că eu nu cred că putem vorbi de Guerilla PR. Nici în România şi nici altfel, neapărat, şi asta pentru că, în teorie, Guerilla PR înseamnă trei lucruri mari şi late: să fie ieftin, să fie neconvenţional, sa bubuie!

Ceea ce, hai să fim oneşti, ne cere orice client! Mă rog, poate mai puţin treaba cu  neconvenţionalul, că unora le e teamă de aşa ceva. Dar să fie ieftin şi să bubuie? O, da!, asta vor toţi de la consultantul ori angajatul responsabil cu PR-ul. Şi asta nu e Guerilla PR, după cum nici outdoorul sau onlineul nu mai sunt neconvenţionale. Cam de mult, aş adăuga. Nu în ultimul rând, unele dintre cele mai tari campanii de aşa-zis Guerilla PR, au avut bugete care învârt capetele! Aşa că eu nu cred în aşa ceva! Dar, da, puneţi-vă mintea la contribuţie, că se pot face campanii foarte faine şi cu bani mai puţini. Totuşi, de notat: ele vin şi trec, la fel şi efectul lor, oricât de spectaculos!

Aş fi spus toate lucurile astea la Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare, vineri, când am fost acolo pentru a modera o discuţie taman despre tema ediţiei din acest an, Guerilla PR. Şi mai aplicat, în discuţia moderată de mine ar fi trebuit să discutăm despre “câmpurile de bătaie”, de la outdoor la online. Am preferat să nu fac nici una, nici alta, adică nici să spun ce cred, dar nici să discut despre ce nu cred.

În schimb, dimpreună cu ceilalţi trei vorbitori, Ioana Hreninciuc (Hostway), Andreea Timofte (CMV) şi Bogdan Moraru (Propaganda), am încercat să aducem în discuţie şi să schiţăm câteva idei pentru “Aşa DA” în campanii mai degrabă neconvenţionale (de fapt, basic common sense) şi, de asemenea, să răspundem la toate întrebările studenţilor.

All in one, m-a bucurat prezenţa (cred că erau binişor peste 100 de studenţi în sală – nu prea mă pricep să aproximez) şi interesul. Ce nu m-a bucurat, chiar şi trecând peste stângăciile de organizare (inerente şi scuzabile, dar totuşi prezente) a fost/este faptul că pagina de FB a Congresului a fost updatată pe sponci, fără coerenţă şi, evident, fără strategie, şi faptul că, la întrebarea mea “Mâna sus cine are cont de twitter” au reacţionat doar vreo 20 de oameni (cu Pandutzu cu tot). Când am întrebat cine are cont activ de Twitter, au mai rămas ridicate doar vreo 10 mâini. Mi-a fost teamă să întreb câţi au blog, aşa, ca exerciţiu de comunicare şi autodisciplină.

Şi iată de ce nu sunt prea optimistă în ceea ce priveşte viitorii profesionişti autohtoni întru PR. They don’t PReach and they don’t PRactice! Mă rog, mai au ceva vreme să înveţe. Dar nu prea multă: piaţa o să-i ronţăie ca pe popcorn!

Share: