Dragă Vlăduţ,

te cunosc şi te îndrăgesc de dinainte de-a veni tu pe lumea asta, de când ţi-am cunoscut şi ţi-am îndrăgit părinţii, într-o seară de ianuarie. În seara aia, tatăl tău, deşi era puţin bolnav, o ţinea strâns de mână pe mama, ca s-o ocrotească , iar în ochii lui era cea mai frumoasă dragoste, una care a ajuns şi la tine.

Te-am văzut în prima ta zi de viaţă – erai mic şi cuminte! – în braţele părinţilor tăi şi mi-am spus atunci că eşti un copil norocos, înconjurat de atât de multă iubire, un copil special, de a cărei venire pe lume s-au bucurat mulţi oameni… Nici n-ai idee cât de mulţi!

La fel cum mulţi sunt şi cei care l-au respectat şi iubit pe tatăl tău – despre el vreau să-ţi scriu acum! A fost cel mai curajos şi mai optimist om pe care l-am cunoscut, şi a trecut peste multe încercări grele!

Ştii ce e foarte tare? Chiar şi când era mai bolnav, iar eu nu prea mai ştiam cu ce cuvinte să-l înveselesc, sfârşea prin a mă înveseli el pe mine, fiindcă tatăl tău avea acest dar de a spune lucruri bune şi înţelepte celor din jur, de a le transmite din curajul lui, din visele lui. Şi avea multe idei bune!

Era foarte mândru de tine, şi te-a iubit nespus. Ştiu bine că fiecare moment pe care l-aţi petrecut împreună a fost extrem de important pentru el şi fără tine poate că nu ar fi avut atâta energie şi atâta sete de viaţă. Îmi povestea ce învăţai să faci, lucruri simple, că ai învăţat să zâmbeşti, să păşeşti, că spui Tata, iar pentru el fiecare din momentele astea era un adevărat eveniment.

Daniel Mădălin Răduţă, tatăl tău, a învăţat mulţi oameni una dintre cele mai importante lecţii: aceea că trebuie să iubeşti viaţa şi că fiecare secundă contează. Ne-a mai învăţat, pe mulţi, ce înseamnă să zâmbeşti din tot sufletul, nu te dai bătut şi cum poţi face ca oameni diferiţi şi mulţi să se unească pentru a-l ajuta pe unul singur. Ne-a învăţat pe mulţi ce înseamnă generozitatea, speranţa şi puterea de a lupta până la capăt, chiar şi atunci când bătălia pare pierdută, iar asta e un lucru important în viaţă, să nu uiţi!

Vlăduţ, pe tata n-ai să-l revezi prea curând lângă tine, iar mami o să-ţi explice mai bine unde a plecat decât pot eu. Dar faptul că nu e acum lângă tine nu schimbă cu nimic faptul că a fost cel mai curajos şi mai brav, priceput să spună vorbe bune şi, mai ales, priceput să iubească viaţa, pe mami şi pe tine.

Când o să mai creşti un pic, îţi promit că o să mergem amândoi pe malul mării ca să înălţăm un felinar special, ca o steluţă, şi după aia o să-ţi povestesc şi alte lucruri frumoase despre tăticul tău şi cum a ajutat el mulţi oameni să fie mai buni.

Cu drag,

Ruxandra