate îngrijirii şi colorării părului. Aşadar, măşti, şampoane, balsamuri şi vopsele? Trimiteţi informaţia către mine, vă rog!

… dar poate nu chiar pe toată?! Uite care e treaba! Culoarea părului meu roşcat provine dintr-un tub, că aia e, mă trag din neam de oameni şateni, ce să fac?! În consecinţă, ar trebui să folosesc produse pentru păr vopsit, nu? Să-i protejeze pigmentul şi alea alea! Boooon! Dar, dincolo de asta, părul meu are tendinţe de uscare la vârfuri, mai ales că, pe fuga fiind cam de fiecare dată, îl chinui neostenit cu uscătorul, aşa că trebuie să folosesc (şi) produse hidrantate şi/sau produse care sunt destinate refacerii structurii firului de păr!

Dacă mai punem la socoteală faptul că e ondulat de la mama tata lui (al meu, de fapt!) şi că de cele mai multe ori îmi place să-l port netezit, mai adăugăm în ecuaţie şi produse pentru păr ondulat/netezire, la care, musai, se adaugă cele pentru volum! Că neted, ok, dar cu volum ne place, place, place! Şi mai e şi-o gamă pentru străluciri “ca de diamant”, vorba reclamei, şi cred, adică sigur şi asta mi-ar plăcea foarte tare!

Fără deosebire, în toate reclamele la produse pentru îngrijirea părului, îndiferent de “problema” pe care se presupune că o adresează produsul, pletele protagonistelor se unduiesc seducător, strălucitor, perfect colorat, îngrijit şi hidratat fir cu fir, “pentru că merită”.

Pusă faţă în faţă cu toate aceste posibilităţi, practic nelimitate, îmi pare că dacă aş fi măcar puţin obsedată de starea propriei podoabe capilare, ar trebui să-mi petrec cea mai mare parte din timp spălându-mi părul, apoi îngrijindu-l frumos cu măşti şi alte soluţii care rămân în el după spălare (leave-in-uri), spumă şi fixativ, ca să reziste coafura! Păi nu?! Păi nu, că doar nu-s nebună!

Şi totuşi, eu cu ce ar trebui să mă spăl pe cap?! De protecţie a culorii, volum, pentru păr ondulat, nehidratat, pentru netezire, strălucire… Aoleu! Aoleeeeeeu!

Şi, că tot veni vorba, de ce naiba domnii nu observă când ne tundem, coafăm, schimbăm culoarea părului?! Eu sunt norocoasă la capitolul ăsta, poate şi pentru că schimbările mele sunt, de obicei, radicale, dar e o practică generală! Ea zâmbeşte dulce gen “iubi, nu observi nimic schimbat la mine?”, el pricepe zâmbetul însă mintea lui nu procesează: “Doamne, iar zâmbetul ăla! Oare ce şi-a făcut?”, după care îndrpzneşte, timid: ăăăă, ţi-ai făcut ceva la păr?!

Şi după care ea stă îmbufnată tot restul serii fiindcă, vezi bine, el nu observase şuviţele cu un sfert de ton mai închise decât erau ieri! Nu-ţi pasă deloc de mine!


March 7

Dacă ne pierdem încrederea e rău!

Am mai zis aici, şi chiar cred asta: consumul exagerat de media autohtonă nu doar că te spală pe creier, dar te poate duce la stări ce variază de la depresie – “Floare albastră, totul este trist pe lume” şi  insecuritate “Energia se va scumpi. Preţul gazelor creşte, facturile la întreţinere ating cote alarmante”, până la  furie – “Şoferul care a accidentat pe cineva pe trecerea de pietoni primeşte şase luni cu suspendare” sau “Parlamentarii îşi iau încă o zi liberă” şi aşa mai departe.

Bombardaţi de atâtea năpaste ŞOC, SENZAŢIONAL, VEZI AICI!, pare că apocalipsa nu vine, apocalipsa e, o trăim! Nu e greu de înţeles de ce atâţia oameni devin adevărate bombe cu ceas atâta timp cât asta e realitatea pe care parcă se încăpăţânează să ne-o livreze media, pe lângă faptul că, oricum, nu ne putem cumpăra toţi pantofii frumoşi din lume!

Ieri cineva se întreba pe facebook, retoric, fireşte, cum de ai săi părinţi au omis să-i spună că nu trebuie să aibă încredere în nimeni, niciodată. I-am răspuns că eu nu cred că se poate trăi aşa, mereu uitându-te după umăr, mereu aşteptându-te la ce e mai rău! OK, nu trăiesc pe nici un norişor pufos “croit” din vată de zahăr, departe de mine confortul ăsta. Şi pe mine mă dezamăgesc oamenii, din când în când, la fel ca pe oricare, însă pot să văd şi partea bună! Oamenii ăia care-ţi fac surprize frumoase când te aştepţi mai puţin, oamenii ăia care răspund la telefon la miez de noapte, fix când se întâmplă să ai tu nevoie de ajutorul lor. Că uneori se întâmplă!

Pe oamenii ăştia de ce nu-i mai punem la socoteală?


March 6

Fabrica Danone e în Narnia, se ştie!

Acu’ vreo zece zile 30 de oameni, dar nu chiar, că e vorba de bloggeri, am mers să vizităm fabrica Danone. Am scris deja un text despre asta, însă acum, că s-a scurs ceva timp, vraja pe care ne-au făcut-o acolo îşi pierde efectele, aşa că pot să vă spun cum a fost cu adevărat.

Întâi de toate, nu ne-am deplasat cu un autocar ci cu o locomotivă care a poluat foarte tare oraşul. Ceaţa aia de acum câteva zile, o mai ţineţi minte? Era de la locomotiva Danone! Apropo, tot ei sunt de vină şi pentru gropile din oraş. Nu ştiu cum, dar sigur ei sunt, nu credeţi?

