July 20

Folk You, de la poezie la circ! (II)

Am început, acum câteva zile, un scurt serial despre Folk You!, festivalul de la malul mării, căruia i-am fost, pe rând, fan, PR şi producător general, o rememorare a ceea ce a însemnat şi ce, în opinia mea, nu mai este acum. De la o cântare curată, om şi chitară, pe plajă, la hip hop. Şi nici măcar nu e cale atât de lungă…

2007, fără Moţu. Sfârşitul nu-i aici.

În vara lui 2007 Moţu s-a dus să cânte în alte zări, dar Festivalul a continuat: Folk You în memoriam Florian Pittiş. Am organizat evenimentul doar în Vamă, fiindcă, stabilisem, nu fără greutate, că acolo e casa lui. Pe scenă, în toate cele trei zile, a fost un scaun gol, iar pe marginea scenei, între public şi artişti, au ars lumânări. A fost, cred, cea mai emoţionantă ediţie. S-a cântat până la ore mici din noapte şi, în fiecare seară, după concerte, mica mea echipă a curăţat plaja. Nimeni nu a avut voie să se sustragă acestei activităţi.

Au venit, la întâlnirea cu publicul, artişti consacraţi ai genului, cei mai îndrăgiţi. Îi regăsiţi, pe majoritatea, cu emoţii cu tot, pe compilaţia Folk You, apărută un an mai târziu şi, pentru a cărei realizare, am trecut prin multe peripeţii birocratice cu TVR-ul.

Nici anul ăsta n-a fost lipsit de peripeţii, care mai de care mai puţin amuzante, de data asta. Festivalul a ieşit bine, public mult şi frumos, vreme bună, care ne-a iertat de ploaie.

2008 – Dincolo de orice Vamă

“Ştiţi cum e cînd, cu cîteva zile înainte de Crăciun, te trezeşti că, ah, iar au venit Sărbătorile de iarnă şi ai uitat să te pregăteşti pentru că ai fost pre(a)ocupat de viaţa de zi cu zi? Cam aşa se întîmplă şi cu FolkYou! Deşi ştim, de la an la an, şi că mai urmează şi cînd o să fie, exact, abia cînd perioada cu pricina se apropie intrăm cu adevărat în febra pregătirilor. Sînt foarte multe de făcut şi foarte puţini spiriduşi pentru un festival care durează trei zile!” – aşa scriam în editorialul de acum trei ani, şi aşa a şi fost. N-am ştiut/crezut că ne iese FY fiindcă… deh, grele, nene, cu bugetul. Dar a ieşit. A fost prima ediţie cu scenotehnică realizată de Stage Expert – impecabili, de altfel, dar a fost şi prima ediţie în care distanţa între artişti şi public s-a mărit considerabil.  Scena era înaltă, nu doar un podium, pe nisip, luminile mai multe, şi parcă atmosfera de poveste se destrăma încet, ca o urmă de paşi pierduţi pe nisip…

 

Credit foto: © Diman Oshchepkov | Dreamstime.com

Ca de obicei, însă, publicul a fost la înălţime. La final de festival, m-am urcat pe treptele ce duceau pe scenă şi am rămas minute întregi, cu lacrimi de emoţie, plină de admiraţie şi drag pentru miile de oameni care au stat, în medie, câte şase-şapte ore pe seară să asculte, să cânte să se bucure de muzică. A fost, din câte ştiu de la alţii şi am simţit şi eu, ultima ediţie în spiritul consacrat.

Ştiu că a fost şi ambiţia mea să-l fac cel mai mare festival şi ştiu că am reuşit asta. Totuşi, îmi pare nespus de rău acum că nu m-am opus mai mult creşterii lui în termeni de amploare, scenotehnică şi “meniu” artistic. Ar fi trebuit să ştiu mai bine: fericirea e un lucru mărunt, iar FY trebuia să rămână pe o scenă mică: un om şi chitara lui. Poate greşesc, poate nu, poate sunt doar tributară atâtor ani de concerte şi de prietenie cu mulţi dintre artiştii genului.

Mâine termin acest serial. Tot mâine începe, în Vamă, a şaptea ediţie a Festivalului. Nu mă duc.

July 6

Folk You: de la poezie la circ! (I)

În 2005, aflată în concediu la Vamă, asistam la prima ediţie a festivalului Folk You fără să ştiu că, un an mai târziu, aveam să-i fiu producător executiv şi, mai apoi, producător general. Mi-a plăcut mult conceptul de cântare pe plajă, cântare simplă: un om, o chitară, o muzicuţă şi, în culise, câteva băncuţe. Nu tu protocol, nu tu jocuri de lumini.

În 2011 Folk You s-a transformat într-un circ, iar începutul sfârşitului a fost în 2009. Am ezitat ceva până să scriu articolul ăsta fiindcă FY a fost “copilul meu”, adoptat la vârstă fragedă, l-am iubit şi păstrez amintiri preţioase cu cântările din Festival. Dar, în egală măsură, e dureros să văd ce a devenit, un bâlci muzical, fără cap şi coadă, fără identitate, fără brand. Mă explic, cu amintiri cu tot, în câteva postări.

2006, ediţia “Hei rup”-istă, cu Vânare de vânt!

În 2006, cum ziceam, deşi, teoretic, treaba mea era doar de PR, am ajuns să-mi asum şi funcţii executive, mai de voie, mai de nevoie. Festivalul s-a desfăşurat în fiecare sfârşit de săptămână, în cinci locuri de pe Litoral: Mamaia, Costineşti, Neptun, 2 Mai şi Vama Veche, iar lucrurile nu s-au schimbat prea mult. E drept, scena nu mai era un simplu podium de lemn ci era compusă din buteci, aveam şi un acoperiş pentru ea, dar am păstrat aceeaşi distanţa mică între public şi artişti.

