December 18

Marți. Jurnal de premier.

E marți și ninge, n-am nimic urgent pe lista de To Do așa că bag la recuperări de pe lista ”saved for later”. Practic, mai comand niște cadouri online, scriu niște texte de trimis pe la clienți și clienți de clienți și mă amuz cu bătălia scrisorilor dintre palate. În curând o să se angajeze strigători din ăia ca pe vremuri, sigur au și o denumire gen COR, doar că îmi scapă mie acuma cum le zice, unii cu pelerine scurte și pălărie cu pană, cu scrisoarea caligrafiată pe un pergament, care se vor opri în față la Cotroceni, respectiv la Victoria, și vor urla scrisoarea către adrisant/ă.
Dar, până atunci, oare ce-ar scrie premierul în jurnal azi?

Marți, optâșpe doișpe optâșpe

ora 7.12

Tot nu-mi găsesc cealantă geană falsă, deja cred că devine ciudat sa port numai una. Vineri Barna a crezut că-i fac cu ochiul din cauza asta, nu vezi ce galeș zâmbea în pozele alea?
Oare pot sa convoc CSAT ca sa găsim geana? Știu că Arafat a zis să-l sun oricând dacă e vreo situație de urgență, dar l-am sunat ieri și avea telefonul închis. Carmen Dan e la Dragonul Roșu să cumpere șpreiuri cu lacrimogene pentru când dăm OUG. Domnul L. mi-a zis să nu-l mai deranjez cu problemele mele.
Sunt singură. Atât de singură. Sunt dureri care nu mai pot să le-ndur!
Focus! CSAT pentru geana falsă. Până la urmă cine știe cui i se mai pare că-i fac cu ochiul și stârnesc vreun incident internațional, iar mă atacă soroșiștii pentru că sunt femeie! Trebuie rezolvat.

ora 10.58

Ah, ce bine, a venit scrisoarea pentru ăla de la Cotroceni, să-i dau forward. Totuși s-o citesc înainte, poate mă pun să zic din ea. Mamă, ce mișto e! I-a zis-o. Hai, fă pași. Celeri…?! Ce-i asta?! Ancaaaaaaaaaa!

ora 13.27

Băi, nene, da’ ăla de la Cotroceni n-are și el treabă? Ce răspunde așa de repede la scrisori? Nu putem să ne urmăm și noi planul că ne tot deranjează curierul cu corespondența. Evident, și bucureștenii se plâng de pomană de cum se circulă prin oraș, e clar că se circulă prea repede! Sau poate avem porumbei din ăia călători. Tre’ să-ntreb pe-aici.
Nu-mi plac porumbeii. Decât albi. Ăia da. Sinbolul păcii. Pe neconflictualitate, așa, ca mine.

Vai, deci mă scoate din sărite neamțul! Adică dacă eu semnez peste tot cu Viorica și decât cu Viorica, uite, și pe site la guvern tot decât Viorica scrie, Vi-o-ri-ca!, el începe cu Doamnei VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ.
Mă sfidează. Mă enervează. Mă torturează. Mă deranjează. Mă oripilează!
Dar știu cum o să mă răzbun! O să intru pe contul meu secret de FB și o să-mi iau Like-ul înapoi! Na! Să te văd cum o joci pe asta, neamțule! He he!




Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 18/12/2018 by ruxandra in category "texte de tot râsu'

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *