Încerc să nu scriu doar despre FITS zilele astea, dar îmi e destul de greu, pentru că FITS e cam tot ce fac, mereu apare câte ceva, mereu un deadline, ceva care trebuie citit, editat, publicat, trimis, mailuri şi telefoane la care trebuie răspuns şi… ah! inevitabil, lucrurile care NU sunt făcute şi care-ţi stau pe creier!

Dincolo de asta, pe la 4 am plecat de lângă laptop, cam ca în somaţiile poliţiştilor americani în filme, pune laptopul jos şi îndepărtează-te încet de lângă el, fără gesturi bruşte. Aşa şi eu, am ieşit să mănânc o ciorbă (ardelenească, din aia cu tarhon, preferatul meu!) şi-o Marlenkă! Pe drum spre Piaţa Mare, am dat nas în nas cu cei de la International Show Parade care defilau pe Bălcescu în timp ce cântau la trompete şi alte suflători. Lume ca la urs, sau poate chiar mai mult!

Nu sunt vreo sentimentală – adică nu cred că sunt! – dar mi-au dat lacrimile. Nu, nu pentru că show-ul haioşilor italieni era de natură să stiluleze glanda lacrimală ci pentru că era primul eveniment din FITS-ul de anul acesta la care am asistat. E o emoţie şi o aşteptare care se adună, an de an, pentru ediţia următoare, iar ultimele două săptămâni sunt atât de crâncene şi de încărcate că nu apuci să te pregăteşti şi să te bucuri că, în sfârşit, se întâmplă o nouă ediţie. Aşa că, mno, m-am bucurat şi m-am emoţionat!

Tot aşa cum mi s-a întâmplat şi când am dat nas în nas cu Anne care era super emoţionată după Ispita Cioran – mamăăăăă, ce spectacoool!, zicea ea. Aş zice şi eu, chiar aş zice, dar n-am apucat să-l văd. Tot îmi promit o vacanţă culturală la Sibiu, să văd ce n-am văzut de la Radu Stanca! Poate la vară.. mai încolo, ailaltă, următoarele… Ştiţi cum e, şi voi faceţi la fel, nu? (Spuneţi că da, alţfel o să mă simt precum răţuca cea urâtă!)

Bun, bine, deci… trebuie să revin la muncă – blogul este, zilele astea, un plăcut prilej de pauză, timpul meu cu şi pentru mine, furat din Festival. Că şi somnul e tot pe datorie :))

De final, nu uitaţi că trebuie să ne bucurăm de teatru, de artă şi de toate cele mai faine indiferent de vârstă!

PS Daţi şi voi un Like pe pagina festivalului, haide, că nu daţi de la voi! Mulţumeeeesc!

Bine, încă nu e chiar de Festival, că FITS începe abia mâine (adică e încă 24 mai când încep să scriu rânurile astea!). Dar pentru mine este, deja, Festivalul mailurilor si vox-urilor şi al tuturor lucrurilor care sunt – încă! – pe to do list! Noroc că Sibiul e un oraş mic, totuşi, aşa că să alergi de la hotel (Continental, apropo – tre’ să vă spun de băile kinky din camere!), la teatru, care e peste drum, la Humanitas, în Piata Mare şi Piaţa Mică – deocamdată cam astea-s traseele şi nu apuci să te faci ciuciulete – mă rog, dacă ai o geacă cu glugă. Daca nu, te faci – am probat şi asta! :)

Da, plouă la Sibiu, şi dacă până ieri asta nu m-a deranjat, de azi am schimbat mode-ul (despre mood oricum nu mă întreabă nimeni) cu cel festivalier, cu arma, pardon!, telefonul şi laptopul la picior, pardon, ureche, respectiv mână!

Echipa mea de voluntare a început să lucreze şi deja am “marfa” de la ele, informaţii şi vox-uri pe care trebuie să le trimit mai departe, încă am multe mailuri de trimis, scrisori (da, e diferit) de scris, şi n-am apucat sa-mi tipăresc cărţile de vizită!

Au venit, însă, darurile pentru bloggerii oficiali (e surpriză, nu spunem, deocamdată!), şi telefoanele Nokia Lumia cu care vor lucra pentru a-şi ţine cititorii, prietenii şi urmăritorii la curent cu ce se întâmplă la Sibiu, la FITS. M-am jucat şi eu cu unul, aseară, dar îmi păstrez plăcerea de a experimenta această nouă jucărie pentru perioada în care sunt la TIFF, din 4 iunie încolo – abia aştept!

Foto: Dragoş Spiţeru | FITS

Între timp am mai scris nişte mailuri, şi a trecut de 12, aşa că  oficial, azi începe FITS!

Sper să găsesc zilnic răgaz de poveşti printre rânduri, şi nu doar despre Festival ci despre toată nebunia – una frumoasă! – de aici, să văpovestesc de colegii din teatru, de voluntare, de artişti, de tot! Vom vedea ce va fi! Să-mi ţineţi pumnii, să iasă brici!