Planul pentru azi era să vă spun o poveste cu un om fain şi gânduri bune, aşa cum îmi plac mie poveştile. Ieri seară, însă, Domnul Sony nu prea s-a simţit bine. A fost foarte apatic, n-a mâncat, n-a băut, iar apa pe care i-am dat-o eu cu seringa a vărsat-o. Azi l-am dus la medic.

Şi după aia s-a prăvălit cerul peste mine. Aş spune “din senin”, că aşa e, dar toată săptămâna asta mi-a plouat, atât la propriu cât şi la figurat. Aşteptam Paştele ca să mă liniştesc un pic. Şi m-am liniştit pentru că, brusc, nu mai contează decât Sony. Care, se pare, şi-a epuizat înainte de vreme toate vieţile alea multe şi mai are doar una, mititică şi firavă, cam ca sângele, extrem de anemic, ce-i curge acum prin vene.