Aşa cum am spus, săptămâna asta gasiţi zilnic câte un articol despre fericire aici, printre rânduri, iar peste weekend măsurăm comentariile şi se lasă cu un premiu. Nu că momentele fiecăruia de fericire n-ar fi un premiu în sine, dar am în minte ceva mai… material, o să vedeţi voi! :)

Azi vorbim despre fericirea… ca indice al bunăstării. Nu neapărat în sensul de “Banii aduc fericirea”, ci în sensul foarte concret în care a ales un mic stat, Bhutan, să măsoare calitatea vieţii cetăţenilor. Pardon, a supuşilor, fiindcă Bhutan e regat.

Conceptul a fost propus acum 40 de ani şi se pare că această manieră de a măsura lucrurile este una cât de poate de bună, de vreme ce unii lideri mondiali au început să aducă în discuţie introducerea acestui indicator în paralel cu binecunoscutul PIB.

Fireşte, fericirea (buthanezilor) ar fi cumva greu de apreciat în cifre, dar elementele care sunt calculate pentru a afla valoarea acestui indicator sunt măsurabile, şi nu se referă la consum ci pur şi simplu la calitatea vieţii. De exemplu, se consideră mai important că eşti mulţumit cu un televizor vechi decât că nu ai unul care să-ţi permită să vezi filme 3D! În ecuaţia asta contează destul de mult, îmi închipui, faptul că micul stat se străduieşe să păstreze multe dintre tradiţiile sale, iar budhismul este religia pe care toată lumea o practică.

În 2006, Med Jones, preşedintele Institutului Internaţional de Management, a venit cu o nouă interpretare a acestui concept, un punct de vedere care încearcă să măsoare cumva acest indice al fericirii prin urmărirea şi măsurarea a şapte indicatori: 1. economic (venituri, cheluieli, datorii, economii),  2. mediu (poluare, trafic etc), 3. sănătate fizică, 4. sănătate mintală, 5. sănătate a muncii (şomaj, procese pe dreptul muncii, plângeri etc), 6.  social (divorţuri/căsătorii, discriminare, conflicte domestice etc) şi, în fine, 7. politic, adică gradul de libertate civilă, respectarea drepturilor omului şi aşa mai departe.

foto

De altfel, studiile şi sondajele realizate la nivel mondial arată că acest concept este întrucâtva mai potrivit decât PIB-ul pe cap de locuitor pentru a măsura calitatea vieţii şi poate aşa se explică de ce tările cu cei mai fericiţi oameni nu sunt neapărat cele mai bogate din lume.

În fine, eu aş spune că merită câteva minute de reflecţie ideea că nu tot ce ni se “vinde” ca fiind necesar pentru o calitate mai bună a vieţii ne face fericiţi iar adevăratele resorturi ale stării de bine nu stau în a avea ci mai degrabă în a fi…

Mergând pe vârfuri, nu altfel, m-am împiedicat de ei într-o noapte, cam pe la 3: Şi doar ţi-am zis să nu-i mai laşi aşa, alandala. Lor le place împreună.
S-a zâmbit. Nu, de fapt, s-a zâmbit cu subînţeles. Dar altfel cum?!