Vin la FITS pentru al șaselea an consecutiv – deja! – și chiar dacă în cei mai mulți dintre ei am văzut festivalul mai degrabă în fotografiile oficiale pe care le selectam pentru presă și boggeri (fiindcă alegeam personalizat pentru fiecare), atmosfera de la Festival e ceva aproape palpabil. E în mirosul de tei de pe pietonală, zâmbetele copiilor care privesc spectacolele de stradă, oamenii cu badge care se salută între ei fără să se cunoască neapărat, discuțiile pe care le aud chiar și fără să vreau, pe terasă, la Conti, efervescența din teatru, aplauze și Aplauze (revista festivalului) și întrebarea care se adresează aici aproape ca un salut: Ce-ai văzut (până acum)?, și care dă, într-un fel, măsură setei de a vedea cât mai multe, de a experimenta cât mai multe.
Ieri am hoinărit iar pe străzi, fiindcă toată aglomerația din centru mă încarcă cu energie bună, am întânit prieteni, am asistat la un spectacol de stradă și încă două, pe seară, în Piața Mare: Pe întuneric, de la KTO Theatre din Polonia, și concertul Pasărea Rock. Asta ca să nu mai spun de spectacolul ploii furtunoase care s-a pornit cam pe când Simona Halep câștiga setul al doilea din finala de la Roland Garros!
Pasărea Rock a fost, după cum mă așteptam, o bucurie a revederii și reauzirii, un show cu piese bine alese și o formulă care sper că se va păstra măcar cât alte păsări, mai mici sau mai mari. Spectacolul vine și la Timișoara, weekendul viitor, și vă recomand călduros să-l vedeți, tot așa cum vă recomand să urmăriți FITS pe site, FB, Twitter, Instagram și YouTube, și pe #FITS2014, unde postez și eu gânduri și imagini.
Producția polonezilor pornește de la romanul lui Saramago (același după care s-a făcut Alb orbitor, cu Julianne Moore și Mark Ruffalo) și este absolut impresionant la nivel vizual, minunat realizat, cu muzica electronică ce ia locul viorii pe măsură ce populația începe să orbească și coregrafia devine tot mai haotică. Probabil ar fi fost mai greu de urmărit sau asamblat într-un tot unitar dacă nu aș fi știut povestea, însă construcția rămâne cel puțin curajoasă, cu riscuri asumate, și – din punctul meu de vedere – un pariu câștigat.
Credit foto: Sebastian Marcovici | FITS 2014
Spectacolul s-a terminat cu o ploaie de confetti, iar publicul s-a mutat spre scena mare, unde începea concertul celor de la Pasărea Rock. În spațiul Orbirii, însă, vreo două duzini de copii s-au îngrămădit să se joace cu fragmentele colorate și sclipitoare, iar mie ăsta mi s-a părut cel mai frumos final al spectacolului și poveștii, cel cu adevărat perfect. O explozie de culoare și bucurie a viitoarei generații pe care cred că însuși Saramago ar fi aplaudat-o dacă pe mine m-a făcut să lăcrimez și să zâmbesc în neștire!
Vă reamintesc că poveștile sibiene de printre rânduri vă sunt aduse împreună cu UniCredit Țiriac Bank, partener principal al Festivalului! Acum mă grăbesc să ies în Sibiul însorit, dar ne recitim mai pe seară, la Jurnal de festival :)