July 1

Cristi Hordilă, TIFF: drumul de la voluntar la director de festival

Cristi Hordilă e Director al TIFF-ului şi mai are vreo câteva îndeletniciri manageriale pe lângă asta: se ocupă de APFR, e membru în European Film Promotion, dar nici astea nu-i sunt de ajuns, după cum o să citiţi. L-am alergat câteva zile în timpul TIFF ca să-l prind la un interviu, şi am făcut asta pentru că mi se pare inspiraţionala povestea lui (acum, că am folosit cuvântul ăsta, o să spună că-l iau peste picior, dar nu e deloc aşa, pe cuvânt!) şi felul în care a ajuns să ocupe funcţiile astea la nici 27 de ani.

O parte însemnată a acestui interviu a apărut deja în revista BIZ, iar Cristi vorbeşte acolo despre bani, sponsorizări şi provocări pentru TIFF şi pentru industria cinematografică în general. Dar eu am vrut povestea din spatele poveştii. Şi, pentru că în următoarele zile o să fiu la Strasbourg cu net franţuzesc şi scump, vă las în compania lui Hordilă (aşa îi spune toată lumea) cu o poveste în care cineva vorbeşte chiar mai mult decât mine. Şi are ce povesti!

Aşadar, fără alte introduceri, Cristian Hordilă, într-un interviu oferit de un partener pentru excelenţă, Mercedes-Benz!

Foto: Nicu Cherciu
Foto: Nicu Cherciu

– Te duceai la film când erai mic? Eu am aflat că-ţi doreai să intri în trupele de comando!
– În oraşul copilăriei mele, Severin, exista o singură sală de cinema, se numea Porţile de Fier, celălalt se transformase în club, clubul Flame, că cinematograful se numea Flacăra.
Vin dintr-o familie modestă, nu prea mergeam la film, mai mult mă uitam pe TVR la Telecinematecă. Chiar eram în Piaţă (n.a. Piaţa Unirii din Cluj) zilele trecute şi am auzit soundtrack-ul ăla, îl mai ţii minte? Am avut, aşa, un flashback! Primul film la care am fost a fost în clasa a cincea la Tarzan, ăla, trăsnitul junglei. Dar nu m-a marcat. După aia am mai ajuns la film abia în clasa a noua, la Fast and Furious, la o întâlnire c-o tipă pe care, atras de film, am cam ignorat-o.

Totuşi, primele mele amintiri cu filmul sunt legate de Telecinematecă. Acolo am văzut Turnurile din Navarone şi de Casablanca, pe care le tot revăd şi, cu toate că le ştiu pe de rost, retrăiesc emoţiile de fiecare dată. Din păcate, nici atunci şi nici acum nu există cultură cinematografică în şcoli.

Sigur că ţin minte genericul de la Telecinematecă, voila, pentru nostalgici:

Pasiunea pentru matematică şi un dascăl cu har

Ai mei şi-au dorit pentru mine să învăţ cât mai multe şi mai mult decât ei. Dar cinematografia nu era prioritară. Eu am fost pasionat de matematică, aşa am ajuns să fac mate-info la liceu si 12-13 de ore de matematică săptămânal, fiindcă diriginta noastră tot asta preda. Mi-a plăcut şi în continuare îmi place matematica, chiar dacă după liceu am avut un moment de revoltă gândindu-mă că am învăţat atâta matematică şi la ce bun?! Acum înţeleg foarte bine că toată matematica aia mă ajută la raţionamente, gândire, modul în care iau decizii. Am fost olimpic la matematică, şi azi îmi place să mă joc cu cifre, bugete, excel-uri. Dar de formaţia umanistă s-a ocupat profesoara de engleză, doamna Wisket.

