Am scris din nou, zilele trecute, despre solo antreprenoriatul meu, și despre motivele care mă rețin, de aproape opt ani, să fac pasul spre antreprenoriat, cu firmă, cu angajați, cu sediu și costurile aferente. Mă rog, motivul, că în principal e doar unul: nu am curaj, pentru că toate poveștile zbaterile micilor antreprenori mai ales în relația cu statul, dar și cu alte categorii de parteneri, sunt de natură să mă demotiveze teribil. Ce lipsește e fix ceea ce ați citit în titlu și, chiar dacă pe hârtie lucrurile ar putea să arate decent, când mă izbesc de birocrație și poala de hârtii și condiții necesare pentru orice, cozi și nervi, îmi pun coada proprie pe spinare și (iar) mă îndepărtez ușurel de planuri și idei de creștere.

Îmi place foarte tare proiectul Diploma și mă duc cu religiozitate în fiecare an la expoziția lor – întâi pentru că sunt multe chestii mișto de văzut, și apoi, sau poate chiar mai ales pentru asta, fiindcă mi se pare minunat să văd proiectele și speranțele și pofta de a schimba lumea pe care tinerii absolvenți le au, înainte să se lovească de realitățile socio-economice cu care se confruntă și industriile creative de la noi.