Ce magie, ce vrăjitorie au făcut, nu am de unde să ştiu, dar cerul era senin şi se reflecta frumos în clădirea de sticlă unde compania îşi are sediul şi birourile. Ba era chiar soare, ca s-o zic p-a dreaptă! Fireşte, ceea ce nouă ni s-au părut tablouri cu copii erau, vezi bine, nişte poze cu diavoli tasmanieni care rânjeau. Dar na, noi, toţi 30, eram spălaţi pe creier chiar în acele momente, aşa că noi am văzut lumină, curăţenie şi zâmbete. A, şi pentru că veni vorba, fata de la recepţie mânca seminţe şi se uita la un meci de fotbal!

Georgiana, Bogdan şi toţi ceilalţi pe care i-am întâlnit acolo s-au concentrat tare mult pe parcursul întregii vizite în aşa fel încât nouă doar să ni se pară că gemul de fructe, fix ăla care se pune în iaurt, are gust bun, de fructe. De fapt, probabil am mâncat nişte lipici Pelicanol amestecat cu cerneală!

Iar în fabrică… De fapt, care fabrică? Câmp viran, nu e nici o fabrică, puteţi să mergeţi să vă convingeţi că nu e acolo clădirea! Nici rezervoarele imense în care şade laptele, nici maşinile care aduc lapte. De fapt, care lapte, nu?, că există atât de mulţi deştepţi pe internet care ştiu ei mai bine că nu există lapte în Danone decât pe etichete, că ditai firma internaţională, cu aproape 350 de milioane de consumatori la nivel mondial, s-a strecurat abil, din 1919 încoace, prin legislaţia a aproape 50 de ţări din lumea asta mare! Probabil au avut noroc, nu?

În fine. La fabrică se schimbă foaia, ne dau şoşoni, halate, căşti şi ochelari de protecţie, şi noi, neştiutorii, ni le punem, fără să ne dăm seama că ăsta e modul în care urmează să vedem, ştiţi voi, o fabrică de lactate şi nu ceea ce era, de fapt, acolo!

În primul rând, toate recipientele uriaşe pentru lapte, pasteurizare, separare şi toate ţevile sunt din carton vopsit cu argintiu, nu din metal. Fireşte, aşadar, că prin ele nu trece nici un lichid, altfel s-ar face terci. Logic, nu? Toţi oamenii aia pe care i-am văzut făcându-se că muncesc în fabrică erau actori de mâna a şaptea angajaţi cu ziua, ca să ni se pară nouă treaba treabă! Sunt aproape sigură că pe unul din domnii din camera de control l-am văzut într-un film semnat Sergiu Nicolaescu, era pe un cal şi încasa o smetie de la Mihai Viteazu!

Pentru că, na, chiar şi figuranţii, sau mai ales figuranţii!, sunt scumpi, nişte scumpi!, nu erau prea mulţi. Ceilalţi erau, după cum urmează: nişte marmote care lipeau etichete, o pereche de pinguini responsabili cu depozitele frigorifice, care zburau din raft în raft cu agerimea cu care prind peşte în ocean, două pisici responsabile cu CTC-ul, nişte urşi koala care dansau graţios în jurul dulceţurilor, şi, în fine, un vultur care supraveghea tot şi despre care am aflat că se numeşte MIG Brother! Nu sunt foarte sigură, dar cred că erau şi cei doi krilli din Happy Feet 2, lupul din Scufiţa Roşie şi alte personaje care există doar în binecuvântata imaginaţie a scriitorilor de basme!

De fapt, abia la SMS Bucureşti, când ne-a arătat Georgiana filmul mi-am dat seama că se turna un film, vedeţi bine, am avut dreptate cu asta, că nimic din ceea ce se vede mai jos nu e, nu are cum, vorba aia!, să fie adevărat! Apropo de asta, când nu vă uitaţi la ele, iaurturilor Activia le cresc nişte dinţi mici şi ascuţiţi, Actimelurile dansează cadril, cât despre smântână, ce pot să spun?! Ciorba pe care am dres-o cu smântâna Danone săptămâna trecută m-a ajutat să lipesc toate cărţile din casă între ele şi apoi, pe toate, de tavan, atâta aracet conţine!!!

In vizita la fabrica Danone from razvanbb on Vimeo.

Mă simt datoare să spun că acest text a fost sponsorizat de Institutul pentru Încurajarea Libertăţii de Exprimare din Coreea de Nord în colaborare cu un grup de veveriţe vesele din Narnia. Charlie şi Fabrica de Ciocolată sunt, de asemenea, responsabili şi, la fel, Fraţii Grimm.

NB Ca să nu existe discuţii, ce-aţi citit mai sus e un pamflet. Adevărul despre ce am văzut la Danone e în articolul ăsta.


February 29

Poftiţi la mărţişoare! Anul ăsta se poartă pisicile!

Azi a fost o zi specială, zi bonus, vorba Raluxei, aşa că am profitat de ea şi m-am recompensat cu câteva obiceiuri sănătoase după o perioadă foarte încărcată. M-am trezit târziu, le-am lăsat destul răgaz cerealelor să se înmoaie bine în Cremosso, m-am alintat cu o super mască pentru păr, apoi am luat prânzul cu o doamnă faină într-un loc cu multe fructe de mare (yummy!) şi pe urmă am hoinărit “de voie” prin curtea Muzeului Ţăranului Român ca să văd colecţia de mărţişoare 2012.

Se poartă pisicile, fără nici un dubiu vă spun că asta e moda! Mie îmi plac mărţişoarele simple, ca pe vremea copilăriei, iar de purtat nu-l port, oricum, decât pe cel de la tata, însă mi-e clar că anul acesta pisicile sunt mărţişoare, iar mărţişoarele sunt pisici! Se mai poartă şi diverse forme florale din pâslă, macrameuri, tricotajele, dar… pisici! De altfel, până şi doamna cu care am luat prânzul purta, deja!, tot un mărţişor cu coadă şi mustăţi.

Poftim de le vedeţi!

Dacă nu şi-ar lăsa blana pe hainele-mi, probabil că aş putea să-l port şi eu pe domnul Sony dimpreună cu un şnur alb roşu… Deşi cred că şnurul ăla n-ar avea viaţă prea lungă!