Noi eram permanent în competiţie cu cei de la clasa bilingvă de mate-info iar profesoara asta ne provoca şi pe noi. Eram şi la o vârstă teribilistă şi ea a estimat cumva că am un aluat bun, mereu îmi arunca „pastile” şi mă ambiţiona să citesc ce n-aş fi citit altfel. De exemplu, zicea ceva de Orwell şi că eu sigur n-am citit aşa ceva. Şi mă duceam acasă şi citeam şi aşteptam să mă întrebe, că eram pregătit. Şi dacă nu mă întreba, ziceam eu! Dar ea tot mă lua peste picior, că ce, am citit o carte şi ce mare lucru. Şi aşa mă provoca mereu! Datorită ei am ajuns să citesc Asimov, Orwell, Garcia Marquez, multe, în fine, ca s-o impresionez. Şi niciodată n-a zis nimic, doar acum două zile, mi-a scris pe facebook că e mândră de mine. Aşa e şi la Tudor (n.a. Tudor Giurgiu, Preşedintele TIFF), el nu zice „Mamăăă, ce chestie tare ai făcut!”, zice doar Bravo sau Felicitări, dar la chestii mari. În rest, replica e „Lăsaţi, că au făcut alţii chestii mai bune”.

Datorită acestei profesoare mi s-a deschis foarte tare apetitul pentru cultură, am ajuns să citesc despre pictură, cubism, de exemplu, o mulţime de lucruri care, până la urmă au ajuns să mă formeze. Adică eu sunt un tip creativ, cred, dar n-am ajuns niciodată să muncesc prea mult cu latura asta a mea, creativitatea mea e needucată, e spontană.

De la Bucureşti la Cluj

Ca să înţelegi, eu trebuia să dau la Poliţie, la Bucureşti, dar eu cochetam mai mult cu geometria şi desenul tehnic şi aproape eram convins să dau la Inginerie civilă şi arhitectură urmanistică în engleză, la Ion Mincu. Am şi dat, de fapt, am intrat la buget. Dar cum eu sunt, uneori, neaşteptat de impulsiv, am auzit că există Transilvania Business School la Cluj (azi, parte din UBB). Şi l-am convins pe tata să mergem să dau examen şi acolo, unde am intrat, tot la buget, pe acelaşi loc: 30! Tata era vesel, credeam că merg la Bucureşti, eu am vrut la Cluj, a ieşit scandal, că inginerul arhitect era meserie serioasă, carte de muncă, alea-alea, dar până la urmă au zic că mă lasă să vin la Cluj, cu condiţia să-mi păstrez bursa. Şi fix asta n-am făcut după primul an, că primele luni au fost foarte grele, nu cunoşteam pe nimeni, iar viaţa de cămin e… cum să spun? Plină!

– Şi TIFF? Cum ai început?
– În anul ăla, primul la Cluj, a venit la mine un tip, coleg de cămin, care mi-a zis că e coordonator de voluntari la festivalul de film, că e super mişto acolo, o să intru într-un departament, o să cunosc oameni şi o să fie foarte tare. Era 2006. Am acceptat, după vreo două zile, şi am picat la depozit. Teoretic, acolo ajuţi gesionarul, faci hârţogărie, inventar, dar, practic, muţi, cari, aranjezi, rearanjezi, vin oamenii, cer lucruri, vin fete, le ajuţi să care. Mai desărcam şi tiruri, noaptea, pe asta mai primeam şi noi bani de ţigări sau de-o şaorma, ceva, acolo. Dar, dincolo de asta, eram o gaşcă. Eram patru băieţi, descărcam, mai băgam o glumă… Dar m-am îndrăgostit de TIFF din prima zi. Noi ar fi trebuit să stăm şase ore, cam ăsta era programul, dar eu nu plecam acasă. Terminam tura şi, nu pot să-ţi explic de ce, dar nu plecam acasă, mă băgam pe lângă unii sau alţii să ajut. Chestii mici, mai o listă, număram senvişuri, făceam comisioane, făceam orice. Şi făcând orice, probabil că m-am evidenţiat, am şi cunoscut oameni din festival…

În 2006, invitat special TIFF a fost Vanessa Redgrave
În 2006, invitat special TIFF a fost Vanessa Redgrave