Inerentele probleme ale unui festival

Au fost şi probleme, şi nici nu se putea altfel! În Mamaia, de exemplu, a trebuit să mutăm scena după prima seară (şi nu e deloc lucru uşor!), fiindcă proprietarul bucăţii de plajă… se răzgândise. Au muncit băieţii de la Silver Music de le-au sărit capacele să mute scena, dar a meritat! Seara, puţin mai încolo, era un concert Accent cu mult mai mulţi decibeli, dar publicul i-a lăsat şi a venit la noi. Tot la Mamaia am decoperit-o pe Maria, care mi-a plăcut mult, şi îmi place în continuare. Ascultaţi:

În Costineşti ne-a plouat, dar Nicu Covaci nu s-a dat jos de pe scenă. A continuat să cânte, publicul a rămas şi, până la urmă, am alungat ploaia! A fost public chiar şi la Neptun – a fost un loc în care eu n-am vrut să facem concerte, dar nu era decizia mea. Mai puţin, dar a fost! Ce să mai spun de Vamă şi 2 Mai, locuri în care am fost primiţi cu braţele deschise?! Mă rog, aproape de toată lumea: proprietarii de la Stuf, deşi ne-au lăsat să punem scena pe plaja “lor”, au dat drumu la muzică până să se termine concertele. Dar şi eu eram încăpăţânată şi bătăioasă. Până la urmă, s-a sfârşit cu bine, dar anul următor aveam să le cer băieţilor de la SM de două ori mai multă putere în boxe. Lesson learned!

Culise mai mult sau mai puţin amuzante

2006 a fost anul în care am făcut tricouri şi bandane pentru dat în public. Eu, că nu suport chestii “pe gât”, îl sfârtecasem pe al meu, la fel şi la mâneci şi la poale. Arăta destul de funky şi, de mai multe ori, mi s-au cerut tricouri “ca al tău, din ăsta, mişto”. Am sfâşiat o grămadă de tricouri pe plajă în vara aia! :)

Şi tot în anul ăla s-a scris imnul. Olăraşu are păcatele lui, dar şi talent cu carul!

Dinu Olarasu – Folk You (Dincolo de Orice Vama)

Asculta mai multe audio diverse

Din culise nu pot povesti cine ştie ce, deşi ar fi, cred, material cât pentru o carte. Toată lumea mă invidia pentru că, vreme de o lună, de miercuri până duminică sau luni, eu eram la mare. Cum aş fi putut să le explic că, în aceste cinci săptămâni, abia am reuşit să fac una sau două băi în mare, că fiecare noapte se sfârşea la ore mici şi fiecare zi începea maxim pe la 9, de multe ori şi mai devreme, fiindcă mereu se găsea, pe acelaşi etaj cu mine, câte un plod care fie urla de dimineaţă, fie sărea, şi avea adidaşi din ăia chiţăitori!

(nu că m-aş plânge, aş da oricând o lună de lucrat într-un birou pentru una de muncit la Folk You, aşa cum era atunci)

Provocări

Cel mai dificil lucru era reprezentat de diagramele de cazare. Artiştii, dragii de ei, că au şi calitatea asta, se răzgândeau frecvent, ba veneau azi, ba mâine, ba stăteau o noapte, ba trei. În fiecare zi trebuia să iau tabelul ăla de cazări şi să-l refac, neori de mai multe ori. Iar la un Festival cu buget atât de mic precum Folk You, când cele mai multe cazări sunt în barter, e greu, dacă nu imposibil să mai găseşti câte o cameră. Şi totuşi n-a dormit nimeni pe plajă. Foarte puţin a lipsit, cu cineva din echipa JN, dar nu s-a întâmplat. Nici n-aş fi permis aşa ceva.

O altă provocare a fost să respectăm un oarece program pe scenă. Ordinea era ok, nimeni nu ieşea din vorba lui Moţu, dar nici nu prea se respecta un timp de cântare pentru fiecare. De exemplu, la 2 Mai, Olăraşu era într-un mood poetic, aşa că a deviat de la programul lui şi a început să citească poezii pe care le scrisese c-o noapte înainte pe hârtie de imprimantă matricială, lungă de ajungea departe, în public! Nu le mai ţin minte, dar la mine era ceva cu stelele şi luna! Recitalul lui din seara aia a durat de două ori mai mult! Nu că publicului nu i-ar fi plăcut la nebunie, dar eu ştiam exact cât ne ţine generatorul şi a fost nevoie de două excursii la benzinăria din 2Mai pentru reaprovizionare cu combustibil! :))

Artiştii ediţiei, consacraţi şi debutanţi

Cine a cântat în 2006: Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Nicu Covaci, Mircea Florian, Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Marius Baţu, Florin Chilian, Florin Săsărman, Adrian Sărmăşan, Emeric Imre, Maria Gheorghiu, Tatiana Stepa, Zoia Alecu, Maria Magdalena Dănăilă, Heidi Schmidt (spr că n-am ratat pe nimeni) şi câţiva mai tineri debutanţi care, între timp, au devenit şi ei nume cunoscute printre iubitorii genului: Unde, Silvan Stăncel, Alina Manole, Jul Baldovin şi Alina Zaharia.

Revin zilele astea cu episodul următor: 2007, sfârşitul nu-i aici!