În afară de mâţe, am mai văzut mărţişoare realizate prin metoda quilling, foarte muncite: am aflat că producţia la răţuşte e de 3-4 pe oră:

Mie mi-au plăcut astea, în dulcele stil clasic, un fir roşu şi unul alb:

Am mai văzut unele cu vedete, la o adică, dacă-ţi plac tare, tare, ai putea prea bine să le porţi şi la piept… Sau nu? Cred că nu! :)

Mai originale – sau cel puţin eu le văd prima dată, au fost mărţişoarele Eugenii şi Like:

Tot din seria haioase erau şi cele pe care le puteai personaliza:

Fireşte, nu lipsea taraba cu turtă dulce şi nici florile uscate:

Pisici, flori, fete, filme sau băieţi, până la urmă nu contează! Important e că mâine vine vine primăăăăvaraaa!, că e martie, că începe luna cadourilor pentru Ruxandra (1, 8, 9 şi, mai ales, 12, mulţumesc anticipat!) şi că asta cu Mărţişorul e tradiţia mea populară preferată!

Totuşi, după aşa o revărsare de modele, m-am gândit ce fel de mărţişor ar fi eu dacă aş fi un mărţişor şi, ştiţi ceva? Cred că tot o pisică aş fi! O pisică albastră :))


February 27

Oscar 2012 – Ceremonia de decernare a premiilor

Gata, au venit Angelina şi Brad, s-a terminat cu covorul roşu, începe ceremonia de decernare a premiilor Oscar, ediţia cu numărul 84, a cărei gazdă este Billy Crystal!

Evenimentul începe cu o serie de parodii după cele mai importante filme realizate anul trecut, parodii în care Billy Crystal apare în tot soiul de momente cruciale şi amestecă Tin Tin cu Puss in the Booth şi Mission Impossible. Funny! Probabil că filmul o să fie mâine pe Youtube, aşa că o să-l vedeţi şi voi! Shhhht! Gata, începe!

“That was extremely loud and incredibly close. Extremely loud and incredibly close: That’s how my relatives are watching the show.” – prima poantă.

E a noua oară când prezint Oscarurile, aşa că în noapea asta să-mi spuneţi War Horse. Suntem parte dintr-o industrie minunată, una care distrează oamenii. Filmele au fost mereu aici pentru noi, pentru a plânge, a râde, a trimite mesaje. Aşa că în seara asta distraţi-vă… şi începe să cânte… Ei bine, nu chiar! Ba da! :) Candidatele la Cel mai bun film au parte de o prezentare la grămadă, foarte funny, îmi pare rău, e de văzut, nu pot să relatez! “That’s nine, that’s nine! Nine is the new five!”

Tom Hanks pe scenă. Arată bine. Mai bine decât anul trecut. Prezintă premiul pentru

CINEMATOGRAPHY
“The Artist” Guillaume Schiffman
“The Girl with the Dragon Tattoo” Jeff Cronenweth
“Hugo” Robert Richardson – WINNER! (al treilea Oscar)
“The Tree of Life” Emmanuel Lubezki
“War Horse” Janusz Kaminski

şi pentru

ART DIRECTION
“The Artist”
“Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2″
“Hugo” – WINNER
“Midnight in Paris”
“War Horse”

Dante Ferretti şi Francesca Lo Schiavo îi mulţumesc lui Scorsese.

Billy Crystal revine şi spune că acum putem să ne uităm la filme pe orice device, chiar şi pe telefon, şi că vrea marele ecran înapoi Adică, adaugă, iPad-ul! :)

Pe ecran se derulează câteva scene celebre din filme la fel de celebre. Le pofteşte apoi pe scenă pe Cameron Diaz şi Jennifer Lopez. Ambele poartă aproximativ aceeaşi culoare. Nominalizări pentru cele mai bune costume şi, nu-mi dau seama prea bine, dar aşa pare, cumva, un mic accident vestimentar pentru JLo.

COSTUME DESIGN
“Anonymous” Lisy Christl
“The Artist” Mark Bridges – WINNER. Primul Oscar.
“Hugo” Sandy Powell
“Jane Eyre” Michael O’Connor
“W.E.” Arianne Phillips

Mark mulţumeşte listei obişnuite, producător, Academie, actori… nimic memorabil!

Cele două artiste continuă cu prezentarea premiului pentru machiaj şi par să se distreze teribil.

MAKEUP
“Albert Nobbs”
“Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2″
“The Iron Lady” – WINNER. Prima nominalizare, primul premiu.

Mark Coulier şi J. Roy Helland îi mulţumesc lui Meryl Streep şi familiei.

“Prima mea experienţă la cinema”,urmărim declaraţii despre asta de la Ben Stiller, Morgan Freeman, Adam Sandler, Reese Witherspoon, Brad Pitt, Steve Carell, Hilary Swank, Tom Cruise, Helen Mirren, Barbara Streisand.

Sandra Bullock prezintă Cel mai bun film străin, zice că vorbeşte în chineză, dar o face… în germană! E haioasă.

BEST FOREIGN FILM
A Separation (Iran) – WINNER! (Era favorit)
Footnote (Israel)
In Darkness (Poland)
Monsieur Lazhar (Canada)
Bullhead (Belgium)

“I proudly offer this award to the people of my country, a people who respect all cultures and civilizations and despise hostility and resentment”

Christian Bale prezintă Cea mai bună actriţă în rol secundar! Go, Octavia Spencer!

BEST SUPPORTING ACTRESS
Berenice Bejo, “The Artist”
Jessica Chastain, “The Help”
Melissa McCarthy, “Bridesmaids”
Octavia Spencer, “The Help” – WINNER!
Janet McTeer, “Albert Nobbs”

Toată sala o aplaudă în picioare, Octavia plânge! Mulţumeşte Academiei, pentru că a pus-o în aceeaşi cameră cu cei mai tari tipi din lume, familiei, “I’m freakin’ out!”. Cât mă bucur pentru ea!

Intră în scenă Tina Fey şi Bradley Cooper, prezintă premiul pentru

FILM EDITING
“The Artist”
“The Descendants”
“The Girl with the Dragon Tattoo” – WINNER!
“Hugo”
“Moneyball”

E al doilea Oscar consecutiv pentru această echipă, după ce anul trecut au câştigat cu The Social Network.

SOUND EDITING
“Drive” Lon Bender and Victor Ray Ennis
“The Girl with the Dragon Tattoo” Ren Klyce
“Hugo” Philip Stockton and Eugene Gearty – WINNER!
“Transformers: Dark of the Moon” Ethan Van der Ryn and Erik Aadahl
“War Horse” Richard Hymns and Gary Rydstrom

SOUND MIXING
“The Girl with the Dragon Tattoo”
“Hugo” – WINNER!
“Moneyball”
“Transformers: Dark of the Moon”
“War Horse”

Miss Piggy şi Kermit au momentul lor pe scena Oscarurilor prezintă momentul Cirque du Soleil, o nebunie cu acrobaţii, dans, ţinută, echilibru în bunul stil al canadienilor, parte din Iris. Impresionant.

Gwyneth Paltrow şi Robert Downey jr. intră acum pe scenă. Apropo, ea rămâne alegerea mea pentru Best Dressed. Prezintă Cel mai bun documentar. Hai Pina!

DOCUMENTARY (FEATURE)
“Hell and Back Again”
“If a Tree Falls: A Story of the Earth Liberation Front”
“Paradise Lost 3: Purgatory”
“Pina”
“Undefeated” – Winner!

Acum pe scenă Chris Rock, prezintă filmul pentru Cea mai bună animaţie, spune că e mişto să faci animaţie şi că e cel mai uşor job din lume: intri într-o cabină şi faci ca personajul, şi apoi primeşti un milion de dolari! Iată nominalizările şi câştigătorul.

BEST ANIMATED FEATURE
A Cat in Paris
Kung Fu Panda 2
Puss in Boots
Rango – WINNER!
Chico & Rita

Era favorit. Eu n-am avut răbdare să-l văd. Poate ar fi trebuit? :)

Emma Stone şi Ben Stiller prezintă premiul pentru

VISUAL EFFECTS
“Harry Potter and the Deathly Hallows Part 2″
“Hugo” – WINNER!
“Real Steel”
“Rise of the Planet of the Apes”
“Transformers: Dark of the Moon”

Melissa Leo prezintă premiul pentru

BEST SUPPORTING ACTOR
Kenneth Branagh, “My Week With Marilyn”
Nick Nolte, “Warrior”
Christopher Plummer, “Beginners” – WINNER!
Jonah Hill, “Moneyball”
Max von Sydow, “Extremely Loud & Incredibly Close”

La 82 de ani, Christopher Plummer devine cel mai în vârstă actor care câştigă un Oscar. Primul. “eşti cu doi ani mai bătrân ca mine, dragă, unde ai fost până acum?!”, spune actorul privind statuia, şi adaugă: Atunci când m-am născut, repetam deja discursul pentru Oscar. Noroc că de-atunci l-am uitat, însă nu şi cui trebuie să mulţumesc. Le mulţumeşte celorlalţi nominalizaţi pentru companie, partenerilor din film, cu care, spune că ar împărţi premiul dacă ar avea o urmă de decenţă, dar nu are!, soţiei, care cică merită Nobelul pentru pace pentru că l-a salvat în fiecare zi din viaţa lui.

Cel mai bun discurs de până acum!

Penelope Cruz şi Owen Wilson prezintă premiul pentru

MUSIC (ORIGINAL SCORE)
“The Adventures of Tintin” John Williams
“The Artist” Ludovic Bource – WINNER!
“Hugo” Howard Shore
“Tinker Tailor Soldier Spy” Alberto Iglesias
“War Horse” John Williams

Hai şi cu premiile pentru cel mai bun cântec, doar două nominalzări anul ăsta. Will Ferrell şi Zach Galifianakis cam penibili. Mă rog, de ce m-ar mira asta?! :)

MUSIC (ORIGINAL SONG)
“Man or Muppet” from “The Muppets” Music and Lyric by Bret McKenzie – WINNER!
“Real in Rio” from “Rio” Music by Sergio Mendes and Carlinhos Brown Lyric by Siedah Garrett

“Am crescut în Noua Zeelandă şi mă uitam la The Muppets la TV Habar n-aveam că voi ajunge să lucrez cu ele. Am fost înmărmurit când l-am întâlnit pe Kermit, dar după ce ajungi să-l cunoşti îţi dai seama că e un broscoi cam ca oricare altul”. După care continuă cu mulţumirile clasice.

Billy Crystal o prezintă pe Angelina, “adevărata fată cu un dragon tatuat”. Angelina stă cam şui şi cam forţat ca să i se vadă un picior (în consecinţă, 3,399 de twitts pe minut!) şi prezintă premiul pentru

BEST ADAPTED SCREENPLAY
Nat Faxon, Alexander Payne and Jim Rash, “The Descendants” – WINNER!
Aaron Sorkin and Steven Zaillian, “Moneyball”
John Logan, “Hugo”
George Clooney and Grant Heslov, “The Ides of March”
Bridget O’Connor and Peter Straughan, “Tinker Tailor Soldier Spy”

Alexander Payne vorbeşte şi dedică premiul mamei sale pentru că l-a lăsat să chiulească de la şcoală ca să meargă la film. Drăguţ!

BEST ORIGINAL SCREENPLAY
Woody Allen, “Midnight in Paris” – WINNER!
Asghar Farhadi, “A Separation”
Michael Hazanavicius, “The Artist”
Kristen Wiig and Annie Mumulo, “Bridesmaids”
J.C. Chandor, “Margin Call”

Woody Allen nu e în sală.

Avem parte şi de un moment dedicat românilor Petru Pop şi Radu Corlan, doi dintre inventatorii camerelor digitale ultrarapide, care primesc un Oscar pentru tehnologie. Vedem şi un moment scurt de la premierea lor, pe ecran. Cool!

Mi s-a cam făcut somn dar nu mai e aşa de mult. Hai, copii, să terminăm şi noi noaptea asta lungă!

Fetele din Bridemaids prezintă, toate şase, premiile pentru “shorts”. Cu glumele de rigoare, fireşte.

SHORT FILM (LIVE ACTION)
“Pentecost” Peter McDonald and Eimear O’Kane
“Raju” Max Zähle and Stefan Gieren
“The Shore” Terry George and Oorlagh George – Winner!
“Time Freak” Andrew Bowler and Gigi Causey
“Tuba Atlantic” Hallvar Witzø

DOCUMENTARY (SHORT SUBJECT)
“The Barber of Birmingham: Foot Soldier of the Civil Rights Movement”
“God Is the Bigger Elvis”
“Incident in New Baghdad”
“Saving Face” – WINNER!
“The Tsunami and the Cherry Blossom”

SHORT FILM (ANIMATED)
“Dimanche/Sunday” Patrick Doyon
“The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore” William Joyce and Brandon Oldenburg – WINNER!
“La Luna” Enrico Casarosa
“A Morning Stroll” Grant Orchard and Sue Goffe
“Wild Life” Amanda Forbis and Wendy Tilby

Michael Douglas prezintă premiul pentru

BEST DIRECTOR
Michel Hazanavicius, “The Artist” – WINNER!
Alexander Payne, “The Descendants”
Martin Scorsese, “Hugo”
Woody Allen, “Midnight in Paris”
Terrence Malick, “The Tree of Life”

Nice, Michel îi mulţumeşte şi lui Uggie, căţelul: Nu ştiu dacă pricepe ce spun, nu ştiu dacă e atât de bun, dar eu îi mulţumesc! În rest, mulţumirile clasice, pentru echipă şamd

Meryl Streep anunţă Premiile Speciale:

Jean Hersholt Humanitarian Award: Oprah Winfrey.
Honorary Award: James Earl Jones.
Honorary Award: Dick Smith.
Gordon E. Sawyer Award: Douglas Trumbull.
Award of Merit: ARRI cameras.

Memorial. Corul cântă pentru cei care au plecat să facă filme în altă lume. Poate una mai bună… Şi nu sunt chiar puţini. Peter Falk, Liz Taylor şi Whitney Houston sunt printre cei amintiţi. Şi Steve Jobs. Emoţionant. Se cântă Wonderful World.

Între timp, cineva a făcut contul de twitter @angiesrightleg, iar #jolieleg se umple de mesaje. Au şi de ce să fie ironici, postura AJ chiar a fost cam forţată:

Ia, gata cu zâmbetele, c-a venit tanti Portman să dea Oscarul pentru Cel mai bun actor.

LEAD ACTOR
Demián Bichir, “A Better Life”
George Clooney, “The Descendants”
Jean Dujardin, “The Artist” – WINNER!
Gary Oldman, “Tinker Tailor Soldier Spy ”
Brad Pitt, “Moneyball”

Thank you! I love your country! Mulţumeşte Academiei şi scoate un discurs pregătit de dinainte. Dacă George Valentin ar putea vorbi ar spune: Genial, merci beaucoup, formidable! Simpatic :)

Colin Firth prezintă premiile pentru Cea mai bună actriţă!


LEAD ACTRESS
Glenn Close, “Albert Nobbs”
Viola Davis, “The Help”
Rooney Mara, “The Girl with the Dragon Tattoo ”
Meryl Streep, “The Iron Lady” – WINNER!
Michelle Williams, “My Week With Marilyn”

Sala în picioare! A 17-a nominalizare (deţine recordul, al treilea premiu). Când mi-a spus numele, am avut senyaţia că jumătate din America zice “Ah, nu, nu ea. Iar?!”. Îi mulţumeşte partenerului de viaţă, apoi celuilalt partener, Roy Helland, care s-a ocupat de părul şi machiajul ei de 37 de ani încoace. Şi prietenilor, bla bla.

Tom Cruise prezintă premiul pentru Cel mai bun film.

BEST PICTURE
“War Horse”
“The Artist” – WINNER!
“Moneyball”
“The Descendants”
“The Tree of Life”
“Midnight in Paris”
“The Help”
“Hugo”
“Extremely Loud & Incredibly Close”

Fain moment cu mulţumiri, şi căţelul Uggie s-a urcat şi el pe scenă! Şi poartă papion!

Acestea fiind zise şi scrise, revin imegiat cu lista completă a câştigătorilor şi mă duc să dorm!


February 9

Cirque du Soleil în România. Ziua 4: Saltimbanco show!

Lume multă la Romexpo, părinţi şi copii nerăbdători să-i vadă pe cei mai buni dintre cei mai buni în lumea circului performând pentru prima dată în România. Înainte ca toată lumea să se fi aşezat, că, deh, românii n-au învăţat treaba asta cu respectul pentru artişti, spectacolul a început!

O mulţime de personaje vesele, zgomotoase şi colorate erup parcă, în faţa publicului, cu tumbe, sărituri şi strigăte. Merg printre primele rânduri, salută publicul, mai ales copiii, interacţionează cu ei, le strâng mâinile, îi prind ghiduş de nas, fac puppy eyes, totul pentru a te introduce în atmosferă, totul pentru a-ţi construi starea şi emoţia pentru a asista la cel mai longeviv (şi clasic!) spectacol Cirque du Soleil. Începe Saltimbanco!

Saltimbanco e povestea oraşului cucerit de acrobaţi şi personaje pitoreşti, e povestea evoluţiei viermilor (les vers) multicolori şi a celor cu măşti, birocraţii care încurcă lumea, către îngerii de mai târziu, acrobaţii bungee. În deschidere, ni se spune, într-o română despre care ştiu că a fost învăţată ieri, cine sunt sponsorii spectacolului (Orange) şi turneului (Infiniti), suntem rugaţi să nu facem fotografii, deloc, nici cu blitz şi nici fără, şi să ne bucurăm de universul Cirque du Soleil! Şi gata! Acum chiar începe!

Îl cunoaştem pe Baron, ghidul acestui univers colorat al cărui stăpân se crede dar asupra căruia nu are, de fapt, nici o autoritate, poate şi pentru că vorbeşte într-o limbă inventată (special pentru show, o combinaţie între arabă, suedeză şi germană), apoi pe plângăciosul Ringmaster, cu costumul lui galben şi capa albastră, care ţine, de asemenea, să atragă tot timpul atenţia asupra lui, şi pe Visătorul cu coadă albastră care adoră să doarmă şi care n-are, săracul, nici un pic de răgaz pentru pasiunea lui!

Încep numerele de acrobaţie! Adagio, o demonstraţie de echilibru şi graţie

apoi cei care se caţără pe prăjinile chinezeşti sfidând gravitaţia, susţinându-şi întregul corp în balans perfect la o înălţime de câţiva metri cu uşurinţa cu care cineva ar ţine în mână un stilou

Un moment de respiro, apoi intră în scenă Eddie, bufonul, unul care arată altfel decât v-aţi putea imagina, nici măcar nu are nasul roşu, dar a cărui imaginaţie este nelimitată. Un mim excepţional, Eddie interacţionează cu publicul în ambele sale momente, câte unul în fiecare parte a spectacolului, şi noi râdem toţi, adulţi sau copii!

Vedem jonglerii care ne amintesc cu cât de multe lucruri trebuie să ne descurcăm, în acelaşi timp, în jungla oraşului, urmăriţi şi încurcaţi de viermii cu măşti. Domnul pe care-l vedeţi mai jos a jonglat cu opt bile săltăreţe, în variate ritmuri, ba chiar a şi dansat niţel în acelaşi timp. Totul cu super viteză şi fără să-i scape nici o bilă, nici o secundă!

N-a lipsit, desigur, numărul Russian Swing, cu toate salturile ameţitoare pe care le văzusem şi la repetiţii, şi nici boleadorii – ai, ai, ai! – care au făcut dintr-un vechi instrument de vânătoare, un accesoriu de bază pentru un show incendiar, aveţi mai jos un video scurt din care vă puteţi face o idee cât de cât:

Boleadorii au închis prima parte, iar în cea de a doua am fost uluiţi de cele două gemene de la Duo Trapez şi de careul de la Bungee. De asemenea, Eddie, bufonul, a revenit, spre încântarea noastră, şi, de data asta, a nimerit un foarte talentat tânăr din public, iar împreună au făcut super show!

E greu de povestit cum e Saltimbanco şi, de fapt, cred că nici nu se poate! Fiecare are propriile amintiri din copilărie, unele la care circul, şi cu atât mai mult cel mai bun circ din lume, face apel. E suficient să spun că în două ore mi-au redefinit întrucâtva noţiunea de performanţă în arta spectacolului şi că emoţiile sunt atât de frumoase încât cel mai bine e să le trăieşti tu însuţi fiindcă orice-aş scrie eu nu se compară cu experienţa live!

La final, Cristina şi cu mine am mai stat de vorbă cu Andreea Andreescu, PR-ul Events, până s-a scurs toată lumea din Romexpo, vedete şi oameni obişnuiţi. Scena nu e goală, cum v-aţi putea aştepta, pentru că un acrobat… repetă! E un număr pe care nu l-am văzut în spectacol, nici nu cred că e din Saltimbanco, dar e ora 11 trecute, iar acrobatul se leagănă încoace şi încolo, rotindu-se pe coarda lui.

Şi apoi am început să sunăm după taxiuri, fără succes, însă. Două fete, care ne-au auzit chinuindu-ne să găsim o maşină cu care să plecăm de acolo, ne-au invitat să împărţim taxiul cu ele, lucru pe care l-am şi acceptat. Fireşte, în maşină am discutat despre spectacol, cum altfel?! Le-am lăsat lângă casa lor, apoi ne-am dus şi noi acasă.

Nici n-am deschis bine laptopul şi am primit un mesaj pe FB: “fain ce-ai scris pe blog de ei… ştiam că te cunosc de undeva!”. Era una dintre fetele din taxi iar pentru mine a fost încheierea perfectă a unei zile cu adevărat magică!

PS dacă sunteţi printre norocoşii care au văzut sau urmează să vadă spectacolul, pagina sa de pe facebook e aici şi vă garantez că mesajele voastre de mulţumire şi apreciere ajung la artişti, aşa că lăsaţi-le un gând bun. Eu zic că merită, la fel cum merită şi organizatorii (pagina lor e aici) să le spunem Mulţumesc pentru că i-au adus în România!

Credit foto: Mihai Cismas pentru Events


February 8

Cirque du Soleil în România. Backstage, ziua 3: în spatele cortinei

Astăzi a fost ziua în care cei de la Cirque du Soleil au dezvăluit câteva, doar câteva!, dintre secretele lor unora dintre jurnaliştii români, fericiţilor care au avut acces în backstage: puţini şi aleşi pe sprânceană. Am putut asista la repetiţiile de la Chinese Poles şi Russian Swing, două dintre cele mai spectaculoase numere din spectacolul Saltimbanco. Pe lângă asta, aşa cum vă spuneam, fiecare jurnalist a avut posibilitatea de a sta de vorbă cu câte un artist, creator sau membru al staff-ulu, în aşa fel încâtsă poată trata subiectul dintr-un unghi diferit.

Eu am ales, fireşte, să stau de vorbă cu Amelie, PR-ul, dar o să puteţi citi interviul într-una din zilele următoare, cel  mai probabil vineri.

***

Arena de la Romexpo e ordonată de rânduri şi rânduri de scaune, aşa cum nu am mai văzut-o niciodată. Între rânduri, nişte domni s-au apucat să aşeze covorul roşu pentru invitaţi şi glumesc, uitându-se la acrobaţii de pe scenă: “Ia uiteeee! Uite cum se-ndoaie! Ăştia n-au oase!“, zice unul, iar altul îi răspunde “pfff, io făceam de-astea la grădiniţă!”, dar nu râde şi-mi dau seama că e felul lui de a rezona cu ceea ce vede pe scenă.

Profesionişti până la cel mai mic detaliu

Pe scenă se repetă Chinese Poles, unul dintre momentele din Saltimbanco, al cărui decor este compus din câţiva stâlpi. Artiştii sunt îmbrăcaţi în costume şi nu execută întreaga rutină, ci doar momentele mai dificile. De asemenea, se asigură că toate măsurile de siguranţă sunt la locul lor, corzile întinse exact atât cât trebuie, contragreutăţile fixate perfect. Unul dintre ei se caţără, agil ca o maimuţă, până în vârful unui stâlp, cam la vreo  4 metri înălţime. Cu o mişcare suprinzătoare, se azvârle de-acolo, se roteşte în aer şi apoi “aterizează”, tot pe stâlp, prins doar cu picioarele. Fără să vreau, îmi scapă un “aaaah”, iar apoi îl recunosc, este unul dintre cei mai veseli dansatori din hora de aseară.

Rând pe rând, repetă toţi mişcări, salturi, gesturi. Sunt concentraţi, dar se simte familiaritatea dintre ei. Dincolo de măsurile de siguranţă, ei ştiu că trebuie să se bazeze unii pe alţii, că depind unii de alţii. Sunt profesionişti desăvârşiţi iar corpurile lor sunt perfect lucrate, doar muşchi. De altfel, fiecare are programul său personalizat de training şi, dacă se impune, o anumită dietă. Şi psiholog, fiindcă viaţa departe de casă nu e aşa frumoasă şi, în ciuda relaţiilor dintre ei şi a faptului că munca lor e să distreze publicul, ei sunt… la serviciu 24 de ore din 24, iar ritmul ăsta te poate epuiza psihic. Se laudă şi se încurajează unii pe alţii şi mai e un detaliu, de data asta referitor la costume, care îmi place foarte mult: chiar şi curelele cu care îşi fixează măsurile de siguranţă sunt colorate, potrivite cu restul costumului.

Următorii care repetă sunt cei de la Russian Swing. Pe scenă apare un leagăn care e asigurat ferm înainte ca acrobaţii să-l folosească. Apare şi o saltea, pentru aterizări. Balans, balans, leagănul prinde viteză şi se aude “Hop!”, după care acrobatul sare, face câteva tumbe în aer şi aterizează pe saltea cu un bubuit sec. Şi iar! Şi iar! Şi de fiecare dată se aude acest “Hop!” prin care îşi anunţă colegii să fie atenţi, că acum face saltul. De încântare uit să fac poze!

Oricum nu ar ieşi cine ştie ce, că nu avem voie să folosim blitz-urile pentru a nu-i deranja pe artişti.

Dincolo de cortină, o lume perfect pusă la punct!

Eu am cerut interviu cu Amelie, PR-ul, şi stau de vorbă cu ea preţ de vreo zece minute, după care se scuză: a venit momentul să trecem dincolo de cortină, în culise, iar Amelie este ghidul nostru. Imediat ce intrăm în spaţiul ferit de privirile spectatorilor, primul lucru pe care îl vedem sunt măştile, apoi colecţia de pălării. Absolut toate pălăriile din spectacol sunt înşirate cuminţi acolo, iar în dreptul fiecăreia stă o etichetă cu numele artistului care urmează s-o poarte.

Ca ultim detaliu de adăugat la costume înainte de intrarea în scenă sunt măştile. Astfel, actorii se îmbracă, se machiază şi, apoi, exact înainte să intre pe scenă, îşi pun măştile şi pălăriile. Totul e perfect calculat şi nu are sens să se plimbe de colo colo prin culise. Există un traseu!

Aflăm că pentru fiecare obiect de îmbrăcăminte există şi o copie de rezervă, iar pentru încălţăminte chiar mai multe şi, dacă chiar şi al doilea set cedează, în culise există un colţ unde trei fete din echipă cos şi repară tot ce e de reparat. Acolo există bucăţi din toate materialele, nasturi de toate felurile şi aţe de toate culorile!


Mai în spate sunt cutiile (uriaşe!) în care se găsesc fardurile, grupate pe cutii, câte una pentru fiecare artist/rol, cu indicaţii clare pentru ce se găseşte în fiecare cutie şi cu poză: pentru demachiante sunt nişte nori pufoşi, iar pentru farduri sunt nişte peşti viu coloraţi.

Vedem şi costumele care sunt perfect aşezate tot în nişte cutii, uriaşe şi acestea: aş încăpea cu uşurinţă într-una. Capacele cutiilor ascund încălţările potrivite cu costumele, astfel că împachetatul şi despachetatul într-o nouă locaţie se face imediat: pui capacul, scoţi capacul! Puf!

Mai departe, am văzut bucătăria – la propriu, nu la figurat! Cirque du Soleil umbşă cu bucătăria după ei – şi zona de training şi sport. Fiecare dintre artişti are un program fizic propriu, special creat pentru el de fizioterapuţii trupei dar, zâmbeşte Amelie, sunt zile în care se mai permite chiului.

Zâmbesc şi eu, dar nu pot să nu mă întreb ce antrenament mai bun i-ar trebui, de exemplu, domnului care se cătăra mai devreme, folosindu-şi doar picioarele, pe unul dintre stâlpii chinezeşti…

Revenim în arenă, urmărim încă o repetiţie, apoi Amelie ne spune categorică, dar cu zâmbetul pe buze, că începe repetiţia cu sunet, şi că Thank you very much for being here. We’re sorry, but you have to leave now.

Aşa am şi făcut, doar numai pentru a reveni, peste o oră, la spectacol! Începe Saltimbanco!

PS O altă poveste din culise citiţi la Cristina Bazavan.


February 7

Cirque du Soleil în România. Backstage, ziua 2: La circ!

