Mâine e ziua mea şi, deşi nu ţineam în mod special să marchez momentul în acest an, am făcut, totuşi, rezervări,  într-un loc drăguţ din Bucureşti, pentru cine are chef să treacă şi să-mi ureze una-alta. Am organizat şi nişte surprize pentru cei care vin – mulţumesc mult, MJ!, aşa că ştiam treburile aranjate, parte din prieteni anuntaţi deja, o altă parte urmează!

Ieri aveam în plan să trec pe la prietenii mei, L&A, pe acasă, “vorbim şi noi, una, alta”, şi apoi să merg la Eurovision, răspunzând invitaţiei celor de la TVR, cărora le şi mulţumesc pe această cale. Am ajuns la prietenii mei, mi-a deschis A. şi am început să-i povestesc aventura cu taximetristul, să admir modificările pe care şi le-au făcut în hol… “Unde-i L.?”, întreb de doamna lui. “Cred că-i prin dormitor, pe undeva, vezi şi tu”, zice.

Ca să ajung în dormitor, trebuia să trec prin sufragerie. Dau să intru, dar mă decid să mă dau jos întâi de pe cei 10 cm de tocuri, apoi observ şi noile rafturi din hol, pe locul în care era o măsuţă, aşa că iau mâna de pe clanţă. Sunt foarte mişto, şi remarc lucrul ăsta cu voce tare. Apoi intru în sufragerie:

Suprizăăăăăăă!

Prietenii mei sunt pitiţi în sufragerie, au flori frumoase pentru mine şi un tablou cu marea, şi strigă toţi Surprizăăăăă! Mi-au copt-o, şi au făcut-o atât de bine, încât aproape îmi dau lacrimile! Aproape toată gaşca consacrată e prezentă, nu lipseşte nici Miruna, favorita mea, care mi-a desenat o felicitare cu Mica Sirenă – Miruna are şase ani! Sunt copleşită!

Şi totuşi, pentru că promisesem, nu peste mult timp, am plecat către TVR şi Camera Verde a Eurovisionului! După prima repriză de cântece şi nebunie de culise, şi după ce bateria de la laptopul meu a cedat, m-am gândit un pic mai bine ce contează, de fapt: o poveste pentru blog sau o poveste pentru viaţă?!

Ţin mult la blogul meu şi la toată munca pe care o fac pentru a avea texte şi informaţii interesante printre rânduri şi n-ar fi fost prima dată când lipseam de la o zi de naştere în gaşcă pentru că promisesem deja că particip la cine ştie ce eveniment dar de data asta era altceva. Prietenii mei s-au străduit să-mi facă super supriză şi cadou şi m-am trezit întrebându-mă de ce nu sunt, de fapt, acolo. Aşa că, da, am plecat din Camera Verde şi din live blogging şi m-am dus acolo unde trebuia să fiu, de fapt. Sper ca voi, cetitorii, să mă iertaţi pentru că v-am lăsat cu ochii în soare! :)

Iar vouă, dragii mei prieteni, vă mulţumesc pentru surpriză, pentru gânduri şi pentru că-mi sunteţi în preajmă! Şi… alaiul zilelor de naştere din 2012 abia s-a pornit, da?! :D