Am urmărit cu admiraţie “The rise of Gimmy Gym“, sala de fitness de care se ocupă Liviu Alexa şi, deşi parcă nu era în programul iniţial primit pe mail de la organizatorii Cluj Brands Tour, m-am bucurat mult când am aflat că mergem şi acolo.

Spaţiul e imens, dar sălile sunt aşa colorate şi prietenoase încât n-ai senzaţia de hală în care te pierzi ci de loc prietenos şi, deşi poate sună nepotrivit cu contextul, intim. Bine, n-a mai fost aşa de intim când am dat noi buzna, dar Liviu ne-a arătat una-alta apoi ne-a “cazat” într-o sală goală pentru a ne povesti mai multe despre Gimmy fără să-i deranjăm pe clienţi.

Şi sunt multe de povestit, căci nimic din ceea ce e de cea mai bună calitate în acest domeniu nu a fost lăsat deoparte, de la echipamente până la accesorii şi haioasele semne de pe uşa toaletelor care indică faptul că acolo ar fi o cabină de telefon. Adică până şi la budă te duci zâmbind. Mă rog, mai puţin #zicu – prietenii ştiu de ce!

Nu ştiu să existe aşa o sală prin Bucureşti, dar la Cluj asta am aflat că se plănuieşte deschiderea unui Gimmy şi în Capitală şi a încă unuia, la Timişoara, ceea ce mă bucură tare, cu atât mai mult cu cât am primit un abonament VIP valabil 10 ani!

Înţeleg că mai e o sală şi în Cipariu, eu am văzut-o doar pe cea de la Polus Center şi mi-a plăcut foarte tare. Şi nu doar locul ci şi entuziasmul şi felul de a gândi business-ul pe care îl au Cristina şi Liviu, respectul şi grija faţă de clienţi (apa plată şi cafeaua sunt la discreţie, gratuite), bunul simţ şi umorul.  Şi se pare că nu sunt singura, pentru că sunt deja 5000 de clujeni care au ales Gimmy. Pe pereţi am văzut descrierea programelor pe care le poţi urma acolo, clasicele fitness şi aerobic, zumba, dar şi alte chestii de care habar n-aveam că se fac, multe dintre ele cu dans inclus, în aşa fel încât, ok, facem mişcare dar ne şi distrăm – am zis că, personal, detest rutina mişcărilor de fitness. Dans, însă, sună muuuult mai atractiv. Desigur, unii nu renunţă la minge, însă! :p

Tot la Gimmy am aflat despre Detoxolit, un complex de detoxifiere ce are la bază o forumă specială de zeolit, un mineral care acţionează ca o sită moleculară în care se prind toate porcăriile pe care le adunăm prin organism. Am primit produsul “în teste” (cura pentru o lună) şi promit să vă ţin la curent. Beneficiile, în orice caz, sunt mai mult decât promiţătoare şi, ca o fumătoare ce mă aflu, orice cură de genul ăsta e mai mult decât indicată şi binevenită. Apropo, doamnelor, ştiaţi că:

Două kilograme, da?!

Acestea fiind zise, vă îndemn la sport şi vă reamintesc că Cluj Brands Tour este un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca. Sponsorii oficiali ai evenimentului sunt: Banca Transilvania, Napolact, Vitacom, Farmec, Jolidon, Ursus şi Trilulilu, iar ca parteneri îi are pe: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom,Ludwig Bavarian Bierhaus,Starbucks şi Webfactor.

Clujul, brandurile şi ziua de ieri m-au ţinut departe de Pina şi am reuşit să văd filmul abia în seara asta, cu o nerăbdare ce nu-mi este caracteristică. Presimţeam, pasămite, emoţii.

Deşi iniţial plănuisem să merg cu o prietenă, până la urma am fost singură şi, cumva, mă bucur că a ieşit aşa. Cu floricelele – plăcerea mea vinovată când merg la film – şi cu apa plată, hai în sală. Am fost un pic dezamăgită că e în germană, aş fi preferat să mă uit şi să ascult, fără să trebuiască să şi citesc, dar e ok, chiar şi aşa, pentru că nu se vorbeşte prea mult. Se dansează dar, de fapt, dansul ăsta e, cum să spun?, cuvântul în sine, ceea ce evocă, e departe de ceea ce a fost pe ecran şi aş da orice să văd live unul din spectacole.

Nu. De fapt, aş da orice să le văd pe toate, inclusiv momentele filmate în altă parte decât într-o sală!

Am în minte cel puţin trei drafturi pentru Pina că mi se înghesuie cuvinte şi senzaţii în minte, exploziv, breathtaking ar putea fi o descriere şi nu ştiu dacă să povestesc ce am simţit eu sau cum e filmul. Că filmul e dans, cum spuneam, dar e mult mai mult de-atât. Deci nu ştiu ce-o să iasă din textul ăsta dar am decis deja că nu modific nimic!

Pina a inventat ceaa ce numim astăzi teatru-dans. Tot ce am văzut la Sibiu (mai puţin spectacolul lui Claire Cunnigham) şi Noche Bach de săptămâna trecută au ceva din geniul şi firescul acestei creatoare de expresie prin mişcare. De altfel, Gigi Căciuleanu spune că e influenţat de Pina (au lucrat împreună) în sensul că încearcă să nu facă ce face ea. Complicat, cred, fiindcă mie ce-am văzut în seara asta mi s-a părut expresia supremă a mişcării, a dansului.

Mişcările de teatru-dans sunt repetitive, dramatice, fracturate şi totuşi au o poezie şi muzică proprie ce trec dincolo de ecran, odată cu fluturarea unei fuste ample de mătase ori prin picăturile de apă. E durere şi e bucurie în dansurile Pinei Bausch, ambele atât de profunde că nu poţi să nu le simţi chiar şi prin intermediul unui ecran (3D ajută din punctul ăsta de vedere, să nu-l vedeţi altfel!), iar filmul e magistral montat, alternând scenele din interior cu cele de exterior şi cu declaraţiile celor din trupa de dans cu care a lucrat coregrafa. Fiecare are ceva de spus, dar simţi că omagiul adus maestrei se face tot prin dans, ca o desăvârşire, ca o prelungire a vorbelor.

În fapt, Pina nu e 3D, e  mai mult: e vânt, că-l simţi, e culoare, e miros, miros de pâmânt şi de frunze de toamnă, e tactil, odată cu picăturile de apă şi şocul unei femei care alunecă din şi în braţele unui bărbat, lemn peste lemn şi piele udă peste piele udă.

La final mi-au dat lacrimile, atât sunt de puternice senzaţiile date de film. Lângă mine, pe scaunul alăturat, cutia cu floricele era aproape neatinsă. Nu ştiu când am pus-o acolo.

Sunt conştientă că unora s-ar putea să nu vă placă pentru că, de fapt, Pina nu e un film. E o poveste, una din care eşti sau nu. Totuşi, în cazul fericit în care sunteţi din povestea asta, fie că ştiţi sau nu, mergeţi să vedeţi Pina.

Eu ştiu sigur că mă duc să-l revăd, o premieră absolută în istoria mea de cinefilă.