Am văzut că se poartă cinci chestii cu liniuţă de la capăt pentru 2010. Eu nu pot să fac asta, nu pot cinci, desigur, pentru că, deşi neaşteptat, ăsta s-a dovedit un an grozav din care, acum, repede, îmi vine să menţionez după cum urmează:

campania pentru Daniel – fără nici un dubiu, cred că este cel mai important lucru pe care l-am făcut anul ăsta, atât pentru ceea ce a însemnat cât şi pentru rezultat şi pentru că, în timpul acestei campanii am cunoscut nişte oameni minunaţi. Mă înclin în faţa tuturor şi vreau să vă mulţumesc pentru că mi-aţi arătat că ceea ce poate părea imposibil nu e decât puţin mai greu, atât.

Nu în ultimul rând, implicarea mea şi amploarea pe care a avut-o această campanie, mi-au schimbat un pic perspectiva şi priorităţile personale. În bine, zic eu.

+ FITS 2010 cu mine director de comunicare a fost cea mai uluitoare experienta profesională de până acum şi cred că numai ediţia viitoare poate depăşi acest record, întrucât FITS, ştiţi, e numărul trei în lume, deci ca eveniment e greu de surclasat :)

Depăşit, zic, pentru că am învăţat mult din greşelile şi experienţa anului trecut. Da, se poate mai bine, şi-mi doresc să am ocazia de a demonstra asta în 2011.

+ pauza de presă, în ciuda faptului că am avut două oferte pe care mi-a fost extrem de greu să le refuz. Una pentru că a presupus relocarea în partea de vest a ţării, unde am prieteni dragi, iar cealaltă pentru că era vorba de o dragoste veche. Greu, vă spun. Momentan aşa stau lucrurile, dar cine ştie ce poate aduce viitorul.

+ întoarcerea la freelancing nu a fost prima mea opţiune, dar nu m-aş schimba (şi, nu, nu are legătură cu punctul anterior) pentru un job.  Am făcut asta odată şi am fost nefericită, deci nu, nu mai fac.

Şi Pandora’s, pentru că mi-a dat ocazia să scriu dar şi pentru că am aflat, pe pielea mea, ce-s ăia trolli :))

+ primii clienţi ca PR freelancer. Nepreţuit.

+ teamcomm.ro, blogul care a venit ca o continuare firească a tot ceea ce mi s-a întâmplat anul ăsta în online şi offline. Mai bine de două luni am tot făcut permutări de ruxandre luate câte predescu, PR şi ruxe, iar varianta finală mi-a venit fără s-o fi luat în considerare până atunci. A doua zi am cumpărat domeniul, peste alte câteva zile am fost online. Apropo, Daniel Răduţă m-a ajutat foarte mult cu asta, lucru pentru care vreau să-i mulţumesc şi aici şi acum.

+ campania cu brazi pentru Salvaţi Copiii e încheierea perfectă pentru acest an. Dincolo de faptul că am avut alături nouă prieteni care n-au ezitat să se implice, am devenit încă şi mai conştientă că lucrurile se pot schimba în bine. Mulţumesc Brăduţ pentru ca s-a lăsat scos la tombolă şi mulţumesc Air France pentru ultra promptitudine şi acordul de a ne ajuta să strângem mai mulţi bani pentru copii.

+ nu în ultimul rând, aş vrea să rămână scris aici, negru pe alb, cât sunt de încântată că am avut ocazia să cunosc atât de mulţi oameni faini anul ăsta, unii dintre ei devenindu-mi, îndrăznesc să spun vorbă mare, prieteni. Mă, nici să vreau nu cred că pot să vă înşir pe toţi, mai ales că mi-e frică să nu care cumva să-mi scape cineva. Marea majoritate sunteţi în blogroll dar sunt sigură că vă ştiţi şi fără să vă verificaţi prezenţa acolo.

Şi mai sunt şi prietenii mai vechi, fără de care, de multe ori, aş fi fost jumătate, dacă nu chiar sfert!

În rest, concerte bune, dar am dansat şi am ajuns la mare mai puţin decât mi-ar fi plăcut şi m-am enervat mai mult decât ar fi trebuit. Bine, tre’ să-mi rămână ceva de îmbunătăţit în 2011, nu? :)

Share: