Am tot citit că la Cluj s-a format un grup destul de numeros de persoane care circulă pe gratis cu mijloacele de transport în comun. Nu pentru că ar merita sau ar avea dreptul la gratuitate, ca pensionarii, ci pentru că nu vor să plătească. Înțeleg că există un grup de FB dedicat în care se anunță pe ce linii sunt controlorii ba chiar și o aplicație făcută în același scop.
Mie mi se pare o mizerie toată povestea asta și am și spus asta pe FB. În replică, mi s-a explicat că e foarte bine că nu se plătește, pentru că transportul în comun e pe bani publici, deci din buzunarul fiecăruia, deci de ce să mai plătim încă o dată. Și oricum condițiile sunt proaste! Și oricum se fură în România!