Azi am avut o zi din alea în care fiecare lucru din agendă se precipită, se încalecă cu celelalte şi, fireşte, mai apare încă ceva care trebuie făcut… azi! Într-un final dramatic, însă, am ajuns în vastele apartamente şi m-am cazat pe canapea lângă o cană uriaşă cu ceai…

Ce naiba scriu eu aici, când, de fapt, articolul ăsta trebuie să înceapă aşa:

I-am cunoscut pe cei de la Cirque du Soleil! Şi am fost cu ei la circ! La circul nostru românesc, Globus, la un spectacol, Destinul Dacilor, care a fost senzaţional! (acum deja aş putea să apăs Publish, dar ştiu că vreţi detalii, aşa că citiţi, totuşi, şi restul articolului!)

În cinstea prezenţei Cirque du Soleil în România, Brânduşa Novac, directoarea Circului Globus, a pus la cale o reprezentaţie specială a spectacolului Destinul Dacilor, un spectacol de gală dacă vreţi, fiindcă pe lângă gradenele pline cu copii şi presă, pe lângă artiştii de la Cirque du Soleil, au mai asistat şi primarul Bucureştilor, Sorin Oprescu, dar şi ambasadorul Canadei la Bucureşti, Sorina Burlacu, Director General Events, Chris May, Company Manager Saltimbanco (aka şeful turneului mondial al spectacolului) şi multe alte personalităţi din lumea artistică românească. De gală, cum ziceam!

Sorin Oprescu şi Brânduşa Novac

Spectacolul celor de la Globus este incredibil de mişto, de la regie, subiect, acrobaţii, dresură, lumini, muzică… serios, nu mă aşteptam să fie atât de bun! Oaspeţii canadieni au urmărit cu atenţie fiecare număr, au aplaudat şi au scandat, au tropăit din picioare mai ceva ca nişte copii! Spectacolul e interactiv pe alocuri, publicul trebuie să decidă, de exemplu, dacă fiicele Daciei să fie sau nu eliberate de romani şi, fireşte că s-a strigat DAAAA! Ei, au strigat şi cei de la Cirque du Soleil, chiar dacă nu priepeau ei foarte clar cu ce sunt de acord.

În pauză, unii dintre ei m-au rugat să le explic vreo câteva detalii din spectacol şi erau teribil de interesaţi de partea cu dresura de animale: abia aşteptau să vadă leii. De asemenea, m-au rugat să-i învăţ cum se spune  Mulţumesc. Înainte ca cele 15 minute să se fi scurs, erau toţi la locurile lor, în sală, cuminţi şi discuplinaţi. Spectatorii români au mai întârziat… fashionably late :(

“Sunt fericit pe scenă”

L-am întrebat pe RJ, unul dintre artiştii din Saltimbanco şi unul dintre puţinii americani din Cirque du Soleil dacă nu e obositor, totuşi, să joace de nouă ori în patru zile. “Nu, eu sunt fericit pe scenă. Nu simt oboseala, doar o stare de bucurie după ce-mi scot costumul, mă demachiez, fac un duş şi, abia apoi, respir uşurat că totul a ieşit bine din nou”. Tot RJ a fost unul dintre cei care şi-au dorit mult să cunoască distribuţia spectacolului de la Globus  – li s-a împlinit dorinţa după lăsarea cortinei. Funny thing, după doar o zi petrecută la noi în ţară mi-a zis că înţelege că, de fapt, România este ţara tuturor posibilităţilor. Am râs amândoi. Eu cam mânzeşte! :D

La final, când romanii şi dacii fac pace (da, fac pace!) şi dansează toţi o maaare horă, cei de la Cirque du Soleil s-au urcat şi ei pe scenă şi au dansat alături de artiştii români. Fără inhibiţii, fără reţineri, pur şi simplu artişti care performau împreună. Mi s-a părut un moment foarte fain, cu atât mai mult cu cât părerea unanimă a celor pe care i-am întrebat cum li s-a părut spectacolul a fost: Sunt la fel de buni ca şi noi!

De altfel, cei de la Cirque du Soleil au fost primii care, la aplauze, s-au ridicat în picioare! Chapeau bas!

 

După spectacol am stat un pic mai mult de vorbă cu un alt membru al distribuţiei Saltimbanco, cel care joacă rolul Baronului. El mi-a povestit că sunt în turneu până în decembrie şi că vin dintr-o Sofie literalmente îngheţată. M-a întrebat cum e perceput Cirque du Soleil în România şi i-am spus că publicul român abia aşteaptă să-i întâlnească şi că nu e de mirare că joacă nouă spectacole cu casa închisă. I-am povestit un pic de Sibiu, de FITS şi de Malabar, pe care i-am văzut acolo şi de care eram sigură că ştie (ştia!) şi că românii, în general, sunt apropiaţi de arta spectacolului şi îi vor primi cu căldură, în ciuda vremii de afară.

Apoi am vorbit un pic despre viaţa lor, mereu pe drumuri, şi mi-a spus că pentru cei din Cirque este ori viaţa ori cariera, dar că alegerea e firească dacă iubeşti ceea ce faci, iar ei sunt, cu toţii, pasionaţi de munca lor. Cumva, unii dintre ei au reuşit, probabil, să îmbine viaţa (de familie) cu cariera (în circ), pentru că în grupul celor de la Cirque du Soleil erau şi doi copii, o fetiţă de vreo 10 ani şi un băiat de vreo cinci.

Nu, n-am întrebat, nu chiar toate întrebările trebuie adresate… La Cirque e bine să existe şi un pic de mister.

Mîine merg în backstage tour şi am interviu cu… eh, o sa citiţi voi cu cine! Nu uitaţi, până la ora 13 puteţi să-mi spuneţi ce vreţi să ştiţi despre Cirqu du Soleil şi Saltimbanco iar eu promit să încerc să aduc răspunsuri!

De final, o informaţie mega importantă: s-au mai pus în vânzare câteva locuri, aşa numitele locuri tehnice care fuseseră reţinute, în caz că e nevoie de mai mult spaţiu pentru spectacol. Sunt locuri foarte bune, dar grăbiţi-vă, că nu sunt multe!!!