September 14

PLAI 2014, Jurnal de festival: Și ce dacă plouă?

Ieri nu ne-a mai iertat ploaia la PLAI, așa că, după prânz, norii au prestat harnic și darnic aproximativ pe tot parcursul zilei, cu mici iertări, dar nu suficiente pentru cer senin. Firește că asta nu avea cum să mă oprească să mă bucur de festival, chiar de când am pătruns pe poarta Muzeului Satului Bănățean și până la finalul serii, din nou două ore mici din noapte.

M-am plimbat pe la corturile partnerilor culturali, în căutare de inspirație și lucruri faine. De la tablourile realizate cu arta quilling de către “rezidenții” de la Penitenciarul Timișoara (unul dintre cei mai vechi parteneri PLAI) până la cățeii și pisicile aduse spre adopție, de la Prin Banat, asociația care-și propune să redescopere locuri frumoase, până la Little People, cei care încearcă să aducă un zâmbet pe chipurile copiilor care au cancer, și de la standul cărora am plecat cu lacrimi în ochi.

little people

În ciuda norilor și stropilor, la PLAI a fost agitație de pe la prânz ieri. Mulți copii, ceea ce mi se pare foarte fain, pentru că dacă sunt expuși de mici la lucruri frumoase, vor crește încercând să le regăsească mereu în preajma lor. Prin urmare, dintr-un scurt dialog pe alee, ieri, am aflat că un băiețel era foarte mândru pentru că făcuse, el cu mâinile lui, o falfulie. Și toată treaba i s-a părut glozavă! Cum să nu zâmbești?

Am zâmbit, de asemenea, când am aflat că vreo câteva pisici de la Pet Hope își găsiseră deja oameni care să le ia acasă și poate că cele rămase, niște pufuri mici negre și gri, vor avea și ele noroc azi, la fel și cățelul Bella, adică ea:

catel
Copiii aflați la PLAI se distrau de mama focului, fie că băteau într-un set de tobe ori se jucau de-a bunele maniere, colorau, decupau, pictau sau luau lecții de circ (sau cum să ne dăm în leagăn dar mai sus, așa, la trapez) și mi-a părut nițel rău că n-am și eu cinci ani.

Mai mult am stat la standul Little People, cei care îi ajută pe copiii bolnavi de cancer să treacă mai ușor peste încercarea asta, lucrând cu ei în spitale. Le știam o parte din isprăvi de anul trecut, când am fost la secția de oncopediatrie a spitalului de copii din Timișoara pentru un interviu cu neobosita dr. Margit Serban (interviul e aici, alături de gândurile altor 15 oameni excepționali). Au mereu nevoie de mai mulți voluntari și mai multă susțienere, pentru că e greu de tot ce fac ei, să zâmbești fără lacrimi unui copil bolnav e nu e simplu oricum, dar să-l convingi ca seringa aia cu ac rău e, de fapt, o albinuță care te ajută să te faci sănătos și voios…. e de-a dreptul complicat.

O altă asociație despre care o să povestesc separat, însă, e Ceva de spus, iar între timp puteți intra la ei pe site să vedeți despre ce e vorba.

Mai pe seară am cântat cu Țapinarii la Scena 2 (dadada, fericirea-i un lucru mărunt), am gustat cele mai bune coaste (de la Taine), m-am bucurat de o cântare ”rece” la chitară cu o gașcă de oameni mișto, pe ploaie, pitiți sub un cort, apoi am fugit în fața scenei la Salao, pentru un recital de flamenco – și chiar dacă la capitolul ăsta prefer dansul acompaniat doar de palmas și niște castaniete, eventual, nu pot să nu admit că Salao a cântat foarte bine.

Revelația serii a fost Tito Paris live care a strâns în fața scenei oameni nepăsători față de cei câțiva stropi de ploaie, care, ca și mine au dansat și au cântat prelungind în public spectacolul din fața scenei. Ca și Cesaria Evora, Tito Paris s-a născut în Capul Verde, iar muzica lui poartă amprenta sodadeului, dar și a ritmurilor pe care dansau odinioară sclavii. Mi-au plăcut la nebunie, și concertul, și muzica, și o să-i caut albumele!

tito paris
În fine, seara s-a terminat cu Zic-Zac, spectacolul foarte foarte bun al Andreei Gavriliu, rezemată de Ștefan Lupu, și cu aportul de excepție al lui Gabriel Costin. Am văzut spectacolul anul trecut la Ideo Ideis, a fost o revelație absolută și o bucurie nesperată (aha!, deci putem și noi teatru-dans din ăsta, ce bine!!!), iar reprezentația de aseară a fost parcă și mai bună. Probabil că un an și ceva de joc și, tot atâtea repetiții își spun cuvântul, spectacolul e încă și mai bun decât îmi aminteam.

De final, vă las cu o galerie foto realizată cu ajutorul unei jucării noi pe care o am la PLAI, un Galaxy K Zoom, care e mai deștept (mult mai, ok!) decât mine la capitolul poze și pe care îmi pare rău că nu am vreme să-l cercetez și muncesc cum trebuie, merită și poate. Am tras automat, ca începătorii! Dar chiar și așa, cred că vă puteți face o idee, și o să revin pe subiect.

______

PLAI Festival mulţumeşte partenerilor şi sponsorilor care, prin implicarea lor, au făcut posibilă editia din acest an. De asemenea, mulţumeşte publicului, un partener permanent, fără de care acest eveniment n-ar exista.

Puteţi citi despre PLAI şi pe blogFacebookTwitter sau Instagram.



Tags: , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 14/09/2014 by ruxandra in category "Cântece şi încântări", "evenimente", "Foto", "Teatru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *