Mă gândesc uneori că mi-ar fi mai bine la ţară, cu un petic de pământ, o casă (nu vilă), un câine mare, dar nu neapărat rău, cât să sperie oamenii răi, da’ să nu muşte pe nimeni, două pisici (fiindcă nu cred că domnul Sony s-ar descurca să prindă şoareci), un rând de vie, cât să iasă nişte must, toamna, trei găini şi-un cocoş afurisit, nişte raţe, că-s simpatice, şi, poate, doi iepuri – din acelaşi motiv.

Mda, viaţa la ţară pare idilică. Linişte, tată, câtă vrei, program de voie, toate cărţile din bibliotecă, fructe şi legume proaspete, nişte lapte de la Coana vecină, nişte brânză de la Conul vecin, şi un mileu frumos de pus pe tv. Şi poţi să te deconectezi de la agenda zilnică şi poate să te doară-n fund de politică şi politicienii români. Sau nici acolo!

Însă nu e chiar aşa, fiindcă la ţară se munceşte de numa’: udă roşiile, taie nush ce plantă, hrăneşte puii, culege zmeura, fă ciorba, intră în beci, ieşi din beci, s-a uscat usturoiul, mergi şi cumpără altul, vezi ce vrea cutare, că e la poartă, şi asta e doar o mică parte fiindcă mereu îmi pare că ar fi ceva de făcut, de muncit, de robotit.

Din fericire pentru mine şi prietenii cu care am fost weekendul trecut la ţară, noi am fost musafiri, aşa că în loc să facem oricare dintre lucurile de mai sus, am cântat, am spus bancuri, am mâncat bunătăţi, ne-am împotmolit (unii din noi, mă rog) pe malul Siretului, iar alţii ne-am bălăcit în el (apă caldă ca-ntr-un lighean uitat la soare), ne-am jucat cu cei doi căţei care stăpânesc ograda, am mâncat vişine şi zmeură direct de la sursă, am jucat cărţi şi yams şi, în general, ne-am relaxat şi ne-am distrat…

… chiar şi când copilul din gaşcă, Miru, făcea instrucţie cu cei doi căţei pe la ore mai matinale decât le-ar fi fost unora pe plac, strigând, tare: Fetiţaaaaaa! Rostogoooool! Veniţi după mineeee!

Da. Aşa trebuie să fie finalurile de săptămână. Cu prieteni, cu râsete, departe de lumea dezlanţuită. În rest, mă mai gândesc cu viaţa asta la ţară. Zi, Teteo, că bine zici!

La finele săptămânii trecute am fost la HomoceaVille cu prietenii pentru un weekend cât mai relaxat în natură şi pentru a-i serba pe doi dintre ei, se ştiu ei care, să ne trăiască şi să mai repetăm figura!

Cum vineri, chiar înainte să plecăm, am cerut şi primit o cameră Hello Kitty de la Germanos, pentru că aveam la îndemână una bucată copil, Miruna, de aproape şapte ani, vineri seara am chemat-o la mine pe mica fotografă şi, cu aparatul pus în husă, pe masă, am întrebat-o ce crede ea că e acolo. Întâi a zis un telefon, apoi ceva de ascultat muzică, iar când am desfăcut husa şi a văzut ce e acolo a făcut ochii mari şi a exclamat (aproape la fel ca mine, când l-am văzut): Mamăăăăă! E Hello Kittyyyyy! Şi face poze!

Chiar aşa! Hello Kitty face poze! 186, ca că fiu mai precisă, că tot întreba Chinezu, până când s-au terminat acumulatorii pentru că, din păcate, subsemnata a uitat să ia cu sine şi încărcătorul. Dar, chiar şi aşa, Miruna din poveste a surprins de toate: pe căţeii Blacky, Urâţica şi Rostogol, flori, frunze, porumb, grătarul, fântâna, pe noi, fireşte, pe sine, cerul, borcanul cu zahăr, cartea de colorat, tot ce i se părea ei demn de a fi pozat a fost pozat şi încă ceva pe deasupra, cu o frenezie firească vârstei! Cam aşa:

Camera Hello Kitty are 7,1 MP, zoom digital de 4x, autodeclanşator, blitz automat şi vine la pachet cu o carcasă pentru fotografiile subacvatice – un motiv în plus pentru ca al vostru copil să nu se (mai) teamă de apă, ba chiar să fie încântat(ă) de perspectiva bălăcelii. Noi am făcut baie într-un Siret destul de mâlos, aşa că n-am putut face poze, dar într-o apă limpede cred că Hello Kitty se descurcă fără probleme!

Ca să fie experienţa completă, camera foto Hello Kitty vine la pachet cu un soft special, Snap’n’Share, pe care l-am instalat, de curiozitate, şi cu ajutorul căruia copilul tău sau copilul din tine poate edita fotografiile, le poate adăuga efecte, le poate tipări sau încărca direct pe facebook, flickr, photobucket, picassa ori MySpace, îşi poate face un jurnal, cu tot felul de rame sau aranjări în pagină, stickere sau albume şi cu care m-am jucat vreo jumătate de ceas, cu invidia adultului care n-a avut aşa ceva în copilărie. Şi pentru că tot pachetul e doar 199 de lei (TVA inclus), mă mai gândesc dacă-l dau înapoi sau îl cumpăr! :)

Sigur, camera Hello Kitty este mai pentru fetiţe, aşa, dar producătorii s-au gândit la asta şi au făcut şi o variantă pentru băieţi, cu Sponge Bob (am rămas în urmă, copii şi părinţi, habar n-aveam cine e acest personaj!):

Aparatul foto Spoge Bob (159 de lei, TVA inclus), după cum scrie pe pachet, e recomandat copiilor de la 4 ani în sus, are 5,1 MP şi un ecran de 1,8”, sistem antişoc, şi, la fel ca varianta Hello Kitty, zoom digital de 4x, curea de mână, slot pt card SD, cablu pentru descărcarea fotografiilor şi un soft dedicat pentru albume şi alte idei ale copilului vostru. În plus, softul Sponge Bob are şi cinci jocuri!

Singurul regret din toată povestea e că n-am fost pe fază să-i fac o poză Mirunei, ca să vedeţi cât era de încântată de aparat şi de pozat aşa că dacă luaţi oricare din aparatele astea pentru copiii din dotare (sau cadou, de ce nu?! hm, uite o idee!) să nu uitaţi să-i surprindeţi la desfacerea pachetului! :D

NB: Produsele vor fi disponibile incepand de luni, 2 iulie, in magazinele Germanos din Bucuresti, ulterior fiind distribuite in magazinele din tara.