De exemplu, îmi aduc aminte că am fost trimis odata cu nu ştiu ce hârtie la Republica (n.a. actualul cinema Florin Piersic), la Dana Boghean, cea care, şi acum, petrece cel puţin trei luni pe an cu orarul tuturor curselor aeriene. Ea m-a trimis atunci să-i iau nu mai ştiu ce, ţigări, sau aşa ceva, iar mie mi se părea foarte tare să am un task direct de la un membru al staff-ului. După aia m-a rugat altcineva din birou să fac ceva, şi tot aşa, ajungeai să-i ajuţi pe toţi. Ei lucrează atât de mult şi sunt atât de prinşi cu ce fac încât uneori uită să mănânce, sau nu au vreme să se ridice de la birou ca să facă nişte copii xerox sau mai ştiu eu ce, chiar dacă au nevoie. Şi când simt că pot avea încredere în cineva, că o să facă ce i se cere, orice i se cere, atunci e bine şi pentru ei. În anul următor am fost asistent coordonator de voluntari…

– Tu ţi-ai ales asta?
– Nu, dar sunt în festival câţiva oameni care sunt atenţi la oameni pe care pot bune baza de la o ediţie la alta, iar oamenii ăştia şi-au zis „Îl păstrăm pe Hordilă”. Iar eu am fost aşa am fost de mândru şi de încântat şi preocupat de cum să-mi organizez mai bine treaba încât îmi mai rămânea vreme să ajut şi alte departamente. Deja primisem badge de Crew, dar tot mă uitam cu mare admiraţie la cel de Staff! Maco (n.m. Anca Macoviciuc) avea nevoie de cineva organizat, şi cum eu eram prieten la cataramană cu Excelul, am făcut nişte chestii care au ajutat-o, aşa că m-a cerut la ea în departament, la Acreditări. Şi atunci am primit mult-visatul badge de Staff… dar numai pentru vreo patru ore, până s-au refăcut listele şi regulamentul cu cine ce badge are şi am primit din nou badge de Crew. Staff înseamnă om cu buget pe mână, decision maker, iar Crew e, totuşi, suport. Dar n-am luat-o personal, mi-am ţinut gura fiindcă am înţeles că toate astea au un sens, fac parte dintr-o gândire mai mare.
Am lucrat doi ani cu Maco, dar eu făceam şi extra, după ce-mi terminam treaba, fugeam să-i ajut pe alţii. Nu ştiu nici eu de ce, că nu era chestie de bani. Pur şi simplu încercam să ajut pe cât puteam eu ca să iasă treaba cât mai bine.

Anca Macoviciuc aka Maco
Anca Macoviciuc aka Maco

TIFF, munca de după job

Între timp avansasem cu jobul meu, eram responsabil cu nişte contracte la Polus, mall-ul care urma să se deschidă, dar plăcerea mea vinovată rămânea în continuare TIFF-ul.
Şi într-o seară, cam noapte, de fapt, m-a sunat Oana Giurgiu să-mi propună ca a doua zi să fiu la Deva, că de acolo mă ia o maşină şi mă duce într-un sat unde filmau ei, să fiu parte dintr-un proiect. Că eu tot ziceam c-aş vrea să intru şi în alte proiecte, nu doar la TIFF.
Era 2008, proiectul urma să dureze o lună, dar eu aveam job, că dacă am ales să fac altă facultate decât au vrut părinţii, mi-am asumat şi autofinanţarea! Şi cum să las jobul?! Nu puteam să întreb câţi bani ar fi urmat să primesc, pentru mine asta era o dovadă inconestabilă de încredere de la nişte oameni importanţi, cum să aduc vorba de bani?! Dar n-am putut nici să risc, eu trebuia să plătesc chirie, să am de trăit. Dar înainte de următorul TIFF, Oana şi Tudor m-au chemat la Bucureşti să vorbim, că vor să-mi dea responsabilităţi suplimentare. Am zburat atunci pentru prima dată cu avionul şi mi se părea foarte tare că, uite, mă cheamă să vorbim şi mă duc cu avionul la o discuţie, ce mai, parcă zburam cu un avion particular, aşa m-am simţit! ♦

 



Tags: , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 01/07/2013 by ruxandra in category "evenimente", "Filme", "Interviuri

2 COMMENTS :

  1. Pingback: TIFF 2014 vine cu muzică şi antren! pr intre randuri | printreranduri.eu

  2. Pingback: TIFF e cel mai mișto fel de a-ți petrece adolescența. ELENA COSMĂNESCU | TIFF Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *